Amenzi de aproape 60.000 de euro pentru publicitate ilegală, date de polițiștii locali la Timișoara. Sancțiunile nu au fost doar pentru firme. FOTO

TIMISOARA. Amenzi de aproape 60.000 de euro date de polițiștii locali celor care au pus bannere, panouri sau mesh-uri publicitare pe clădiri sau garduri din Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Femei rănite într-un troleibuz STPT la Timișoara. Au fost preluate de ambulanțe. FOTO

Agenții au făcut controale de la începutul anului și au aplicat 37 de amenzi pentru 15 firme care și-au făcut reclamă deși nu aveau avizele necesare de la Primăria Timișoara. Valoarea amenzilor a fost de 270.000 de lei.

Alte 17 sancțiuni au fost date unor proprietari de clădiri sau unor asociații de proprietari, pentru că au permis punerea unor mesh-uri pe imobile, iar cinci firme au fost amendate pentru că au păstrat bannerele pe clădiri fără aviz. Sancțiunile au fost de câte 12.500 de lei.

În total au fost date 59 de amenzi pe linie de publicitate, cu o valoare de 295.000 lei.

Pentru astfel de încălcări ale legislației sancțiunile sunt cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, fiind constatate de polițiștii locali, iar cuantumul este stabilit de arhitectul șef, care dispune și măsurile complementare de desființare. De asemenea, potrivit art.19, litera C, din HCL 117/2024 sunt prevăzute sancțiuni între 500 și 2500 lei pentru permiterea amplasării de sisteme publicitare de către asociațiile de proprietari, proprietarii imobilelor sau de către proprietarii altor tipuri de suporturi, indiferent de natura acestora, fără a deține aviz, acord, autorizație emise de Primăria Timișoara. Totodată, potrivit articolului 20, menținerea mijloacelor publicitare amplasate nelegal pe clădiri, schele, alte structuri după expirarea termenului de desființare se sancționează cu amenzi între 1000 și 2500 lei“, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Dacă nu avem bugete din bani publici pentru publicitate,csf n ai csf:))))
    Cu bannerele lor din campanie nu le-a avut nimeni treabă ,mai ales cu a lui. Ciucă ,ma mir că nu l am visat cât de des îl vedeam perioada aia :))))
    Rușine rușinica

  2. Firmele pe care le ai amendat să plătească când plătește Ciucă bani înapoi de pe carte:))))))

  3. Bine ca pentru panourile cu -Un analfabet…pardon, ostas in slujba tarii nu s-a sesizat nimenu sa dea amenzi