Noutati :

Acoperisuri smulse, copaci prabusiti, fire de curent rupte, mii de case in bezna. Ce a lasat in urma furtuna la Timisoara si in judet. Foto si video

20 mai, 2019 - 12:41 AM
Autor: Redactie      
Categorie: SOCIAL
7

TIMISOARA. O vijelie puternica a lovit Timisul venind din Serbia, duminica seara. A maturat localitatile din sud-vestul judetului si s-a indreptat spre Timisoara, lasand in urma acoperisuri prabusite, copaci cazuti si fire de curent electric rupte.


Dupa miezul noptii a fost activata Grupa Operativa, la nivelul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Timis.

La Dudestii Vechi furtuna a oprit Festivalul Embargo la care participau o multime de oameni. Din cauza ploii torentiale, artistii n-au mai putut urca pe scena.

La randu-le, spectatorii s-au adapostit sub corturi si copertine pandind un moment prielnic sa fuga la masini.

In drum spre Timisoara, vantul, care a suflat cu o mare putere, a doborat pomi si a rupt fire de curent, lasand in bezna zone din mai multe localitati, intre care si Sannicolau Mare, dar s-au inregistrat probleme si in comunele din jurul Timisoarei si in unele cartiere din oras.

Pompierii au intervenit pentru degajarea mai multor arbori prabusiti de vijelie in Timisoara, pe Platanilor, pe Brandusei, pe Lidia, pe 1 Decembrie si pe Martirilor, dar si in judet, la Dumbravita, Berini, Ortisoara si Jimbolia.

In Piata Unirii din Timisoara, vantul a smuls un acoperis de tabla si l-a aruncat in strada.

Un tanar era in acel moment la o terasa din dreptul cladirii. A scapat ca prin minune doar cu rani superficiale, insa a fost la un pas ca acoperisul sa-l prinda dedesubt si sa-l zdrobeasca.

Probleme au fost si la Comlosu Mare, unde s-a produs un accident din cauza furtunii, si la Dudestii Noi, unde un incendiu a cuprins o casa.

In cursul serii de duminica, cineva a postat pe internet o imagine surprinsa in timp ce natura se dezlantuia intre Dudestii Vechi si Sannicolau Mare si pretindea ca s-ar fi format o tornada.

Insa multi dintre cei care au vazut fotografia sustin ca e doar o reflexie a geamului masinii din care a fost facuta poza.

Va reamintim, judetul Timis s-a aflat duminica seara sub avertizare Cod Portocaliu de fenomene meteo periculoase.

UPDATE: Pompierii au intervenit noaptea trecuta si in cursul diminetii de luni pentru a degaja 12 copaci cazuti pe carosabil ori pe masini in Timisoara, dar si pentru a indeparta elemente de constructie ce stateau sa se desprinda de pe cladiri.

CITESTE SI: Ce urmeaza dupa furtuna violenta care a maturat Timisul? Anuntul meteorologilor 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 7comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. s-o luam de la inceput. mereu mereu mereu aceeasi problema cu robulache. cine-i imbecilul care a aprobat si a luat in primire acoperisul intr-o zona istorica?

  2. tibi, esti un prost util.

    • Util?

  3. aia e reflexie toata ziua, nu e nicio tornada

  4. Jos comunistii si cei care posteaza fake!

  5. Acoperis de tabla-n zona istorica?

  6. monet, prostul util esti tu daca ai impresia ca USL nu e inca viu.