Actrita Teatrului National din Timisoara Claudia Ieremia, premiata! Cea mai buna in rol principal!

TIMISOARA. Actrita Claudia Ieremia, binecunoscuta vedeta a Teatrului National din Timisoara, tocmai a câstigat premiul pentru Cea mai buna actrita in rol principal la Festivalul National de Comedie, organizat in intervalul 5-16 octombrie 2015 la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galati.

Juriul prezidat de criticul de teatru Ion Parhon si format din actorii Olga Delia Mateescu si Marius Bodochi, scenografa Clara Lobont si regizorul Attila Vizauer, i-a decernat titlul Cea mai buna actrita in rol principal pentru rolul Ortansa din spectacolul Prostii sub clar de luna de Teodor Mazilu, in regia lui Ion-Ardeal Ieremia.

Premiul, acordat de nume sonore ale teatrului românesc aflate pentru prima data in fata acestui spectacol al Nationalului timisorean, atesta, o data in plus, valoarea actritei, confirmata de reactiile publicului la toate cele peste 50 de roluri pe care le are in bogata sa cariera, precum si de alte nominalizari si premii de interpretare pe care le-a obtinut pâna-n prezent.

Ma bucura premiul, dar ma si mira! Nu ma consider actor de comedie, pentru rolul asta am plans prin parcuri pana sa-mi iasa, Mazilu are o logica speciala pe care daca nu o prinzi, muncesti de pomana. Ma bucur ca a iesit bine”, spune actrita Claudia Ieremia.

Spectacolul Prostii sub clar de luna a avut premiera in 29 martie 2015 si se joaca, de atunci, cu sala plina. Urmatoarea reprezentatie este programata marti, 10 noiembrie, de la ora 19, in Sala Mare a Teatrului National. Biletele se pot procura de la Agentiile Teatrului National (Agentia „Marasesti”, str. Marasesti nr. 2 si Agentia „Sala 2”, Parcul Civic, de marti pâna duminica intre orele 11-19) sau online, pe www.tntimisoara.com.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.