Noutati :

Andreea Esca, amintiri din copilarie. Vedeta a dezvaluit pe Facebook amanunte neasteptate legate de copilaria ei

20 septembrie, 2013 - 12:33 AM
Autor: Anonim      
Categorie: VEDETE
0

O casa demolata,un nuc ramas in parcarea unui bloc,un gard de care se temea si o vizita neasteptata in casa bunicilor. Andreea Esca a rememorat cele mai dragi amintiri din copilarie, pe Facebook.

Sunt Fecioara cu ascendent in Scorpion, dar cateodata… zici ca-s Rac. Din acela care tot merge inapoi. Am crezut ca e de la varsta, dar, analizandu-ma bine, am realizat ca asa am fost mereu. Dupa ce tovarasii au demolat casa bunicii mele din Bucuresti, am visat-o ani si ani la rand in toate felurile si chipurile. insa de fiecare data, eram in perioada de dupa Revolutie. Nu mai exista pericolul ca Ceausescu sa o dea jos. Asadar, o refaceam si aveam mare grija sa nu tai nucul. Ma mai si suparam din cand in cand ca fratele mamei nu era de acord cu modificarile. Dupa ce ma trezeam, eram trista toata ziua, pentru ca realizam ca totul fusese doar un vis. Adeseori, am vrut sa ma duc la locul cu pricina, dar n-am avut curaj sa ajung pe strada si sa vad blocurile oribile care au luat locul casei noastre, pentru ca nu as putea suporta durerea. Cineva mi-a spus insa ca nucul ar mai exista strans, chircit, rupt prin parcarea unui imobil comunist. Poate ca nu m-am dus sa infrunt realitatea si deoarece prefer sa-mi amintesc de casa asa cum era, pe strada pietruita, cu vecinii nostri draguti, cu doamna Mioara, cu Pavelestii, si cu tiganii din colt care nu-si deranjau „prietenii”. Exista in viata mea si varianta in care casele de care mi-e dor mai exista, iar atunci nu ma pot abtine sa nu le vizitez.
Luna aceasta, cand veneam dinspre Sighisoara, am decis sa-mi iau inima in dinti si sa sun la poarta casei bunicilor mei din Brasov. „stii cine locuieste acum aici?”, m-a intrebat fiica mea, Alexia, cand am ajuns in fata casei. Nu stiam. „Daca nu e acasa sau nu ne da drumul in casa?”, a insistat ea. Nu ma gandisem la asta nici o secunda. Eu doar vroiam sa revad locul unde imi petreceam toate vacantele de iarna, casa noastra… Am avut noroc si o doamna draguta mi-a deschis, mi-a zis ca stia ca locuinta a apartinut bunicilor mei si ca suntem bineveniti sa vizitam. Gardul este la fel, doar de o alta culoare, are aceiasi tepi de care mi-era frica atunci cand saream gardul. Mama imi spusese ca asa a murit baiatul actritei Romy Schneider… Poteca unde parcam Dacia rosie botezata „Muțica” era acolo, pivnita avea acelasi miros umed de cartofi incoltiti si vin in butoaie, marul face inca gustoasele poame „parmen aurii”, rubarba, ribizli (strugurei rosii), fasolea galbena, toate erau la locul lor, ignorand parca trecerea timpului. Casa nu mai are veranda cocheta si biblioteca plina de carti „obligatoriu de lecturat”, cum zicea Buni, bucataria a devenit camera, baia a pastrat „vana” (cada) la locul ei, dar chiuveta este pe celalalt perete, in dormitor nu mai exista teracota cu sunetul ei care ma adormea instantaneu, si au aparut niste dependinte. Nu-mi plac variantele modificate. Nici de case, nici de retete culinare, nici de oameni. in stanga nu mai locuieste Rebi Nèni, in dreapta Popovicii au murit, iar sasoiaca Ursula a plecat in Germania dupa Revolutie. Cu toate acestea, ma bucur ca locuinta exista, ca pot sa o revad oricand, asa cum pot escalada cand vreau dealul din fata ei, unde ma dadeam in leagan cu orele pe cauciucul prins de bunicu’ intr-un pom. Vara, mergeam la matusa de langa Sibiu, sora bunicului din Brasov. Acolo am decis, de asemenea, sa-mi petrec in continuare o parte din vacante. Pentru ca fanul are un anumit miros. La fel si dimineata. Cunosc fiecare casa si fiecare familie. Ma reintalnesc cu prieteni din copilarie, ma uit la casele parasite unde dansam pana la epuizare, la bancuta unde un baiat mi-a explicat cum se saruta de-adevaratelea, la biserica folosita duminica drept loc de intalnire pentru organizarea „discotecii”, la caminul cultural unde rulau filme pe care le vedeam de zece ori, la „cooperativa” unde existau cei mai buni biscuiti si unde eram extrem de fericita daca ma lasa tanti Torița sa vand si eu. Cand venea cate un client care nu ma stia, ma intreba de indata: „Da’ tu a cui esti, copila?”. „A lu’ Escana”, raspundeam politicos. Acum nu mai locuiesc in aceeasi casa, dar i-a ramas unui var, deci e in familie, iar noi ne-am facut propria gospodarie. Chiar si despre acest sat am insa din cand in cand cate un cosmar. Visez ca se asfalteaza, ca nu mai sunt bivolite sau ca se construieste un bloc si se strica tot. Sunt orientata catre trecut si cand vine vorba de oameni. imi face placere sa tin legatura cu oameni dragi, cunoscuti in scoala generala, in liceu, prin viata. Nu suport sa-mi pierd prietenii, sa nu mai vorbesc cu ei, sa stiu ca sunt suparati, sa distrug ceva din istoria noastra. Sa ramana ceva neclar, neexplicat, nezis, netrait. Poate pentru ca am avut noroc sa cunosc oameni minunati, poate pentru ca am trait clipe extraordinare, de aceea vreau mereu sa ma intorc? stiu ca sunt atatea destinatii superbe in lume si atatia oameni noi, dar simt ca sufletul meu are nevoie de acea energie pe care o regaseste numai in trecut. Alexia e tot Fecioara cu ascendent in Scorpion. A fost peste tot prin vacante. Dar mai vrea cateva zile la tara, unde o asteapta gasca de copii, in mijlocul unei ulite prafuite, de unde ii trimit mesaje de dor si-i canta la telefon. Tehnologia avanseaza, dar sangele apa nu se face.
P.S. Am uitat sa va spun si care este „the September issue”. Tata a aflat ca este de vanzare casa din Petrosani, in care s-a nascut si a copilarit, si vrea sa o cumpere…

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor