
Foto: FC Bacău
TIMIȘ. Din liga 2 în al treilea eșalon și apoi din nou în B, în decurs de numai 2 luni, iar în prezent în luptă pentru o poziție cât mai bună în sezonul regular. Bonusul a venit în Cupa României.
CSC Dumbrăvița a început anul 2025 de pe locul 18 în sezonul regular al ligii secunde. A pierdut meciurile cu Ceahlăul și Argeșul, dar învins Câmpulungul în ultimele runde din prima parte a sezonului. Astfel, timișenii au ajuns în play-out, în prima serie. Nici acolo nu au avut o misiune mai ușoară. Dumbrăvița a terminat pe locul 6, care a dus-o în barajul pentru menținere la acest nivel, cu Chindia Târgoviște.
‘Dubla’ cu dâmbovițenii a fost una de poveste. După ce a pierdut cu 1-0 acasă, Dumbrăvița a întors rezultatul până la pauza meciului retur. În partea a doua a întâlnirii a fost rândul Chindiei să răstoarne situația, a înscris de două ori în ultimele 10 minute și a trimis Dumbrăvița în liga a treia.

Revenirea în liga secundă
Vara a fost una cu schimbări la Dumbrăvița, care s-a despărțit și de antrenorul Cosmin Stan, dar au plecat și o parte dintre jucători. Deși trebuia să ajungă în eșalonul al treilea, gruparea alb-verde a avut noroc. Retrogradată din Superligă, Gloria Buzău s-a desființat și a lăsat un loc liber, iar FCU Craiova nu a primit licența și a fost retrogradată. Astfel, echipa din Câmpulung și CSC Dumbrăvița au fost invitate în eșalonul al doilea.
Cu Florin Fabian la timonă, Dumbrăvița a început sezonul cu o victorie la limită, în deplasare, 2-1 în fața nou promovatei CS Dinamo. A urmat apoi eșecul de acasă din derby-ul Banatului cu Reșița, urmat de alte 5. În cel din urmă, Dumbrăvița a încheiat anul 2025 pe aceeași poziție pe care terminase în cel precedent, 18. Diferența este că după 17 meciuri din acest sezon are cu 3 puncte mai mult decât în ce l precedent.
Parcursul din campionat a fost completat și de o nouă calificare în grupele Cupei României, unde alb-verzii au și obținut o victorie cu 2-1 în fața Slatinei.
„Ca o scurtă sinteză a sezonului de toamnă, aș putea spune că a fost unul dintre cele mai grele pentru mine, personal, din cariera mea. Au fost multe meciuri contrastante, cu meciuri foarte bune, urmate de prestații mai puțin bune, chiar mediocre, în care am pierdut din cauza multor greșeli individuale. A fost un sezon până la urmă acceptabil, am avut 22 de meciuri oficiale, dintre care 17 în campionat și 5 în Cupa României. Am realizat din nou performanța de a ne califica în grupele Cupei României, ceea ce nu este puțin lucru, din punctul meu de vedere. Am câștigat cu FC Bihor, un meci bun reușit de noi, la puțină vreme după înfrângerea cu ei din campionat, de la Oradea, unde am cedat cu 3-2 după ce am condus cu 2-0. Per ansamblu, în meciurile din campionat, puteam obține mult mai multe puncte. Cred că dacă nu pierdeam meciul cu Slatina, din ultima etapă, aș fi spus că am avut un sezon mulțumitor. Așa însă, e clar că puteam mult mai mult, nu sunt mulțumit pe deplin cu ceea ce am realizat. Sper să putem compensa în sezonul de primăvară, să fim mult mai constanți în evoluții, pentru a ne atinge obiectivul.„, spune antrenorul Florin Fabian.
La finele sezonului de toamnă, cel mai bun marcator al Dumbrăviței este Gheorghe Gondiu, autor a 4 reușite. Robert Curescu a înscris de 3 ori, în timp ce podiumul marcatorilor este completat de Sofran, Cristea, Pădurariu și Panaite, fiecare cu câte două goluri.
AICI puteti vedea lista completă a jucătorilor care au înscris în primele 17 etape pentru CSC Dumbrăvița.
Din punct de vedere al disciplinei CSC Dumbrăvița ocupă locul 7 în ierarhia echipelor cu cele mai multe galbene încasate. Timișenii au 38, tot atâtea câte a luat și echipa din Câmpulung. Mai important este că Dumbrăvița este una dintre cele 7 echipe ce nu a primit vreun cartonaș roșu.
„E un lucru la care țin foarte mult, iar jucătorii au înțeles. Îmi place să am o echipă disciplinată. Vorbesc și despre disciplina de joc, dar și despre cea în raport cu adversarii și arbitrii. Sigur, e un punct de pornire în filozofia mea, disciplină de joc, în teren, la antrenament, e un punct de reper, practic, în valorile profesionalismului.„, spune Florin Fabian.
CSC Dumbrăvița va relua pregătirile în 12 ianuarie pentru ultimele 4 meciuri din sezonul regular și meciurile din play-out-ul ligii secunde. Primul meci oficial este programat în 11 februarie, în Cupa României, cu FC Argeș. Prima partidă oficială de campionat este programată 10 zilei mai târziu, la Afumați.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!