Noutati :

Agentia de Mediu se opune largirii drumului Timisoara – Autostrada Vestului. CJ Timis: Suntem pregatiti sa incepem lucrarile fara avizul de mediu

24 iulie, 2020 - 09:30 PM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: ADMINISTRATIE
16

TIMISOARA. Un cosmar pentru orice sofer, drumul judetean care leaga Timisoara de Autostrada Vestului, prin Dumbravita, nu poate fi, deocamdata, largit la patru benzi de circulatie, cate doua pe fiecare sens de mers.

Consiliul Judetean Timis de trei ani de zile lucreaza la acest proiect: a obtinut finantarea, a contractat si firma care sa execute lucrarea, dar acum totul s-a poticnit intr-un aviz de mediu pe care cei de la Agentia Judeteana de Mediu refuza sa il elibereze, fara sa dea vreo explicatie concreta.

Suntem la exact trei ani de cand am depus cererea de finantare, aceasta cerere am depus-o in iulie 2017, iar in urma cu un an, in iulie 2019 am semnat contractul de proiectare plus executie pentru acest drum. La o luna dupa semnarea contractului, am emis ordinul de incepere pentru realizarea proiectului, proiectul a fost realizat, s-a depus la ADR, dar avem o mare problema. La momentul acesta, cei de la Agentia de Mediu nu vor sa sustina realizarea acestui important proiect de infrastructura rutiera. In 2019, de la nivelul Consiliului Judetean am depus documentatia pentru obtinerea avizului de mediu. Pe vechea legislatie de mediu, a fost respinsa. In februarie 2020 am depus din nou documentatia pe noua legislatie, asa cum ne-a solicitat Agentia de Mediu, obtinand si prima decizie pentru acest proiect. Cei de la Agentia de Mediu nu au inteles importanta acestui proiect si cred ca nici nu vor intelege. Cred ca au cu totul alte interese si nu vor sa putem realiza acest proiect important de cu ani in urma„, a declarat Calin Dobra, presedintele Consiliului Judetean Timis.

Liderul CJT spune ca nu mai tine cont de acest aviz de mediu, iar lucrarile vor porni in cel mult doua luni, mai ales ca noua legislatie permite acest lucru.

Noi am venit cu acest proiect tocmai in ideea de a fluidiza traficul. Nu o sa mai tinem cont de Agentia de Mediu, ne da posibilitatea legislatia sa emitem si am si emis Autorizatia de Construire si sa mergem mai departe. Sper ca cei de la Agentie isi vor revizui decizia si sa ne dea autorizatia. Altfel, vom sesiza si Agentia Nationala de Mediu si Ministerul Mediului, vom sesiza si Ministerul Fondurilor Europene, pentru ca discutam de absorbtia fondurilor europene si nu mi se pare normal ca dupa 3 ani de la depunerea cererii, dupa ce avem toate actele semnate, sa nu avem acest aviz. Suntem pregatiti sa incepem lucrarile„, a declarat Dobra.

Si primarii localitatilor prin care trece acest drum judetean sunt nemultumiti, iar cea mai afectata comuna este Dumbravita.

 

In Dumbravita noi, la ora actuala, suntem aproximativ 24.000 de locuritori. Fiecare familie are cel putin o masina. Ganditi-va ce inseamna dimineata sau seara, numai jumatate din masinile astea sa plece spre oras sau sa vina dinspre oras. Se vorbeste despre impactul asupra mediului. Nu inteleg de ce pentru un drum judetean care exista mai trebuie studiu de impact, pentru ca nu facem decat sa largim putin drumul. Si, daca tot vorbim de studiul de impact, unde sunt noxele mai mari, unde circula masina bara la bara si traverseaza Dumbravita jumatate de ora, trei sfert de ora sau daca e o circulatie cursiva, pe patru benzi fara sa opresti, fara sa pleci de pe loc, fara sa turezi motoru? Vineri dupa-amiaza sau sambata dupa-amiaza, daca vreti sa ajungeti la autostrada, din oras, va trebuie aproximativ o ora ca sa ajungeti pana acolo„, a declarat Victor Malac, primarul comunei Dumbravita.

Proiectul de largire al drumului judetean care leaga Timisoara de Autostrada Vestului este in valoare de 52 milioane lei, fara TVA si prevede mai intai largirea sectorului de drum de la Autostrada pana la intrarea in Dumbravita, apoi largirea segmentului de drum de la intrare in Dumbravita, pana la intarea in Timisoara unde sunt deja cate doua benzi de circulatie pe un sens de mers.

