Accident teribil. Copil mort după ce a fost lovit de mașină lângă Timișoara. VIDEO

TIMIȘOARA. Accident grav, noaptea trecută, lângă Timișoara.

Un băiat de 16 ani a murit după ce a fost lovit de mașină pe o stradă din Dumbrăvița.

CITESTE SI: Crimă în Timiș. Bărbat omorât pe malul Lacului Surduc

Copilul mergea pe carosabil, iar șoferul nu l-a observat și l-a izbit. Băiatul a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital, unde s-a stins în brațele medicilor.

Polițiștii au deschis o anchetă.

Cel mai probabil, copilul se întorcea spre casă după petrecerea de rugă din centrul comunei Dumbrăvița, care se află zilele acestea în sărbătoare.

La data de 31 mai 2026, în jurul orei 23:12, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Blaise Pascal, din localitatea Dumbrăvița.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a condus un autoturism pe strada Blaise Pascal, dinspre strada Petofi Sandor înspre strada Victoria, iar la un moment dat a surprins și acroșat un pieton care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.

În urma impactului, pietonul, un minor în vârstă de 16 ani, a fost grav rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ulterior, a fost declarat decesul acestuia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ“, transmit pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii IPJ Timis.

UPDATE: Sunt printre ultimele momente din viața lui Matias Adrian Moț, băiatul de la Dumbrăvița omorât de o mașină. O cameră de supraveghere l-a surprins pe drum cu câteva clipe înainte de accident

Strada pe care s-a produs tragicul accident se află la marginea Dumbrăviței. Localnicii spun nu sunt amenajate trotuare pe toată lungimea, se circulă cu viteză mare pe aici și nici nu e bine iluminată strada. Au făcut mai multe sesizări la primărie, solicitand instalarea măcar a unor calmatoare, dar în zadar.

De fiecare dată ni s-a spus că se rezolvă. Se rezolvă din luna februarie. Suntem în luna iunie. Am înțeles, n-au fost bugete, dar erau multe lucruri care se puteau reglementa liniștit, fără niciun fel de probleme. (…) Ultima petiție a fost pentru calmatoare. Am aflat joi că nici acum nu era luată în considerare în ședința de consiliu. La început s-a spus că ar trebui șapte calmatoare pe toată lungimea străzii, apoi s-a ajuns la concluzia că vor fi montate doar două”, a spus un localnic.

Se merge cu peste 100 de kilometri la oră, în mod constant. Vecinii mei au camere de supraveghere și se vede cum mașinile trec glonț pe stradă. Noi am încercat să sesizăm Primăria și Poliția Locală. Nu înțeleg cum poți proiecta o stradă fără posibilitatea ca pietonii sau bicicliștii să circule în siguranță?”, s-a intrebat un altul.

De cealaltă parte, primarul comunei de lângă Timișoara afirmă că administrația locală se confruntă cu un număr foarte mare de străzi fără trotuare și că lucrările sunt realizate etapizat.

Vă dați seama că nu putem să facem trotuare peste tot, imediat. Facem toate eforturile și am încercat să le prioritizăm, în special pe străzile principale. Am reușit să facem trotuare pe multe dintre ele. Această stradă, repet, abia am reușit să o obținem în proprietatea comunei Dumbrăvița și am reușit să o asfaltăm la sfârșitul anului trecut“, a declarat Horia Bugărin, primar Dumbrăvița.

Lumânări în memoria lui Matias

UPDATE: Locuitori din Dumbrăvița au mers azi să aprindă candele în memoria lui Matias Adrian Moț care s-a stins după cumplitul accident de noaptea trecută.

Îl știam de mic, de când ne-am mutat aici, în zonă. Era prieten cu fiul meu, aveau aceeași vârstă. Făceau fotbal împreună”, a spus unul dintre cei veniti sa aprinda lumanari pentru Matias.

Un copil extraordinar. Cel mai cuminte copil pe care l-am văzut în viața mea. Un copil frumos, inteligent, liniștit. N-am decât cuvinte de laudă. O familie extraordinară. Un copil cu un bun-simț, aparte. Păcat. Păcat de sfârșitul ăsta tragic”, a adaugat un altul.

