Am adus pe lume bebelusi pe bancheta masinii, am vazut cum se scurge viata, trupuri sfartecate, m-am cutremurat si am luat-o de la capat! Povestea tinerei care crede ca are cea mai frumoasa meserie din lume, la Timisoara

TIMISOARA. Face parte dintr-una dintre cele mai valoroase echipe de medici din Timisoara, cea de la Urgente, de la Spitalul Judetean, si e mandra de asta.

E unul dintre medicii care salveaza vieti contra cronometru, care preiau raniti in stare grava din accidente, de pe strazi, si care n-au vreme sa primeasca spaga. Misiunea lor e aceea de a castiga fiecare secunda in lupta cu moartea. Iar fiecare triumf inseamna o satisfactie fara seaman.

Diana Nechita are 29 de ani, si-a dorit inca din liceu sa faca Medicina, iar astazi e unul dintre Ingerii Pazitori din Unitatea de Primiri Urgente de la cel mai mare spital din vestul tarii.

Un FOTOREPORTAJ semnat Horia Calaceanu.

Initial am vrut sa ma fac stomatolog, pentru ca aveam impresia ca celelalte ramuri sunt complicate, in sensul ca cer o implicare emotionala uriasa, si ma gandeam ca la stomatologie nu trebuie sa te implici foarte mult. In clasa a X-a m-am hotarat ca voi urma Medicina generala si ca voi fi medic‘, spune Diana Nechita.

A vrut mai intai sa imbratiseze Cardiologia, insa cateva garzi la Urgente au convins-o pe Diana ca drumul ei este altul, in mijlocul oamenilor a caror viata e pe muchie de cutit, iar astazi e medic rezident la UPU, in ultimul an.

Initial am vrut sa ma fac cardiolog, chiar si-n timpul facultatii un an sau doi am vrut sa raman pe Cardiologie, iar in anul trei m-am hotarat ca vreau ceva mai intens. Atunci am venit si am facut garzi in Urgenta, am fost coplesita de adrenalina, iar dupa 10-15 garzi la Urgente, mi-am dat seama ca asta e ceea ce-mi doresc, ma implineste si imi da putere sa merg mai departe‘, declara medicul Diana Nechita.

In munca ei, tanara a trecut printr-o multime de momente de cumpana, cand decizia la secunda si priceperea au facut diferenta intre viata si moarte.

Nu demult, cand eram pe SMURD, am asistat o nastere in masina, nu in masina SMURD, ci in masina pacientei, pe bancheta din spate. A fost o nastere foarte complicata. In momentul in care am ajuns eu, bebelusul era cu piciorusele iesite invers, in loc sa iasa cu capul. A unul din cele mai stresante, dar si fericite momente din viata mea, sa-l strang in brate pe micut si sa vad lacrimile de fericire din ochii mamei‘, afirma cu emotie Diana.

Ce ofera unui doctor Medicina de Urgenta?

Daca as putea, as convinge toti studentii sa aleaga Medicina de Urgenta. Imi place ca pot sa ajut si, spre deosebire de alte ramuri ale acestei meserii, pot sa vad efectele muncii mele atunci, pe loc. E o satisfactie enorma, fara egal. Aici sperantele se numara uneori in secunde, iar atunci cand la capatul lor o inima bate din nou e fabulos. Am vazut cum se scurge viata printre degete, am vazut sange, trupuri sfartecate, m-am cutremurat si am luat-o de la capat!‘, sustine rezidenta.

De ce n-a plecat Diana Nechita in strainatate?

Cred ca toti ne-am gandit macar o data, dar nu-mi doresc sa fac lucrul asta. Eu n-as putea sa fiu fericita, daca as pleca. Cu siguranta as castiga mai bine, dar as fi nefericita. Sper sa gandesc la fel si peste 10 ani. Nu ma vad plecand si imi doresc sa nu fiu nevoita sa fac treaba asta. La noi se intampla lucruri minunate, mi-as dori ca oamenii sa stie asta. Sistemul e cum e, dar as vrea ca lumea sa afle si partea buna a lucrurilor, ca noi salvam oameni, punem diagnostice, chiar facem tot ce se poate. E dureros cand se mediatizeaza doar partile negative‘, crede tanara doctorita.

 

Cu ce probleme se confrunta Urgentele?

In momentul in care pacientul e agresiv cu tine, pentru ca are impresia ca a asteptat prea mult, are impresia ca nu faci tot posibilul pentru el, crede ca nu i-ai acordat destul de mult timp si te cearta, atunci munca devine stresanta pentru tine. Atunci nu mai poti sa te duci cu zambetul pe buze, sa-l mangai si sa-l intrebi ce-a patit. Nu-i un mediu usor in care sa lucrezi. Se intampla sa vina oameni tintiti sa ne certe. Ne spun <noi avem drepturi si voi sunteti platiti din banii nostri>. Atunci e stresant. Noi ne facem in continuare munca, dar cu stres‘, adauga Diana Nechita.

Vin pacientii in Urgente pentru motive absurde?

Da, unul a venit pentru… un cos. Pentru un cos pe spate, a venit cu ambulanta de la 60 de km de Timisoara. Problema este ca-i acorzi timp in defavoarea altui pacient in asteptare care poate chiar are o problema grava. Tu trebuie sa consulti acel cos si sa-i acorzi 10-15 minute si sa te asiguri ca este doar un cos, sa te asiguri ca nu are alte cosuri si sa-i spui, mai departe, unde ar trebui sa se duca. In timpul asta e posibil sa astepte un pacient in Triaj care are o problema reala‘, mai spune medicul.

Ce face Diana Nechita in timpul liber?

Imi place sa citesc, sa ma joc cu nepotelul meu, sa fac prajituri si sa dorm‘, spune medicul Diana Nechita.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. R E S P E C T !!!!!

  2. Din punctul meu de vedere, este cea mai nobila meserie. Excelent fotoreportaj, felicitari!

  3. Felicitari pentru daruirea d-nei doctor !.

  4. Felicitari D- rei doctor!Putere ,curaj si rabdare! Felicitari din tot sufletul.

  5. Felicitari si respect d_nei Doctor

  6. Multa sanatate si putere pentru tot personalul UPU Respect!!!!!

  7. Bravo „Didut” !
    Felicitari !!!

  8. Super tare !Mi as dori si eu sa lucrez in upu ca asistenta.Cind se scot din nou posturi .Daca stie doamna Doctor! Astept un raspuns!