
TIMIȘOARA. Cu promovarea deja în buzunar, Politehnica Timișoara începe să facă planurile pentru sezonul viitor de Ligă secundă, unul în care are ambiții mari.
CITEȘTE ȘI: AM PROMOVAT! Politehnica Timișoara revine după 3 ani în liga secundă. VIDEO LIVE
Formația alb-violetă și-a asigurat biletele pentru nivelul următor după o nouă victorie la limită, și obținută din nou dintr-o lovitură de la 11 metri.
Gruparea timișoreană mai are de disputat două meciuri, dar conducerea și antrenorul Dan Alexa se gândesc deja la sezonul ce urmează. Obiectivul pentru stagiunea viitoare este deja stabilit.
“Ne gândim deja, mai ales că avem vacanță. Bun, nu avem cu adevărat vacanță pentru că mai avem două jocuri. Jucătorii importanți probabil vor intra în vacanță, ne gândim să ne întărim, să aducem fotbaliști importanți. Chiar dacă nu este urgentă promovarea în Liga 1 și obiectivul este play-off-ul sezonul viitor, cred că putem să facem o echipă bună, și să încercăm chiar din prima… Sunt bucuros pentru ziua de azi. În perioada care va urma vom încerca să ne așezăm, să ne întărim, să aducem jucători, să vedem ce se întâmplă și sigur să ne întărim pentru că Liga 2 este cu totul și cu totul alta poveste“, a spus antrenorul Dan Alexa după meciul cu Minaur.
Dacă obiectivul principal a fost îndeplinit, Poli poate termina stagiunea și cu două recorduri.
Timișorenii nu au pierdut niciun meci acasă, și au doar 2 goluri încasate în partidele de pe teren propriu. În duelurile cu Zalăul și Tășnadul, Dan Alexa îi va folosi și pe fotbaliștii ce au jucat mai puțin.
La un an distanță de când o ducea pe CS Tunari în a doua divizie a țării, Dan Alexa a reușit să promoveze și cu Politehnica Timișoara. Tehnicianul nu a uitat de echipa cu care a reușit performanța acum un an, și care la finele acestei stagiuni se va întoarce în Liga 2.
Antrenorul a avut cuvinte de laudă pentru toți cei implicați în proiectul Poli.
“Toate promovările au fost speciale. În primul rând mă bucur pentru oamenii care sunt trup și suflet lângă echipă un sezon, pentru jucători, pentru suporteri, pentru că este u an cu presiune, de la început până la final trebuie să îți îndeplinești obiectivul. Aici am avut o presiune, dar vreau să felicit jucătorii.
Vreau să încep prin a-i mulțumi primarului de la Tunari. Ei au retrogradat, eu am promovat. Sunt oameni deosebiți și m-au înțeles când am vrut să vin la Poli. Cred că proiectul ăsta a început așa cum trebuie, clubul ăsta să aibă anvergură. Cred că lumea asta are nevoie de speranță, pentru că eu am fost și în perioada în care niște oameni minunați, Druckeria, țineau echipa și se chinuiau și o țineau. A fost acel apel al președintelui Consiliului Județean Fredy Simonis împreună cu Dinu Bara. Cred că am început proiectul ăsta așa cum trebuie, chiar dacă mai sunt contestatari. Eu am prins perioada Poli când nu era nici apă la antrenament, niște oameni minunați țineau echipa și se vorbea așa de un vis, de promovare în Liga 1. Cred cu adevărat că proiectul ăsta poate avea ca finalitate Liga 1“, a spus Dan Alexa după meci.
Vă reamintim, Politehnica Timișoara a obținut sâmbătă promovarea matematică în Liga 3. Cu două etape rămase până la finalul sezonului, Poli este la 8 puncte de principala urmăritoare, Unirea Alba Iulia, iar în joc mai sunt doar 6.
Promovarea a fost sărbătorită atât la stadionul Electrica, cât și sâmbătă seară, în centrul orașului, unde fanii au cântat și au aprins torțe.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!