Aparitie SURPRIZA la Bursa locurilor de munca de la Timisoara! Cine isi cauta job? FOTO!

TIMISOARA. AJOFM Timis a venit ca in fiecare primavara in ajutorul celor care se afla in cautarea unui loc de munca. Vineri, a fost organizata la Timisoara Bursa Generala a Locurilor de Munca, iar cei interesati de un job, au putut sa solicite lamuriri angajatorilor si sa-si depuna CV-urile.

bursa locurilor de munca (7)

Sute de timisoreni au luat cu asalt Casa Tineretului din Timisoara, acolo unde s-a desfasurat evenimentul. Cei interesati de gasirea unui loc de munca au putut sa ceara, direct de la angajatorii veniti de la diferite firme din Timisoara, detalii cu privire la joburile disponibile, iar cei mai multi au lasat si un CV in speranta ca vor fi contactati pentru un interviu.

70 de angajatori au prezentat cele 965 de locuri de munca puse la dispozitie pentru someri sau cei care sunt in cautarea unui job, dintre acestea 120 fiind pentru cei cu studii superioare.

Persoanele cu studii medii au putut sa opteze pentru meserii in urmatoarele domenii de activitate: confectioneri imbracaminte, ingineri de productie, lucratori comerciali, vanzatori, casieri, zugravi, dulgheri, zidari, sudori, brutari sau patiseri. Cei cu studii superioare au putut sa aleaga intre ingineri IT, specialist IT, programator IT, ingineri productie, proiectanti, ingineri drumuri si poduri, ingineri topografi., agent asigurari, agent relatii clienti, director vanzari sau consilier juridic.

La Bursa Locurilor de Munca au venit liceeni, tineri absolventi de facultate, someri, dar si persoane care vor sa-si schimbe locul actual de munca.

„Am terminat facultatea de Automatica si Calculatoare anul trecut si imi caut un loc de munca. M-ar interesa un job in domeniul IT. Din pacate, pana in momentul de fata, nu am reusit sa ma angajez nicaieri. Peste tot se cauta persoane cu experienta, iar experienta se obtine in timp, lucrand”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro un tanar.

„Sunt somera de putin timp. Am 45 de ani si e foarte greu sa-mi gasesc un loc de munca. Am venit cu mai multe CV-uri in speranta ca o sa gasesc un job”, ne-a declarat o femeie care cercetase cu atentie standurile.

In ceea ce-i priveste pe angajatori, acestia spun ca, spre deosebire de alti ani, acum timisorenii au venit in numar mult mai mare si au fost mai interesati de ofertele pe care acestia le-au pus la dispozitie.

„Foarte multe persoane si-au aratat interesul pentru gasirea unui loc de munca. Au venit pregatiti de acasa cu CV-uri, ne-au cerut informatii si ne-au pus sa le prezentam ofertele pe care le avem”, ne-a declarat un angajator.

Aparitie surpriza la standuri! Puscariasii isi cauta deja o slujba

O aparitie surpriza la targul de joburi au reprezentat-o 13 detinuti de la Penitenciarul din Timisoara, veniti in speranta ca, dupa ispasirea pedepselor, isi vor gasi un loc de munca mai usor.

„Am venit aici cu gandul de a vedea daca piata timisoreana a muncii manifesta ingaduinta fata de fostii detinuti, pentru cei care si-au ispasit o pedeapsa si daca acestia isi pot gasi un loc de munca pentru a-si asigura painea si cele necesare traiului dupa ce ce vor afla in libertate”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro un detinut.

„Am fost selectat de Penitenciarul Timisoara sa particip la acest targ de job-uri in speranta ca o sa obtin un loc de munca dupa eliberare. Am dat o raita pe aici si mi-au atras atentia joburile pe partea tehnica. Mai am de ispasit un an si patru luni. Sper sa-mi gasesc un loc de munca. Chiar daca voi avea o eticheta imediat dupa eliberare, lumea s-a mai emancipat in ceea ce priveste integrarea detinutilor pe piata muncii. Cred ca suntem vazuti mai bine fata de anii trecuti”, a spus un alt puscarias.

„La targul de joburi au fost aduse 13 persoane private de libertate. Acestia au venit sa-si gaseasca un loc de munca dupa eliberare si isi depun CV-uri. Multi dintre ei mai au de ispasit din pedeapsa. Cei 13 au fost selectati dupa cateva criterii: sa aiba putin pana la eliberare si sa aiba cursuri de calificare”, a mentionat pentru opiniatimisoarei.ro Nadia Starc, ofiter pe educatie la Penitenciarul Timisoara.

Marcel Miclau, director executiv al AJOFM Timis a precizat ca spre deosebire de alti ani, bursa de anul acesta a fost mult mai dinamica.

„Timisul a fost singurul judet care si-a indeplinit toti indicatorii cu maximum de punctaj: 10. Dupa noi, este Iasiul cu 9, 74. Rata somajului in luna martie, la nivelul judetul Timis, a fost de 1,41%, o rata mica ce a plasat pentru prima data judetul nostru pe locul I la nivel national. Intotdeauna suntem in competitie cu Ilfovul si Bucurestiul. La bursa de astazi s-au inscris 70 de angajatori, un numar foarte bun tinand cont de ce s-a intamplat in alti ani si ce se intampla in alte judete. Acest lucru ne arata ca piata muncii se dezvolta in continuare. Acesti angajatori au oferit peste 940 de locuri de munca, din care 120 pentru studii superioare”, a declarat Marcel Miclau, directorul AJOFM Timis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cu studii medii inginer de productie??? Nu prea cred!