Noutati :

Alina Gorghiu, senator PNL de Timis: ‘Nu ne sperie motiunea de cenzura!’

3 iunie, 2020 - 08:30 AM
Autor: Redactie      
Categorie: POLITIC
2

Pe scena politică liderii PSD vorbesc tot mai des de depunerea unei moțiuni de cenzură. Pentru a lămuri cum stau lucrurile și care ar fi implicațiile unui astfel de gest, senatorul de Timiș Alina Gorghiu a făcut o serie de precizari.

O moțiune de cenzură ar fi un gest iresponsabil! În aceste momente, PNL este concentrat exclusiv pe măsuri de relansare economică!”, a declarat Alina Gorghiu.

În opinia senatorului de Timiș, ”este necesar un apel la reținere adresat celor care au astfel de planuri. Acum, întreaga lume abia iese din criza aceasta sanitară. La noi au fost luate măsuri pentru a susține economia și au avut rezultate bune, dar acum intrăm în faza cea mai importantă: de relansare a mediului de afaceri. Problemele economice potențiale sunt foarte grave. De aceea, cei care vorbesc acum de moțiuni de cenzură și se gândesc să declanșeze o criză politică arată pur și simplu iresponsabilitate. Orice semn de instabilitate politică într-un astfel de moment face mult rău țării”.

În aceste condiții, o întrebare care apare firesc este dacă moțiunea de cenzură va fi, până la urmă, depusă. Iată ce crede Alina Gorghiu despre acest lucru: ”PSD nu crește în sondajele de opinie, ba chiar am văzut că scade. Nu a mers nimic din tot ce a încercat în Parlament, cu șicanarea miniștrilor prin moțiuni simple, cu anumite obstrucții împotriva PNL, încercările de a promite marea cu sarea și de a veni pentru fiecare măsură a Guvernului cu o variantă populistă – cum a fost la amânarea ratelor sau la măsura prin care se ofereau măști pentru cei în nevoie. Dar nu a fost întrebare pusă de parlamentari PSD la care să nu primească răspuns documentat din partea Guvernului! De aceea se poartă acum ca Hamlet și tot dezbat dacă să fie sau să nu fie moțiune de cenzură. Nu mai suntem în 1990 să revină la putere cum au revenit comuniștii sub Iliescu. Oamenii se informează atent!”

Alina Gorghiu este, totodată, convinsă că PNL are de partea sa societatea: „Am discutat în tot acest timp cu numeroși timișeni și pentru mine e clar că au înțeles eforturile făcute până acum. Nimeni nu mai vrea populism și demagogie, pentru că oamenii știu că vine apoi nota de plată! PNL e un partid corect care nu va promite niciodată mai mult decât poate economia și nu va pune nicodată în pericol stabilitatea economică. Nu ne sperie nimeni cu o moțiune de cenzură!”, a conchis senatorul de Timiș, Alina Gorghiu.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Mai există doamna asta? Că parcă Orban spunea că-i face vânt după ce inteligența sa propunea executarea sentințelor” la domiciliu”.
    O moldoveancă, din Tecuci, senator de Timiș, un om care nu a avut, nu are și niciodată nu va avea NIMIC de făcut cu Timișul.

  2. Chiar ma intrebam ce mai face „timisoreanca” noastra senatoare in vreme de pandemie. Acum aflu: nimic. I-a revenit glasul doar cand a venit vorba de ciolan si procentul care-i revine din dansul (prin „dansul” ma refer la ciolan, caci asa se spune prin Moldova ei natala, orice, de la gunoi la imparat, e „dansul”)