Accident socant in Arad
Accident socant in Arad. Un barbat a murit, miercuri seară, dupa ce tractorul pe care il conducea s-a răsturnat peste el.
CITESTE SI: Atac in plin centru la Timisoara. Femeie in scaun cu rotile, talharita pe strada de un derbedeu
Nenorocirea a avut loc în apropierea localității arădene Mermești, care ține de comuna Vârfurile. Bărbatul conducea utilajul agricol, a pierdut controlul volanului, tractorul s-a răsturnat, iar șoferul a fost strivit sub greutatea acestuia.
La fața locului au ajuns echipaje ale pompierilor și ambulanței, dar, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru tractorist.
„Pentru misiune au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț, cu o autospecială dotată cu modul pentru descarcerare. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.
Ajunși la fața locului, pompierii au extras victima; un bărbat care, din nefericire, prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind constatat de către echipajul medical„, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Pareri
Care a zburat spre accident val virtej sa il ÎNVIE….
Desi dupa 5 minute de la stopcardiac resuscitezi DEGEABA. Dar daca nu-i VEDM pe șoferii SMURD la TREABĂ , nu e RECLAMA reclamă… Chiar daca doar SIMULEAZĂ ..din ordinINTERN ptr IMAGINEA lui Arafat.
Săcurgă achizitiile de jucării la SUPRAPREȚ!!
Din pixul palestinianului…1 MILIARD de Lei an de an…🤫
Pai palestinianul traieste de o viata in Romania si a facut mai multe pentru tara decat tot neamul tau de la Decebal incoace. Mergi prin judete unde nu e SMURD sa vezi ce bine e. E clar ca esti un lingau a cuiva interesat. Datorita unor nenorociti ca tine suntem cum suntem.
De unde stii ca a fost resuscitat?