Noutati :

Aparitie SURPRIZA in declaratia de avere a lui Nicolae Robu! Care este cel mai bogat sef din Primaria Timisoara?

22 iunie, 2015 - 09:31 AM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
1

TIMISOARA. Mai marii din administratia locala si-au publicat declaratiile de avere pe anul 2014, termenul limita de depunere a acestora fiind ziua de 15 iunie. Haideti sa vedem cat de mult s-au imbogatit cei din conducerea Primariei Timisoara!

CITESTE SI: Nicolae Robu si-a injumatatit conturile in banci la 2 ani de cand e primar. Ce averi au si cei doi viceprimari si secretarul Cojocari, dupa jumatate de mandat!

Nicolae Robu e mai bogat cu… o drona

In urma cu doi ani, primarul Timisoarei avea conturi dublate in banci fata de momentul in care castigase fotoliul de primar, iar anul trecut le avea injumatatite. Acum are si mai putini bani pusi deoparte. Nicolae Robu si-a trecut in declaratia de avere chiar si drona primita cadou de Sf. Nicolae de la subalternii lui din Primaria Timisoara, trecuti in declaratie drept „un grup de invitati la ziua onomastica”.

Edilul Timisoarei are in continuare aceleasi bunuri: un teren intravilan de 1.027 mp, dar si doua apartamente in Timisoara, precum si doua masini – un Cielo fabricat in 2003 si un Laguna „second hand” din 2001. Terenul si apartamentele au fost cumparate impreuna cu sotia, in 2005, respectiv anii 1991 si 2004.

In 2012, primarul „se lauda” cu putin peste 130.000 de banci, in 2013 cu putin peste 60.000, iar in 2014 mai avea… nici 40.000 de lei, in trei conturi pe numele lui si doua pe numele sotiei.

Potrivit declaratiei de avere, ca de obicei, Nicolae Robu a dus acasa mai multi bani de la Universitatea Politehnica decat de la Primaria Timisoara. Salariul de primar a fost de 67.796 de lei pe anul 2014, iar ca profesor a castigat 152.266 de lei. Robu a mai castigat 1.675 de lei si ca om de stiinta, pentru ca este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania. Sotia primarului a dus si ea acasa 9.948 de lei in 2014, diferente salariale de la Scoala nr. 30, dar si o pensie de 22.932 de lei. Tot sotia a mai obtinut, din chiria unui apartament, 806 lei pe 2014. Primarul Timisoarei a mai dus in casa in urma cu un an 1.380 de lei, impreuna cu sotia, banii reprezentand dobanzi bancare.

In total, familia Robu a castigat, anul trecut, 256.803 lei. Mai putin decat in 2013 – 262.000 de lei si chiar si decat in 2012 – 260.000 de lei.

Sorin Dragoi, city managerul care nu se plange de bani

City-managerul Timisoarei nu se poate plange ca e sarac. Sorin Dragoi are in continuare doua terenuri intravilane, unul de aproape 2.000 de mp, din 2013, in Dumbravita, iar altul de 741 mp, din 2014, in
Timisoara.

Anul trecut si-a cumparat o casa in Timisoara si mai are un apartament in Viena, impreuna cu fosta sotie, din 2009.

Dragoi detine doua masini si o semiremorca: aceasta din urma fabrica in 2000, un Fiat 1100 si un Mini Cooper, cu data de fabricatie 2006.

Dupa divort a ramas cu mai putine bunuri, dar aceleasi ca in 2013: ceasuri cumparate in perioada 1988 – 2012, in valoare de 30.000 de lei, si tablouri achizitionate in aceeasi perioada, in valoare de 10.000 de lei.

City-managerul Timisoarei si-a pus deoparte si ceva bani. Are 6 conturi, depozite bancare si depozite de investitii, atat in lei, cat si in euro sau dolari. A pus deoparte aproape 103.000 lei, aproape 303.000 euro, dar si 108 dolari.

CITESTE SI: Consilierii lui Nicolae Robu, cu masini de lux si sute de mii de euro in conturi. Care e cel mai sarac si ce avere are city-managerul Timisoarei?

Putin peste 1 milion de euro apar in declaratia de avere ca si imprumut acordat in nume personal catre firma Dragontext SRL. La randul lui, Sorin Dragoi s-a imprumutat de la banca, in 2014, cu 660.000 de lei, creditul fiind scadent in 2015.

Dragoi a castigat, ca city-manager, 43.899 lei, in 2014. A mai avut venituri din cedarea folosintei bunurilor – 71.372 lei, dar si venituri din investitii, din dobanzi: 6,8 lei, 651 euro, 870 dolari si 4.800 euro. Asadar, in 2014 a dus acasa 115.271 lei, fara sa calculam aici si dobanzile. In 2013 castiga 84.000 de lei, tot fara banii adunati din dobanzi.

Dan Diaconu, salariu mai mic decat in 2013

Viceprimarul Dan Diaconu are, in continuare, jumatate din terenul intravilan din Giarmata Vii, de 1.000 mp, mostenit in 2007 impreuna cu sora lui, precum si jumatate din casa de pe acest teren, mostenita tot in 2007. Impreuna cu sotia detine un apartament cumparat in 2001 in Timisoara.

Ca si anul trecut, Diaconu nu a reusit sa isi puna niciun leu in banca, insa sotia lui are stransi 51.000 de lei. Pe declaratia de avere a viceprimarului liberal inca apare creditul de 15.000 de euro luat in 2005 si scadent in 2020.

Pe anul 2014, Dan Diaconu a dus in casa, ca viceprimar, 59.532 de lei, mai putin ca in 2013, cand castigase 63.000 de lei. Salariul sotiei inginer este confidential, conform contractului de munca.

La venituri se mai adauga si alocatiile celor doua fete, de putin peste 1.000 de lei. Una dintre ele ia si bursa ca elev, de 200 de lei.

Traian Stoia, constant

Traian Stoia are inca cele 2 terenuri intravilane cumparate impreuna cu sotia in 1999 si in 2000, de 1.000, respectiv 500 metri patrati, precum si o casa de locuit pe 250 mp, construita in 2001 impreuna cu sotia. In anul 1994 si-a cumparat un apartament de 77 mp.

Traian Stoia nu are nicio masina pe numele lui, cele pe care le conduce fiind de la firma la care mai lucreaza. Conturi in banca are suficiente, 5 la numar, atat in lei, cat si in dolari. In total, Stoia si-a pus deoparte, 1,36 milioane de lei, dar si aproape 13.000 de dolari. Sotia lui Traian Stoia are si ea in banca 28.324 de euro, 8.249 dolari si 7.250 de lei. Diferentele fata de sumele declarate anul trecut nu sunt foarte mari.

Ca viceprimar, Stoia a castigat, pe 2014, 46.104 lei, putin mai mult ca si anul trecut. Sotia lui a dus acasa, din pensie, 10.812 lei. Ca si dividende aferente anului 2013, social-democratul a mai dus acasa 46.789 de lei.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Fiti siguri ca banii sunt deja pe numele copiilor si ale altor membri ai familiei.
    Chiar ne cred fraieri?