Potrivit presedintelui Consiliului Judetean Timis, Calin Dobra, proiectul a fost deja intarziat cu jumatate de an, din cauza lipsei avizului de mediu.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 16comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Înțeleg la autostrăzi montane, poduri peste ape curgătoare , viaducte prin zone protejate, ca există impact asupra mediului. Dar sa largesti cu 6 metri un drum prin sat, ce impact are asupra florei și faunei??? Idioti

  2. Nu-mi place Dobra, dar in aceasta problema are dreptate.

  3. Romania-o tara frumoasa,pacat ca-i locuita…statul roman nu are cum sa se mai faca bine…e prea mult haos in toate institutiile,fiecare face ce si cum ii trece prin cap si ne mai miram ca nu ne reuseste nimic,ca totul se duce de rapa,ca altii,mult mai coerenti si oragnizati,iau ce vor de pe aici fara sa intrebe pe nimeni,in timp ce noi ne pierdem timpul in dezbateri si lupte politice marunte,sabotandu-ne unii pe altii…un stat slab in curse de desfiintare,nu de dezvoltare…ultimul care pleaca sa stinga lumina…

  4. „Largirea” drumului, ar consolida un bulavard de tranzit, pentru accesul la autostrada sau si mai important, la Orasul Timisoara, printr-o strunga, unde mulge PSD-ul! Nimic altceva decat o aiureala naucitoare pentru localnicii din Dumbravita si din Timisoara.
    Varianta corecta si coerenta in partea de nord a Timisoarei, ramane conectarea la autostrada de pe Calea Aradului!!!

    • Oricum ati masura distanta cea mai scurta dintre oras si autostrada ramane tot drumul Dumbravita-Giarmata,indiferent de interesul unuia sau altuia care vrea sa-i treaca soseaua de legatura prin curte…Pe de alta parte vi se pare ca acu traficul prin Dumbravita e lejer si degajat,ca nu trec tir-uri prin Dumbravita?Nu poate fi mai aglomerat traficul pe doua benzi decat traficul pe 4 benzi,dar tare mi-e teama ca nu se va realiza niciuna,nici alta din variante si vom ramane cu ce avem

  5. doi ani a durat pana au eliberat un aviz la soseaua din mosnita, de fapt au fost obligati de instanta

  6. Aici poate vedea și un orb că toate societățile civile sunt controlate de către oameni cu interese în politic.
    Cum să permiți tu ca primar, sau societate civilă , să-ți facă autostradă prin mijlocul localității și să nu ai nici o reacție ???
    Sunt sigur că cei de la agenția de mediu vor motiva neeliberarea avizului din această cauză. Acest păcălici Dobra a aranjat cu Malac primarul psd-ist si cozile de topor al psd-ului care au fost șefi la agenția de mediu, fără să le pese de confortul locuitorilor din Dumbrăvița.
    La fel cum nu i-a păsat de interesul timisorenilor de a avea șosea de centură în regim de autostradă și au făcut din ea un drum de țară pe moșiile primarilor psd-iști din GIROC ȘAG, PARȚA și SANIHAIU ROMÂN.
    Revenind la opera lui Malac și pacaliciul Dobra, în Dumbrăvița poate lărgi șoseaua la opt benzi și tot va fi trafic de coșmar, din simplu motiv ca va atrage mai multe mașini, iar timpii de așteptare la semafor se vor mări.

  7. Daca Agentia de mediu e atinsa de ,,morbul ,,psdragnea….sa luam aminte la ce zicea poetul :,,spanzurati-i de-s misei,,..
    si rezolvati problema pentru cetateni!!!!!

  8. Hey brother … still to discover 0 …. !!!!

  9. Cînd au făcut autostrada a început nenorocirea dar astăzi nu mai întreabă nimeni de cei care au planificat această autostradă să o lași să treacă undeva în mijloc de cîmp pe lîngă un oraș ca Timișoara fără o conexiune mai de doamne ajută o zonă în care urbanismul explodează de mulți ani astfel de proiecte și cu cine le gîndesc sunt niște criminali din păcate se continuă tot așa!!!!

  10. Nu agentia de mediu e de vina ci idiotii care au trasat autostrada la 15 km de Timisoara.
    Acum acei idioti sunt in pensie sau marginalizati si altii se straduiesc sa repare ce nu se mai poate repara…
    Nu este normal ca prin centrul Dumbravitei sa ai „o autostrada”! Ii va costa mult pe dumbraviteni daca acest lucru se realizeaza.

