Admiterea 2021 la Universitatea Politehnica Timisoara

TIMISOARA. Ca urmare a aprobării cifrelor de școlarizare pentru învățământul superior de către Ministerul Educației, Universitatea Politehnica Timișoara a repartizat numărul de locuri pe facultăți și domenii de licență. Astfel, UPT oferă, pentru admiterea 2021, la ciclul de licență, 2300 de locuri bugetate și 1044 de locuri cu taxă, în ușoară creștere față de anul trecut. Consiliul de Administrație al UPT a aprobat hotărârea privind repartizarea cifrei de școlarizare pentru studiile universitare de licență după cum urmează:

Facultatea de Automatică și Calculatoare (total – 475 de locuri bugetate și 210 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Calculatoare și tehnologia informaţiei (155 buget, 25 cu taxă)

– Calculatoare și tehnologia informaţiei – lb. engleză  (80 buget, 10 cu taxă)

– Ingineria sistemelor (175 buget, 45 cu taxă)

– Informatică (65 buget, 30 cu taxă)

– Informatică – ID (100 cu taxă)

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului (total 115 de locuri bugetate și 57 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie chimică (55 buget, 25 cu taxă)

– Ingineria mediului (30 buget, 20 cu taxă)

– Ingineria produselor alimentare (30 buget, 12 cu taxă)

Facultatea de Construcții (total 265 locuri bugetate și 200 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie geodezică (39 buget, 21 cu taxă)

– Inginerie civilă (135 buget, 100 cu taxă)

– Inginerie civilă în lb. engleză (28 buget, 22 cu taxă)

– Inginerie civilă în lb. germană (27 buget, 23 cu taxă)

– Ingineria instalațiilor (36 buget, 34 cu taxă)

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale (total 290 de locuri bugetate și 115 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale (240 buget, 60 cu taxă)

– Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale – lb engleză (50 buget, 5 cu taxă)

– Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale – ID (50 cu taxă)

Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică (total 170 de locuri bugetate și 30 cu taxă), pe următoarele domenii de licență:

– Inginerie electrică (90 buget, 15 cu taxă)

– Inginerie energetică (80 buget, 15 cu taxă)

Facultatea de Inginerie din Hunedoara (total 175 de locuri bugetate și 77 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie şi management (35 buget, 23 cu taxă)

– Inginerie electrică și energetică (35 buget, 24 cu taxă)

– Ingineria mediului (28 buget, 2 cu taxă)

– Ingineria autovehiculelor (42 buget, 18 cu taxă)

– Științe inginerești aplicate (35 buget, 10 cu taxă)

Facultatea de Management în Producție și Transporturi (total 190 de locuri bugetate și 30 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Inginerie şi management (155 buget, 25 cu taxă)

– Științe administrative (35 buget, 5 cu taxă)

Facultatea de Mecanică (total 400 de locuri bugetate și 205 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Ingineria autovehiculelor (80 buget, 30 cu taxă)

– Ingineria transporturilor (35 buget, 20 cu taxă)

– Inginerie mecanică (80 buget, 30 cu taxă)

– Inginerie industrială (45 buget, 20 cu taxă)

– Inginerie industrială-IFR (60 cu taxă)

– Ingineria materialelor (35 buget, 15 cu taxă)

– Științe inginerești aplicate (35 buget, 10 cu taxă)

– Mecatronică şi robotică (90 buget, 20 cu taxă)

Facultatea de Științe ale Comunicării (total 110 de locuri bugetate și 100 cu taxă), cu următoarele domenii de licență:

– Ştiinţe ale comunicării (60 buget, 15 cu taxă)

– Ştiinţe ale comunicării – ID (75 cu taxă)

– Limbi moderne aplicate (50 buget, 10 cu taxă)

Facultatea de Arhitectură și Urbanism (total 110 locuri bugetate și 20 cu taxă), pe următoarele domenii de licență:

– Arhitectură (80 buget, 10 cu taxă)

– Mobilier și amenajări interioare (30 buget, 10 cu taxă)

În numărul total de locuri finanțate de la bugetul de stat sunt incluse 5 locuri destinate candidaților de etnie romă, 57 de locuri pentru tineri proveniți de la licee din mediul rural, 10 locuri pentru tinerii proveniți din sistemul de protecție socială și 5 locuri, finanțate din veniturile proprii ale UPT, pentru candidații sportivi de performanță.

Menționăm, de asemenea, faptul că elevii care obținut premii la olimpiade și concursuri naționale sau internaționale sunt admiși la Universitatea Politehnica Timișoara fără concurs.

Înscrierea la concursul de admitere pentru anul universitar 2021-2022 se realizează online, folosind aplicația dedicată Enroll (https://admitere.upt.ro).

În cazul Facultății de Arhitectură și Urbanism, al Facultății de Automatică și Calculatoare și al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale se organizează concurs de admitere cu probe de verificare a cunoștințelor iar pentru celelalte facultăți admiterea se face în urma unui concurs de dosare.

Universitatea Politehnica Timișoara păstrează și în acest an inovația cu care a venit în 2020, în ceea ce privește admiterea pe bază de portofoliu de realizări. În paralel, candidații pot opta pentru examenul scris clasic la matematică.

Absolvenții de liceu care au promovat examenul de bacalaureat și aleg una dintre facultățile Universității Politehnica Timișoara vor avea, ca studenți, o serie de beneficii:

  • Cele mai mari burse din țară (de la MEC și din venituri proprii, care se pot cumula);
  • Cazare pentru toți solicitanții în cămine modernizate (dotate cu conexiune internet, cablu TV, frigider, bucătărie și spălătorie pe fiecare etaj);
  • Masa la restaurantele studențești ale UPT, la prețuri subvenționate;
  • Cea mai modernă bibliotecă din țară;
  • Acces gratuit la cea mai modernă bază sportivă studențească din țară (bazine de înot interior și exterior, terenuri de fotbal sintetice și cu iarbă, baschet, 4 terenuri de tenis, săli de sport, pistă de atletism);
  • Pregătire specială la matematică și fizică;
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.