FOTO: Facebook/Florin Cristian

UPDATE: Academia de Fotbal CSC Dumbrăvița, unde baiatul activa, îl omagiază pe Matias Adrian Moț.

“Astăzi, de 1 Iunie, când ar fi trebuit să sărbătorim copilăria, zâmbetele și visele celor mici, am primit o veste care ne-a îndurerat profund.
Cu inimile copleșite de tristețe, ne luăm rămas-bun de la Matias Adrian Moț.

Astăzi, la ora 17:00, vă așteptăm pe Stadionul Ștefan Dobay din Dumbrăvița, cu o floare albă în mână și un gând bun în suflet, pentru a-i aduce lui Matias un ultim omagiu.

Prea devreme ai plecat dintre noi, lăsând în urmă lacrimi, amintiri și un gol pe care nimic nu îl va putea umple. Astăzi, când lumea celebrează copiii, noi ne gândim la tine și la zâmbetul tău, la pasiunea ta, la bucuria pe care ai adus-o celor din jur.

Nu există cuvinte care să aline durerea unei astfel de pierderi. Rămân însă amintirile, momentele trăite împreună și recunoștința că ai făcut parte din viețile noastre.

Drum lin către îngeri, Matias! Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.

🕊️ 23.02.2010 – 01.06.2026

„Cei pe care îi iubim nu pleacă niciodată cu adevărat. Ei trăiesc în fiecare amintire, în fiecare lacrimă și în fiecare bătaie a inimii noastre.”, au transmis cei de la clubul sportiv.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Un borfas de primar,in 2026 sa nu ai drumuri asfaltate si trotuare etc.Cati oameni mai trebuie sa isi piardă viata pana cand se vor lua niște măsuri!?.Sa iti fie rușine Horia Bugarin,esti o scursura USR-ista care nu da 2 bani pe siguranța cetățenilor.

    • da ma -primarul e de vina c sutneti voi prea prosti sa circulati cu masinile sau sa va asigurati cand mergeti pe strazi.

      numai dobitoci in ziua de azi – va trebuie instructiuni si sa va kkti ca nu mai ganditi cu creierul :))

      • Ești USR-ist, este? Pe unde vroiai sa mearga daca nu era trotuar,intelectualule?I-al acasă pe primar daca iti place atât de mult de el.

    • Ce facea copilul la ora aia pe carosabil?

      Siguranta cetatenilor trebuie sa plece de la educatia din familie, sa nu umble plozii pe carosabil noaptea!

      Dar tu esti un simplu frustrat care s-a trezit cu o tastatura in mana.

      • Băiatule,tu ori esti prost ori faci pe prostul,eu nu ma leg de alte lucruri ca era sau nu vina șoferului sau a pietonului,daca exista trotuar pietonul nu mergea pe carosabil si noi nu mai stăteam de vorba aici.Acum înțelegi sau vrei sa iti desenez?

  2. Strada este asfaltată. După ce s-au plâns că nu e asfaltată, locatarii se plâng acum că se circulă cu viteză și nu sunt trotuare. Probabil viteza a fost cauza acestui trist accident.

  3. Strada Blaise Pascal din Dumbravita e asfaltata din toamna anului trecut. Intr-adevar, nu are trotuare, nici calmatoare de trafic. E prevazuta cu iluminare pe stalpi de iluminat dar nu functioneaza toti, intotdeauna. Atat acum, de cand e asfaltata, cat si inainte cand era de pamant/piatra, se circula cu viteza mare si foarte mare. E o linie dreapta care face legatura intre centura si strada principala din Dumbravita. Condoleante familiei!

    • Cunosc strada,știu cum e,daca primarul avea bunul simt de a pune un amarat de trotuar,nu mai stătea aici sa discutam.Si de anul trecut din toamna ce a facut? 1 an dureaza sa fie facut un trotuar?

