
TIMIȘOARA. Se circulă cu dificultate pe drumul județean Timișoara – Buziaș în aceste zile. De vină sunt lucrările la cele două noi sensuri giratorii de pe traseu care, la finalizare, ar trebui să reducă numărul mare de accidente de pe această șosea.
Este vorba despre giratiile care se amenajează la Albina, respectiv la intersecția cu drumul spre Sacosu Turcesc
CITESTE SI: Incendiu la Timișoara. Magazine cuprinse de flăcări. VIDEO
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Timiș, intervențiile constructorilor la cele două obiective au ajuns la 25% realizare.
“Primul sens giratoriu va fi amenajat la intersecția cu drumul spre localitatea Albina, în zona străzii Hodoș. Până acum, a fost realizată fundația din balast pe porțiunile noi ale drumului și pe drumul lateral, alături de cele patru accese. De asemenea, au fost construite un podeț din prefabricate și mai multe podețe tubulare pentru preluarea și evacuarea apei.
În prezent, la Albina, echipele lucrează la îndepărtarea stratului vechi de asfalt de pe drumul principal. În zilele următoare vor fi așternute stratul de balast stabilizat cu ciment și straturile de asfalt.
Cel de-al doilea sens giratoriu va fi realizat la intersecția drumului județean Timișoara–Buziaș cu drumul spre Sacoșu Turcesc. Pe porțiunile adiacente a fost realizat stratul de fundație din balast și a fost construit un podeț din prefabricate pentru scurgerea apei. În etapa următoare va fi așternut stratul de balast stabilizat cu ciment, apoi cele două straturi de asfalt.
Lucrările la cele două sensuri giratorii au ajuns la un stadiu de aproximativ 25%“, transmit reprezentantii CJT.
Valoarea totală a lucrărilor este de aproape 9 milioane de lei cu TVA, iar sensurile ar trebui să fie gata în toamnă.
Pe durata intervențiilor, circulația se desfășoară în condiții de șantier. Conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea temporară și indicațiile piloților de trafic.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
“iar sensurile ar trebui să fie gata în toamnă.”
Si sa ne mai miram cat dureaza sa se faca o autostrada sau un tunel “pentru ursi”?
bleah…