
TIMIȘOARA. Timișorenii care locuiesc pe bulevardul Take Ionescu vin să-l contrazică pe viceprimarul Ruben Lațcău care se declara încântat de experimentul cu benzile parțiale speciale pentru autobuze.
Despre acesta Lațcău susținea joi că ar fi dus la un beneficiu extraordinar pentru călători – un câștig de timp de cel mult 2 minute și 44 de secunde pe un segment de stradă.
În schimb, s-au desființat 50 de locuri de parcare, iar imaginile din trafic scot la iveală o altă realitate decât cea a viceprimarului: blocaje, după reconfigurarea circulației gândită și realizată de primărie.
„Deși ideea sună bine pe hârtie, în practică autobuzele rămân frecvent blocate în trafic, în timp ce alte mașini circulă nestingherite pe benzile vecine. NU sunt excepții! Se ȋntâmplă frecvent, deoarece autobuzele au doar 10 secunde la dispoziție să treacă pe culoarea verde. Am aflat că până și șoferii STPT se plâng că proiectul este ineficient și că semaforul „inteligent” le creează întârzieri zilnice, dar rămân tăcuți de frică.
Efectul este invers celui promis: transportul public e încetinit, șoferii sunt frustrați.
Banda de virare la dreapta (Take Ionescu colț cu Popa Șapcă) a fost desființată, iar traficul s-a aglomerat. Mijloacele de transport care virează la stânga se ȋncadrează pe aceste benzi și sunt ȋncetinite (bandă de preselecție este doar pentru direcția dreapta sau ȋnainte).
Autobuzele opresc direct pe bandă (în dreptul stației Popovici), blochează fluxul și produc efectul invers celui dorit. Restul mijloacelor de transport, fie că opresc aici sau nu, așteptă plecarea autobuzului la fel ca și toate mașile din coloană.
Reamintim, conform legii, mijloacele de transport au prioritate la ieșirea din stație și ȋn această stație, ȋnaintea modificării intrau două autobuze.
Unele mașini intră pe banda de preselecție blocând mijloacele de transport„, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentanții locuitorilor de pe bulevardul Take Ionescu, care au și filmat imaginile de mai sus.
Viceprimarul Ruben Lațcău, însă, nu vorbeste despre eventuale modificări ori reglaje.
Mulțumit de rezultatele ‘proiectului pentru eficientizarea transportului în comun’, anunță deja episodul cu numărul 2.
„Timpul câștigat de timișorenii care circulă cu transportul public pe Take Ionescu e real – cel mai bun a fost 2 minute și 44 de secunde. Iar timpul de parcurs de la Înfrățirii la Punctele Cardinale a rămas aproape același, dimineața, la prânz sau seară.
Culoarul verde și semaforizarea cu prioritate pentru transportul public funcționează, iar traficul auto se desfășoară la fel. Monitorizăm fluxurile, analizăm datele și vom ajusta sistemul unde e nevoie.
Și continuăm cu tronsonul doi – până la Calea Dorobanților„, transmitea joi într-o filmare pe Facebook viceprimarul Ruben Lațcău.
Va reamintim, zilele trecute s-au încheiat lucrările pe bulevardul Take Ionescu, unde primăria a înființat câteva segmente de benzi speciale pentru autobuze, pentru ca acestea să plece mai repede de la semafor.
Pareri
Imbecilii au devenit majoritari in functii de conducere si ne fac sa simtim ca traim. Legile tarii nu interzic nimanui sa fie imbecil.(G.Moisil)
nu se mai poate nici cu masini, nici cu STPT. Gata, toata lumea cu bicicleta sau pe jos! Doar Latrau si Spritz mai au voie cu masina deoarece ei au grija de bunul mers al lucrurilor in oras, zic sa nu-i mai incurcam in trafic noi, pulimea.
Din filmarile postate se poate desprinde o singura concluzie: semaforizarea este sincronizata diferit pentru transportul in comun comparativ cu celelalte beznzi pentru masini…
Trotinetistii organizează circulația mașinilor.
Numai persoanele cu calificare trebuie să organizeze traficul rutier.