    • “în jurul orei 23:12”

      Alte comentarii nu isi au rostul.

  4. la 16 ani este adolescent dar voi spuneti ca este Copil pentru a pune greutate asupra acestui caz …100% nu a vrut nimeni sa creeze acest accident ..condoleante familiei

  5. Este foarte trist ce se întâmplă din cauza inconștienței oamenilor …….. mor oameni nevinovați . Se pare ca încă odată ne dăm seama ca cei aleși în afară de aș umple conturile nu au alte preocupări , pentru siguranța noastră și a copiilor noștri nu fac nimic . Eu am rămas șocat săptămâna trecută când am văzut în Timișoara lângă liceul Logos ca autoritățile s-au apucat de renovarea trotuarelor nimic de zis ceva bun dar inconștiență lor e ca nu ai cum sa te apuci de renovarea trotuarelor pe ambele sensuri de mers copii find nevoiți să meargă printre mașinile care circula pe un drum foarte îngust . Cei care au dat drumu lucrărilor și-ar lăsa copii să meargă la școală în condițiile pe care ei le fac ???? Timisoara 2026 Romania cine răspunde de accidentele astea???

    • sunt si RE-alesi, pentru ca unora le e greu sa admita ca au fost prostoboi.(Fool me once, shame on you, fool twice, shame on me)
      E trist si procentul celor care merg sa voteze.
      Sunt triste si criteriile pe care cei ce se duc la vot aleg pe unul sau pe altul.

      E trist ca Dumbravita e una din cele mai bogate comune din tara si nu se vede asta, alte comune cu venituri mult mai mici se zbat sa obtina finantare europeana, sa faca infrastructura de baza desi sunt departe de diverse utilitati, nu langa un oras mare…

      Cat despre Timisoara… timisorenii au fost obisnuiti de catre diversi sa gaseasca vinovati in orice alta parte decat sa se uite in oglinda si la ce-au ales cu manutzele lor, nu cumva sa vada ce buget a avut orasul comparativ cu alte orase care cu bani mai putini s-au gospodarit mult mai bine. Si dincolo de ce se face sau nu se face, famane problema semnalata de tine: CUM se face. La noi se face in bataie de joc, lucrari negandite sa deranjeze cat mai putin, sa se faca in ordinea fireasca, sa dureze cat mai putin, nu sa stai cu santiere cvasi-abandonate cu sapta-lunile pt ca primaria nu plateste la timp sau ca nu a prevazut o planificare ce sa tina cont de faptul ca trebuie sincronizati aia cu utilitatile cu aia cu asfaltarile etc.
      Cat despre ce se spune in campania electorala si faptul ca cetatenii nu taxeaza neindeplinirea promisiunilor, nu mai zic de a face fix invers(a se vedea promisiunile cu parcarile prin cartiere)… “bine ca n-au castigat ceilalti, huooo ceilalti, nu mai conteaza nimic altceva”. No, se voteaza ca sa nu fie “ceilalti”, asta avem, fix asta si nimic bun altceva.
      bleah…

  6. in zonele noi construite trotuarele cam lipsesc ,partea carosabila este ingusta ( sa ramana mai mult teren la vanzare) ,se circula cu viteza , masini parcate langa intersectii ,pe o strada de cca 100m se caznesc sa dea a6-a toti cocalarii ,in concluzie este totul lasat la voia sortii ,asta sa nu mai vorbim de toti copii cu trotinete

  7. saracie in dumbravita, nu au bani de canalizare si trotuare

  8. Aseara o fost probabil zilele Dumbravitei si copilu mergea spre casa. Si la 16 ani e copil pentru parinti lui. Uni sunteti asa batuti in cap zici ca sunteti din alta lume.

  9. Se vede și în înregistrare că Mathias mergea în mod greșit pe partea dreaptă. Daca mergi legal pe stânga poți să te ferești de chiorul/tâmpitul/neatentul care vine peste tine.
    Oricum nimeni nu învață ceva din această tragedie, in continuare peste 90% din pietoni o să meargă pe partea dreaptă.