Noutati :

Alegerile locale se amana, din cauza pandemiei de coronavirus. Mandatul primarilor si consilierilor, prelungit pana la sfarsitul anului

6 aprilie, 2020 - 08:28 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: NATIONAL
1

Guvernul discuta o Ordonanta pentru prelungirea mandatelor alesilor locali, pana cel tarziu la sfarsitul anului, dar si pentru simplificarea procedurii de depunere a candidaturilor.

CITESTE SI: Distractie la o spalatorie din Timisoara, transformata ad-hoc in frizerie. Mai multi tineri sfideaza ordonantele militare. Video 

”Este evident ca, in aceasta situatie de criza, nu se pot desfasura activitati specifice campanii electorale si ca alegerile trebuie organizate intr-un context sigur din punct de vedere epidemiologic. Asadar trei institutii: Autoritatea Electorala Permanenta, impreuna cu Ministerul de Interne si Ministerul Lucrarilor Publice Dezvoltarii si Administratiei au initiat un proiect de ordonanta de urgenta de prelungire a mandatelor alesilor locali pana nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2020”, a spus, la inceputul sedintei de Guvern, vicepremierul Raluca Turcan.

Aceasta a precizat si ca este nevoie de simplificarea procedurii de depunere a candidaturii, in sensul de reducere a numarului de semnaturi necesare.

”În acelaşi timp, ţinând cont de actualul context epidemiologic şi de criză, ţinând cont şi de decretul preşedintelui României privind starea de urgenţă, inclusiv procedura pentru pregătirea alegerilor electorale şi desfăşurarea acestor alegeri, doresc cele trei instituţii să fie simplificate, în sensul în care partidele politice şi candidaţii pentru funcţiile din administraţia publică locală să prezinte o singură listă de susţinători şi, de asemenea, să fie nevoie să se depună un număr minim de 25.000 de semnături, dintre care cinci sute de alegători din fiecare judeţ şi o mie de alegători din municipiul Bucureşti.

Mai există şi posibilitatea ca, în locul listelor de susţinători, să fie făcută dovada depunerii în contul bancar a unei contribuţii electorale în valoare de cel puţin 3% din valoarea maximă admisă pentru funcţia pentru care candidează un competitor independent sau de 50 de salarii de bază minime pe ţară pentru campania electorală la nivelul judeţului sau nivelul municipiului Bucureşti acolo unde se candidează”, a adaugat Raluca Turcanu.

Si premierul Ludovic Orban a discutat despre probabilitatea tot mai redusa a organizarii alagerilor locale la termen, si a spus ca va trebui emis un act normativ pentru a prelungi mandatele alesilor locali.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Se mai aude ceva de locale in doua tururi?