Noutati :

Amintiri cu Celtic, Real Madrid sau Lepa Brena! Astazi este ziua ‘Teatrului Viselor’ pentru Timisoara

1 mai, 2020 - 03:12 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. A fost martorul unor meciuri pline de istorie, dar si al unor spectacole si concerte fabuloase. In zilele noastre, i se pregateste o schimbare la fata, o demolare si o reconstructie. Pana atunci ramanem cu amintirile si cu speranta ca nu acest simbol al orasului nu va disparea din inimile celor care au trait momente fara seaman in tribune. Astazi se implinesc 57 de ani de la inaugurarea Stadionului 1 Mai, devenit mai apoi Dan Paltinisanu, la Timisoara.

CITESTE SI: Vizita istorica a unui Rege, un incendiu devastator si inaugurarea stadionului. 1 Mai, Ziua Muncii in lume si insemnatatea ei pentru Timisoara 

Asadar, pe 1 Mai 1963, s-a jucat prima data fotbal pe cea mai mare arena din provincie. A fost vorba despre un turneu amical, la care au mai participat UTA (echipa prietena in acele vremuri), Velez Mostar din fosta Iugoslavie si Vasas Gyor din Ungaria.

Iubitorii sportului din Timisoara si regiunea Banat au trait miercuri clipe de neuitat: a avut loc inaugurarea festiva a noului stadion, in cadrul careia 4.000 de sportivi timisoreni au prezentat un frumos program mult admirat de cei peste 40.000 de spectatori prezenti in tribune. Stadionul «1 Mai» cu 30.000 de locuri numerotate (plus circa 10.000 de locuri in picioare pe culoarele exterioare ale tribunelor) impresioneaza prin amploarea, eleganta si solutiile de constructii adoptate. El este asezat in partea de sud-est a orasului Timisoara, in imediata apropiere a unor artere principale. Accesul spectatorilor in tribune se face prin 16 scari exterioare si 36 de scari interioare. Stadionul este prevazut cu 4 vestiare, sali de dusuri, un dispensar medical, camere de odihna pentru sportivi, 4 camere de masaj, 2 camere pentru arbitri, birouri etc, toate modern utilate. La etajul intai al tribunei centrale se afla incaperi speciale pentru transmisiuni de radio si televiziune, loje pentru ziaristi si operatori cinematografici etc.”, scria in presa vremii Ioan Ochsenfeld pentru Sportul.

CITESTE SI: Lista de stadioane care ‘se vor face’ la Timisoara, tot mai lunga. Ni se mai promite unul, de tip Lego 

Construcţia arenei s-a facut… ca pe timpuri, prin munca patriotica. Oamenii erau luati din fabrici si dusi sa puna umarul la ridicarea stadionului. Structura acestuia este asemanatoare cu cea folosita la ridicarea majoritatii stadioanelor romanesti din acea vreme, mai precis este vorba de pamant tasat. Din pacate, aceasta solutie constructiva s-a dovedit problematica, tasarea in timp a pamantului folosit conducand la deteriorarea arenei.

Primul meci oficial s-a disputat pe 19 mai, in Liga 1 a sezonului 62/63, cand Stiinta Timisoara intalnea Crisana Oradea. Jocul s-a incheiat la egalitate, 1-1, Iosif Lereter marcand primul gol oficial pentru „Poli”.

De-a lungul anilor, stadionul s-a numit 1 Mai, din 1963 pana dupa Revolutie, apoi pentru cateva sezoane Silviu Bindea, pentru ca din 1995 sa poarte numele legendei Dan Paltinisanu.

Modernizarile importante din acest mileniu au fost instalatia de nocturna (2003), schimbarea completa a gradenelor cu scaune de plastic (2005), acoperirea a doua sectoare ale tribunei I, reamenajarea zonei VIP si contructia unor zone de presă la standarde UEFA (2009).

Stadionul a fost gazda unor partide memorabile, de la rivalitatea cu UTA, pornita in anii 60, la duelurile cu Steaua si Dinamo din anii 70 si 80, la intalnirile europene cu Celtic, West Ham, Real Madrid, Atletico, Sporting, Juventus, Ajax, Manchester City, Sahtior Donetk etc.

Marea arena banateana, si acum a doua din tara, dupa National Arena, a gazduit si 6 partide ale nationalei, dintre care doua oficiale, ambele soldate cu victorii, in 1986 contra Finlandei si in 2007 cu Slovenia, ambele 2-0.

Aici s-au desfasurat si concerte, Diskoteca fiind ultimul mare festival tinut pe stadionul de la Timisoara.

Inaintea acestuia au mai fost concerte, precum cel al cantaretei columbiene Shakira, in 2006. Dar cel mai mare eveniment s-a dovedit, in 1984, cel sustinut de vedeta muzicii sarbesti Lepa Brena, cand, spun cei prezenti, au fost circa 65.000 de oameni!

Actualmente, stadionul functioneaza cu „jumatate de norma”, este propus pentru demolare si… constructia unei noi arene. Toate acestea cu siguranta se vor intampla intr-un viitor. Ramane de vazut cat de apropiat sau indepartat, avand in vedere ca in aceasta perioada se intocmeste documentatia pentru noul stadion.

Pana atunci, cand ne gandim la 1 Mai, ne gandim cu nostalgie si la partidele cu casa inchisa pe pe stadionul drag al banatenilor de pretutindeni, ne amintim de meciurile uriase, de jucatorii imensi si de atmosfera unica, pentru ca „nu este niciunde ca la Timisoara”.

Foto: druckeria.ro, acspoli.ro, digisport.ro



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...