Opinia Timisoarei

Alin Nica: ‘Daca se va pierde finantarea pentru DJ 691, este doar meritul USR’ (P)

Drumul Județean 691 care face legătura între Timișoara și urcarea pe autostrada A1 prin Dumbrăvița provoacă o adevărată furtună în administrația și politică din Timișoara. Președintele CJT, liberalul Alin Nica, îi acuză pe USR-iștii de la Primăria Timișoara că blochează în mod deliberat acest proiect cu scopul de a pune în pericol finanțarea europeană care asigură realizarea acestui drum județean.

Extinderea la patru benzi a drumului județean 691 ar fi posibilă dacă Primăria Timișoara ar accepta mutarea stâlpilor de susținere a rețelelor electrice pentru troleibuz. Deși există un Acord de Parteneriat cu primăriile din Timișoara și Dumbrăvița, inclusiv pentru predarea acestor stâlpi, cele două administrații refuză să respecte înțelegerea, nu vor un Protocol cu sarcini clare și blochează șantierul de pe acest drum.

Refuzul Primăriei Timișoara de a preda stâlpii și rețelele de alimentare pentru troleibuze echivalează cu blocarea și, în curând, pierderea finanțării europene. Noi, la Consiliul Județean Timiș am reușit să restartăm proiectul care avea oricum multe puncte slabe și lacune. Acum avem toate elementele pentru a reporni lucrările. În două săptămâni, vom avea încheia depunerea ofertelor de execuție lucrări pentru tronsonul de la benzinăria Socar la autostradă, însă, în absența colaborării Primăriei Timișoara pe tronsonul 1, nu putem atinge indicatorii de proiect. Este un sabotaj față de cetățeni și față de parteneri. Primăria Timișoara s-a comportat neloial interesului comunității și a acționat strict pe considerente politice” a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Din păcate, nu e prima oară când echipa USR de la Primăria Timișoara se comportă în acest fel. Cel mai recent exemplu este cel cu parcarea etajată din centrul Timișoarei unde Primăria ne-a ținut blocat proiectul doar din considerente politice și electorale. Așa fac și acum cu stâlpii de pe DJ 691. Am încercat toate variantele pentru a-i convinge că nu o fac pentru mine, ci pentru zecile sau sutele de mii de șoferi care trec pe acel drum mergând spre autostradă. Nu îi interesează. Cum să lărgești drumul fără să scoți stâlpii? E la mintea cocoșului, însă ce să priceapă ei despre investiții când nu sunt în stare să finalizeze proiecte lăsate la cheie de administrația liberală”, a mai spus președintele PNL Timiș, Alin Nica.

Dacă se va pierde finanțarea europeană pentru DJ 691, este doar meritul USR Timiș. Mi-e foarte greu să înțeleg cum pot dormi liniștiți acești oameni știind că fac rău prin acțiunile lor politice de cea mai joasă speță”, a completat Alin Nica.

Exit mobile version