Aproape 40.000 de porci, omorati langa Timisoara. Pesta porcina confirmata oficial. Se iau masuri pentru protejarea a doua ferme

TIMISOARA. Este oficial pesta porcina langa Timisoara. Primul diagnostic al DSV Timis legat de prezenta bolii intr-o ferma de crestere a porcilor la Parta a fost confirmat si in laboratorul din Bucuresti.

Aproape 40.000 de porci urmeaza sa fie omorati la ferma Smithfield unde s-a descoperit focarul.

Ce urmează? Neutralizarea celor 39.000 de animale şi luarea de măsuri pentru combaterea răspândirii bolii. Sacrificarea porcilor şi îngroparea lor în condiții de siguranță.

Încă de ieri am convocat la Prefectură reprezentanții fermei, pe primarul comunei Parța, reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare şi ai Apelor Române. Tot ieri s-a mers în teren, am identificat terenul unde se va realiza îngroparea şi am stabilit procedura de urmat. Am convocat pentru astăzi la ora 12:00 Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor pentru a definitiva măsurile.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând niciun risc de îmbolnăvire, însă este extrem de contagioasă în rândul porcilor şi cauzează pierderi economice covârşitoare.

O prioritate este să protejăm alte două ferme, fiecare cu zeci de mii de porci şi aflate la doar câțiva kilometri distanță„, transmite prefectul de Timis, Mihai Ritivoiu.

Va reamintim, luni, la laboratorul Directiei Santiare Veterinare Timis a fost confirmat virusul, iar apoi, conform procedurii, s-au facut analize si la Bucuresti.

UPDATE: Masurile luate miercuri de Comitetul Local de Combatere a Bolilor Timiş.

Prefectul de Timis anunta deciziile pentru limitarea raspandirii pestei porcine.

👉 Uciderea imediată a tuturor porcilor din Ferma Smithfield Parța şi neutralizarea prin incinerare şi îngropare. Porcii morți de boală se incinerează şi se îngroapă, cei omorâți doar se îngroapă
👉 Zone circulare de protecție (3 km) şi supraveghere (10 km) în jurul focarului; filtre mixte DSV-Poliție-Jandarmi pe toate drumurile din zonă
👉 Aprobarea planului de măsuri, cu responsabilităţi clare pentru fiecare instituție
👉 O comisie de anchetă va verifica cauzele producerii incidentului
👉 O comisie de evaluare va estima pagubele
👉 Vom avea o discuție cu reprezentanții fondurilor de vânătoare pentru a ne asigura că legislaţia privind protecția la asemenea incidente este respectată.
Facem toate eforturile pentru stoparea propagării virusului. Smithfield România este cel mai mare producător de carne de porc din țară, iar în judeţele Timiş şi Arad are 48 de ferme cu un efectiv de 500.000 de porci. Este esențial ca boala să nu se răspândească”, a transmis reprezentantul Guvernului in teritoriu.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Urmam cu strictete ordinele stapanilor nostrii din UE si elitelor mondiale. Foametea trebuie obligatoriu provocata si impusa, asa cum a fost provocat Covid.

    • Pärere de ageamiu; zîmbesc amar, veterinarii,
      la o asa-zisä atitudine civicä.
      Nu sînt unul dintre ei; ei se abtin de la replicä,
      pe bunä dreptate.

      • Tibi dragul nostru…se pare că ești în minoritate cu părerea ta…sper că macar ești bine plătit..

  2. Foamea bate la usa, asa cum vor elitele. Trezirea imbecililor.

  3. E pesta porcina si in politica dar din pacate de ei nu scapam ba din contra ai si votam .

  4. As incerca un pariu ca macar la una din celelalte doua ferme va fi gasit virusul, motiv suficient pentru sacrificarea altor cateva zeci de mii de porci. Si motiv suficient pentru a creste pretul carnii, urmata de retorica: „foamete”, „criza”. Apoi, in cativa ani, bagarea pe gat a „carnii sintetice”, care nu poate fi afectata de pesta porcina, gripa aviara sau boala vacii nebune – unii deja isi freaca mainile de bucurie de pe acum (intamplator unul din acestia se numeste Bill Gates).

  5. Trecem la ferme de insecte ca alea nu au pesta

  6. Huo PORCILOR !

  7. Ba da prosti suntem… Cum lasam ba tradatorii astia imputiti de tara sa linga ciubote la UE si sa ne saraceasca! Incepand de la DSP pana la presedinte toti cu fata la zid…. Romania trezeste-te!!

    • Fiindca suntem o natie de ghiocei. Ai iesit la protestele covidel? cand ati mai iesit la un protest?

      • Corect!

    • Mare dreptate ai!
      Dar se pare ca ne-am obisnuit sa luam de bun tot ce ne spun ticalosii astia si nu vrem sa ne trezim si sa vedem realitatea asa cum e ea.Nu stiu ce ar trebui sa ni se mai intâmple ca sa ne trezim din letargia asta indusă.
      Si cu siguranta,când ne vom trezi va fi prea târziu,mult prea târziu.

  8. Vad ca comenturile sunt pline de idei “una mai sclipicioasa ca alta”. Dar la fermierul asta v ati gandit? Pagubele le suporta integral,nu? Ca s tatul e plin de neaveniti, incapabili de a lua o maxura coerenta si de sprijin a productiei interne. Ca si Daea cu slujbele bisericesti in loc de investitii sustenabile sec 21… cat de prosti puteti fi? Las’ ca va ofera usl o marire de impozit de 50% pe proprietati. Multi, da’ prosti.

  9. Nu au si covrig?ce-ai facut bobita?

  10. Ca de obicei trebuie dus orice beșină doar la București, fără ei nu se poate face nimic în Banat! Cum se face că în vremea comtim erau milioane de porci dar,nu a mai dat dracu in nici unul,cum necum, trebuie făcută treaba să aducă carnea din alte țări ale UE și a noastră la gunoi, trebuie făcută foametea artificială și criză mondială, doar prostimea înghite minciunile dela Bruxelles și în special miticii ne dau nouă ordine cum să trăim și ce să muncim ! Afurisita nație care ne prostește cum vor ei ,și proști suntem că le dam ascultare la mitici, când se va trezi iar timișorenii sa scape odată de jugul din Sud-Est??