TIMISOARA. După ce în urmă cu două săptămâni vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, Cosmin Tabără, cerea redeschiderea bazinului Dacia, primăria anunță acum că revizia generală, ce trebuia terminată încă din august, a fost finalizată.
Singurul bazin public din oraș va putea fi folosit și de timișoreni, în cadrul unui program denumit „Mișcare pentru sănătate”. Sesiunile de înot pentru populație se vor desfășura pe timpul serii și se va intra în bazin în baza unui card de acces. Orele sunt gratuite, dar pentru cardul de acces doritorii vor trebui să plătească 20 de lei.
„Înscrierea presupune completarea unei cereri tip pentru eliberarea cardului de acces, însoțită de o copie a actului de identitate (sau a certificatului de naștere pentru minori), o fotografie tip 2/3 cm.
Dosarul mai trebuie să conțină o adeverință medicală de la medicul de familie care atestă că solicitantul este apt pentru practicarea înotului și o declarație pe propria răspundere privind absența bolilor transmisibile ori a afecțiunilor incompatibile cu activitatea în bazin. Participarea la program este gratuită, fiind achitată doar o taxă de 20 de lei pentru eliberarea cardului de acces„, transmit reprezentanții Primăriei Timisoara.
Timișorenii vor putea intra în bazin de luni până vineri, între orele 19:00 și 22:00, câte o sesiune pe săptămână, timp de 3 luni. Orele sunt programate după ce își termina antrenamentele sportivii legitimați la cluburile din oraș.
„Activitățile din cadrul programului se desfășoară la bazinul semiolimpic, cu lungimea de 25 de metri și 6 culoare pentru înot. Accesul publicului este disponibil de luni până vineri, între orele 19:00 și 22:00, câte o sesiune pe săptămână, timp de 12 săptămâni. Pe parcursul zilei, bazinul de înot găzduiește antrenamente și activități organizate de parteneri instituționali precum Clubul Sportiv Școlar nr. 1, Fundația „Speranța”, Universitatea de Vest din Timișoara și Clubul Sportiv Municipal, dar și programe dedicate seniorilor„, spun reprezentanții Primăriei.
În urmă cu 3 ani, Primăria Timișoara anunța că vrea să facă noi lucrări. Complexul sportiv ce cuprinde sala de înot și pe cea de gimnastică, urma să fie supraînălțat. Municipalitatea chiar a plătit un studiu de fezabilitate de 30.000 de euro în 2022.
Conform planurilor Primăriei Timișoara, clădirea ce adăpostește acum Complexul Sportiv Bega ar trebui consolidată, iar la etaj să se amenajeze un nou bazin de înot semiolimpic și o sală nouă de gimnastică. Acestora li s-ar adăuga spații în care părinții să îi aștepte pe copii până la finalul antrenamentelor, vestiare și toalete. Ar trebui să fie refăcută și instalația de climatizare și să fie amplasate panouri pentru eficientizarea energetică a clădirii.
Și planurile au rămas într-un sertar la primărie.
Tragedia din bazinul din Dacia
În urmă cu mai bine de un an, în mai 2024, o tragedie s-a înregistrat în bazin. Un tânăr de 31 de ani care venea regulat să înoate, a dispărut de la suprafața apei. Bărbatul a fost scos din bazin de alți înotători, i s-au aplicat manevrele de resuscitare, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el.