Apă oprită la Timișoara și în localități din județ. Programul intervențiilor Aquatim

TIMIS. Aquatim continuă lucrările de întreținere sau modernizare a propriei rețele de distribuție, iar echipele companiei vor acționa în mai multe localități din județ.

Luni, 20 aprilie, între orele 8-17 se va întrerupe furnizarea apei în Căpăt pentru lucrări de mentenanță la Gospodăria de Apă.

Marți, 21 aprilie, între orele 9-17, la intersecția străzilor Treboniu Laurian și Moților se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 1” și până la finalizarea lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Bulevardul 16 Decembrie 1989, Moților, Timotei Cipariu, Treboniu Laurian, Gheorghe Doja și în Piața Alexandru Mocioni.

În perioada 20-21 aprilie, zilnic între orele 9-19, în Fibiș se vor desfășura lucrări de mentenanță la rezervorul de înmagazinare. Pe durata intervențiilor este posibil ca, în special la orele de consum maxim, să se resimtă o scădere a presiunii în rețea.

Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, pe 20 aprilie, între orele 8-16, în Fărășești se va întrerupe furnizarea apei, iar între orele 9-14 presiunea va fi scăzută în Poieni, Crivina de Sus și Pietroasa.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece perturbările vor fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.