Noutati :

Admitere 2018: Universitatea Politehnica Timisoara si-a ocupat toate locurile bugetate

21 septembrie, 2018 - 07:34 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: EDUCATIE
0

TIMISOARA. Sesiunea de admitere din luna septembrie s-a incheiat la Universitatea Politehnica Timisoara odata cu ultima runda de confirmari. In conditiile in care numarul de absolventi de liceu cu diploma de bacalaureat a scazut la nivel national, UPT a ocupat toate cele 2260 de locuri bugetate, la toate facultatile si 430 de locuri cu taxa.

In premiera, in acest an au fost admisi, pe locuri speciale, 75 de absolventi ai unor licee din mediul rural care beneficiaza si de unele facilitati deloc de neglijat: cazare gratuita timp de un an si 10 tichete de masa gratuite in fiecare luna. De asemenea, au fost ocupate toate locurile speciale pentru rromi.

In ceea ce priveste romanii de pretutindeni, 53 au fost admisi inca in sesiunea din vara, iar cei inscrisi in sesiunea din septembrie mai trebuie sa confirme locul.

Universitatea Politehnica Timisoara asigura cazare in caminele proprii, modernizate, pentru toti studentii sai, acces gratuit la bazele sportive proprii, precum si la cea mai moderna biblioteca studenteasca din tara. Nu in ultimul rand, UPT asigura burse atat din fondurile MEN, cat si din venituri proprii, studentii merituosi fiind astfel recompensati pe masura.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...