‘Acum 20 de ani, eram nevoiti sa alegem un copil care sa traiasca, pentru ca aveam un singur ventilator’. Aparate care vor salva vietile a mii de copii, donate spitalelor din Timisoara

TIMISOARA. Daca in urma cu 20 de ani, medicii din Timisoara erau obligati sa aleaga, in urma unei analize amanuntite, ce bebelus nascut prematur are mai multe sanse la viata si pe acela sa il salveze, acum, specialistii fac adevarate minuni, gratie aparaturii de ultima generatie pe care o au.

Se intampla la maternitatile din Timisoara si la Spitalul de Copii care, si gratie donatiilor primite de la Salvati Copiii, au acum sansa sa ajute chiar si copii ce au la nastere doar 500 de grame.

„Este foarte important pentru noi, e o gura de oxigen fiecare echipament pe care il primim. In urma cu 20 de ani, am fost nevoiti sa alegem un copil care sa traiasca, pentru ca aveam un singur ventilator si, in cazul in care aveam de tratat doi copii, trebuia sa alegem care din cei doi sa fie pus la incubator. A fost un moment foarte greu pentru noi si nu as vrea sa mai fim in asemenea situatii niciodata”, a spus Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal din Timisoara.

„Aparatura este esentiala. Acum putem realiza lucruri deja mult mai inaintate decat acum 15 ani. Avem peste 110 nou nascuti sub 32 de saptamani pe care ii ingrijim in fiecare an, reusim sa salvam copii de 500 de grame. Trebuie sa continuam”, a adaugat Gabriela Olaru, seful Sectiei de Neonatologie din cadrul Maternitatii Odobescu.

Maternitatea Odobescu, din cadrul Spitalului Municipal, a primit din partea Organizatiei Salvati Copiii un ventilator de suport respirator, in valoare de aproape 40.000 de euro.

Si Maternitatea Bega a primit de la Salvati Copiii o donatie, respectiv o masa radianta, in valoare de 17.500 de euro.

„Numai cine nu a vazut un copil de 6-700 grame nu stie ce inseamna ingrijirea. Aceasta masa radianta este primull loc unde vine acest prematur care ajunge la reanimare. Mai avem nevoie de multe altele, de perfuzomate, de ventilatoare, dar de fiecare data cand am cerut ajutorul, ati fost alaturi de noi”, a spus Dana Iacob, seful Sectiei de Neonatologie din cadrul Maternitatii Bega.

O alta unitate la care ajung anual cazuri dintre cele mai grave este Spitalul Louis Turcanu. Aici, medicii de la neonatologie au primit un ecograf in valoare de aproape 40.000 de euro.

„Salvati Copiii Romania sunt o prezenta permanenta la Spitalul de Copii, prin ce face si ce daruieste copiilor. Este o bucurie sa ii avem alaturi de noi tot timpul, pentru ca la Spitalul Louis Turcanu urmeaza sa inauguram un nou corp de cladire, unde la etajul 5, totul va fi dedicat nou nascutilor si prematurilor. Indiferent cate dotari am avea, cate costuri ar presupune aceste dotari, nimic nu e prea mult cand e vorba de salvarea vietii unui copil. La un spital cu asemenea anvergura, necesarul de dotari nu se termina niciodata”, a spus managerul Spitalului Louis Turcanu, Ovidiu Adam.

Mii de copii au fost salvati, in ultimii aproape 10 ani, si cu ajutorul „Salvati Copiii”, care a donat, de-a lungul timpului, echipamente in valoare de 5 milioane de euro.

„Anul acesta, cu tot cu zona de vest, ajungem in 49 de maternitati, cu 115 echipamente, care au costat peste 1 milion de euro. Vom ajunge in aproape toate judetele tarii, in foarte multe zone, cu tot ce este nevoie in momentul actual, iar pana la sfarsitul anului 2019, cumulat, donam 630 de echipamente in 96 de maternitati. Am investit 5 milioane de euro in echipamentele care vor asigura suportul necesar unui numar de 50 de mii de nou nascuti. A scazut mortalitatea infantila, in 2010 era 11 la mie, acum a ajuns la 6,7 la mie. E o scadere importanta, la care speram ca am adus suportul. S-a discutat mai mult de neonatologie, specializarea a fost adusa la un nivel care isi merita locul”, a spus Gabriela Alexandrescu, presedintele executiv Salvati Copiii Timisoara.

Numarul nasterilor la Maternitatea Odobescu este cuprins intre 3000 si 3500, iar dintre acestea peste 12 % sunt inainte de termen. La Maternitatea Bega, in anul 2018 au venit pe lume peste 2.700 de copii, iar o pondere semnificativa dintre ei s-au nascut cu diverse probleme sau prematuri, avand nevoie de spitalizare de pana la 90 de zile.

Salvati Copiii Romania a identificat, in cei 8 ani de campanie pentru reducerea mortalitatii infantile, mai multe mecanisme de finantare.

Pana in 31 iulie, fiecare angajat poate depune Formularul 230 sau Declaratia Unica precompletate cu datele de identificare ale organizatiei la administratia financiara de care apartine. De asemenea, companiile care platesc impozit pe profit pot sponsoriza organizatia cu pana la 20% din acest impozit anual.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Azi,câte incubatoare sunt în maternitate ?.