Noutati :

Amenzi de 370.000 de lei pentru benzinariile care au umflat preturile la pompa. Grupul ungar MOL a fost sanctionat cel mai dur

10 martie, 2022 - 08:23 PM
Autor: Redactie      
Categorie: SOCIAL
2

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Carbunaru, a prezentat joi seara, primele rezultate ale controalelor facute in urma cresterii nejustificate de pretuti la benzina si motorina.

CITESTE SI: Locul in care puteti consulta preturile la benzina si motorina de la toate benzinariile din Timisoara si din tara 

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a controlat peste 70 de statii de carburant pe intregul teritoriu al tarii, aplicand amenzi in valoare de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare, de 100.000 de lei, a fost aplicata chiar la sediul central al unui furnizor de carburanti care are pe teritoriul national 215 statii de carburant. Odata cu amenda a fost propus si semnat deja ordinul presedintelui ANPC, Horia Constantinescu, de incetare a practicilor comerciale incorecte pentru acest furnizor de carburanti”, a anuntat Carbunaru.

Cea mai mare amenda a fost primita de grupului ungar MOL care, cu putin timp inaintea anuntului, a transmis printr-un comunicat de presa ca ”se delimiteaza de orice practica anticoncurentiala si de orice informatii care ar putea genera panica in randul populatiei.”

Carbunaru a precizat ca benzinaria de la Beius care a afisat miercuri preturi de peste 10 lei pentru un litru de carburant a primit o amenda de 35.000 de lei, fiind propusa si semnata si in acest caz decizia de incetare a practicilor comerciale incorecte. Oficialul din cadrul Guvernului a explicat ca emiterea unui astfel de document presupune revenirea la pretul anterior pentru produsele comercializate.

Decizii de incetare a practicilor comerciale incorecte au mai fost emise pentru alti operatori economici din Cluj si Galati.

In multe situatii s-a constatat ca stocuri preexistente, care aveau o anumita valoare la vanzare, au fost comercializate la preturi mai mari”, a adaugat Carbunaru.

Purtatorul de cuvant al guvernului a adaugat ca inspectorii ANPC au considerat ca nu exista temei pentru cresterile preturilor.

Rezultatele verificarilor initiate de ANAF si Consiliul Concurentei vor fi facute publice pe masura ce controalele se finalizeaza, a mentionat acesta. La ANAF, peste 100 de echipe verifica statiile de vanzare, dar si distribuitorii en gros.

Controale au fost demarate si de ISU, dupa ce soferii au cumparat benzina si motorina in recipiente improvizate

Totodata, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a declansat controale in teritoriu, dupa ce in spatiul public au aparut imagini cu oameni care cumpara benzina si motorina in recipiente improvizate, catalogate de catre autoritati drept ”total nepotrivite si periculoase”.

ISU a notificat deja firmele care au statii de carburant cu privire la pericolul generat de vanzarea de combustibil in astfel de recipiente, amintind ca este interzisa vanzarea de carburant in recipiente din plastic ori sticla.

In privinta situatiei create ieri si a modului in care in social media si in anumite canale mass media au circulat o serie intreaga de informatii neconforme cu realitatea, as vrea sa va spun ca Guvernul Romaniei dezaproba si va actiona, prin parghiile pe care le are, la orice incercare de a provoca dezechilibre si de a induce informari in spatiul public. Este o perioada complicata, sensibila, cu foarte multe probleme de securitate. Se simt, din pacate, inca, efectele agresiunii militare ruse in Ucraina si riscam sa amplificam prin manipulari si dezinformare o situatie care oricum este extrem de complicata. Ca atare, urmarim inclusiv aceste aspecte, luam masuri pentru a contracara inclusiv aceste forme de razboi informational. Incercari de a crea instabilitate si de a raspandi nejustificat panica in randul populatiei”, a precizat oficialul Guvernului.

El a multumit mediului de afaceri care a reactionat si a transmis mesaje ”clare” populatiei, joi.

La randul sau, IGSU a transmis ca, avand in vedere situatiile inregistrate miercuri seara in mai multe statii de alimentare cu carburanti, precum si imaginile propagate in spatiul public cu persoane care alimentau in recipiente neomologate (bidoane/butoaie din plastic, damigene, pubele, saci din plastic etc.), Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, prin unitatile subordonate, desfasoara, in urmatoarea perioada, activitati de verificare si control la nivelul tuturor operatorilor cu acest obiect de activitate.

Scopul acestor actiuni este de prevenire a evenimentelor care pot fi generate prin manipularea sau depozitarea combustibilului in recipiente neconforme.

Potrivit IGSU, alimentarea cu carburanti in recipiente neconforme creaza o stare de pericol atat la nivelul statiei de distributie carburanti, pe durata deplasarii autoturismelor in trafic, cat si ulterior, pe timpul depozitarii.

Sursa: Ziare.com

 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. La ce profituri au facut amenda asta e pistol cu apa.
    Ar fi trebuit suspendarea activității pt 30 zile celor ce au crescut nejustificat. Sa fie o lectie pt cei care vor sa facă asta ve viitor si la alte produse de exemplu alimente, energie,..

  2. am impresia ca vreti sa adoptati in capitalism regulile economice ale statului socialist.daca benzinarul are bifat in documente toate miscarile de preturi-care pot fi din ora in ora- si toate incasarile trecute prin casa de marcat si nu face evaziune fiscala de nici un fel poate vinde benzina zsi cu 100 lei dac a gaseste fraieri.