  11. Cine a mai iesit măcar până în Austria a văzut cum toate autostrăzile și șoselele rapide, trec pe lângă localități și toate au legătură directă.
    În România autostrăzile atâtea câte sunt, au fost duse unde au avut psd-iștii terenuri de vanzare, lăsând orașe cum sunt Cluj, Timișoara, Deva fără conexiune.
    În Timiș totul a fost sabotat de clanul Sârbu care a condus și conduce prin intermediul a unor păcălici cum a fost Bojin, Dobra și nepotul Grindeanu. Din cauza acestor mafioți autostrada este undeva în câmp iar șoseaua de centură care trebuia să fie în regim de autostradă a ajuns drum comunal pe moșiile primarilor psd-iști din GIROC, ȘAG, PARȚA ȘI SANIHAIU ROMÂN, iar acum vrea să le bage celor din Dumbrăvița toată circulația rutieră spre autostradă, prin mijlocul localității, să-i gazeze la propriu și nici un maimuțoi din vreo societate civilă, activist de mediu, sau locuitor al localității nu schițează nici un gest.
    Să nu mai vorbim de intrările în oraș, care arată ca in Africa, când vii dinspre Cenad, sau cobori de pe autostradă la Gearmata, ai impresia că ai ajuns Somalia.
    Dacă afară, începând cu Maco Ungaria, până în Portugalia, un primar, ar fi avut atâta tupeu, să bage tranzitul către autostradă prin mijlocul localității, ar fi plecat automat din primărie și trebuia să se lase de administrație.
    Și ca să realizați în ce secol trăiesc acești ciumați utați-va cum arată strada de legatura intre Timișoara și Giroc care peste 10 ani va trebui să fie unul dintre cel mai mare bulevard din Timișoara. Sau cum va arăta drumul lărgit spre Moșnița cu tranșee pe margini la fel ca cel spre Giroc, unde își vor găsi sfârșitul mulți oameni.

    • Domnule, nu intelegi ca Dumbravita este un cartier al Timisoarei ,la fel ca Ghiroda Chisoda ,Mosnita ?Nu intelegi ca drumul din Dumbravita este ca Str.Circumvalatiunii,sau orice alt bulevard din Timisoara ?Nu intelegi ca in viitor acest drum va fi strajuit de blocuri,cladiri cu mai multe etaje ?Nu intelegi ca lumea nu se termina o data cu viata ta de muritor ?Punme mina pe carte si citeste .

      • De acord. Daca se facea autostrada acum 100 de ani ar fi trebuit sa treaca pe langa Cetate, ca atata era atunci Timisoara, restul erau comune inconjuratoare. Acum comunele inconjuratoare ori se ating cu orasul, ori se ating una de alta, dar unii vor autostrada care sa treaca pe langa oras, de parca ar avea pe unde. Da, sunt orase in Vest unde autostrada trece pe langa oras, dar alea au inghitit comunele de mult. Si sunt orase romanesti aprape de autostrada, numai ca alea nu se vor mai extinde pana nu se schimba lucrurile in tara. Iar locuitorii acelor orase nu se bucura ca sunt aproape – multi dintre ei sunt in Timisoara si au gura mare. Nu ne place, dar localitatile au fost proiectate de oameni cu viziune ingusta, cu drumuri cat sa treaca doua carute una pe langa alta. Si daca vrem drumuri largi, pe care sa poata trece TIR-ul supraincarcat cu 80 la ora, nu avem pe unde sa le facem in localitati, unde sa vibreze casele pana se darama. Iar daca mai intra si specialistii (de 30 de ani si mai bine) care nu dau un motiv, dar se tem de afectarea habitatului melcului alergator de pusta, al carui culoar de migratie si jogging e fix pe marginea drumului din Dumbravita, e frana si gata. Ca doar n-or sa explice ca vreun ceafa-groasa de la partid si-a luat casa la sosea si-l indispune zgomotul cand isi face somnul de frumusete in timpul programului de lucru. Pana nu se sparge cercul vicios nu se rezolva problema – si nu e genul de solutie care sa multumeasca pe toata lumea. Poate mai „ajuta” si faptul ca daca prin localitate trece un drum, toti se vor repezi sa construiasca de-a lungul lui, ca-i creste valoarea proprietatii. Asa ne alegem cu localitati lungi si lipite, sa avem loc sa ne exersam rabdarea mergand cu 50 la ora pana la autostrada. De accesul la zgomotul si vibratia TIR-urilor nu se gandesc imobiliarii, ca ar putea sa doara…

  12. @zet

    O sa vezi blocuri de 10 etaje pe bulevardul principal din Dumbravita in viata ta viitoare dupa reîncarnare. Nici macar de 4 etaje…

  13. Asa si ..?