
TIMIȘOARA. Accident pe Autostrada Vestului, sâmbătă. Șoferul unei mașini a pierdut controlul direcției și a lovit un parapet de pe marginea șoselei de mare viteză. 4 oameni au fost răniți.
“Un bărbat de 73 de ani a condus un autoturism de transport persoane 8+1 dinspre municipiul Timișoara înspre localitatea Margina pe autostrada A1, iar la km 465, în dreptul localității Belinț, a intrat în coliziune cu un camion condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani.
În urma impactului, au rezultat 4 victime, respectiv conducătorul autoturismului de 73 de ani și 3 pasageri în același autoturism cu vârste de 45 de ani, 17 ani și 18 ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Din cauza accidentului, traficul a fost dat peste cap în apropiere de Belinț, iar cozile de mașini se întind pe mai bine de 8 kilometri.
Se circulă pe o singură bandă dirijat. Cei de la DRDP Timișoara estimează că in jurul orei 14.00 va fi reluat traficul in regim normal.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
“șoselei de mare viteză.” deci poti merge cu cea mai mare viteza
Cand or sa inteleaga autoritatile ca la 70 de ani NU mai ai cum sa conduci, nu stiu…
Pericol si pentru mine dar si pentru ei.
Eu nu m-as fi urcat veci in acel microbuz condus de un sac de oase!
Pace!
nu varsta conteaza, ci atentia, respectarea regulilor de circulatie si starea de sanatate?
Iar exprimarea cu “sac de oase”… ai parinti, bunici? Ca tu la ce minte ai, sunt sanse mari sa nu ajungi la nivelul “sac de oase”, pari genul care nu se asigura cand traverseaza.
Din ce in ce mai multi nu sunt atenti si conduc… aproximativ: fie butoneaza telefonul, fie sunt angajati in diverse conversatii in masina (ii VAD conducand cu privirea indreptata spre pasagerul din dreapta!), fie cad intr-un fel de visare cu gandurile aiurea, fie au perceptia realitatii alterata se diverse substante sau din cauza oboselii. Nici vorbitul cu handsfree nu ajuta prea mult, exista studii aerioase cu afectarea timpului de reactie chiar si de astfel de convorbiri. Dar na, la noi prea multi stiu ei mai bine, au km cu spatele cati n-am eu cu fatza etc bleah…
Pai nu numai ca nu sunt observate aceste aspecte dar chiar incurajate. La unul de 70+ asigurarea obligatorie e mult mai mică ca la un șofer de 30 de ani.
ce zice in privinta nr accidente raportat la nr conducatori auto pe categorii de varsta, ia vezi, nu cumva pretul asigurarii e proportional cu treaba asta?
Banuiesc ca la cat esti de inteligent te descurci sa gasesti si statistica, si sa faci un calcul banal. Sau? Asa ca las-o balta cu “e mult mai mica”, w strict treaba de statistica. In plus, un tanar nu prea are bonus malus bun ca n-a avut timp, si de acolo mai e ceva diferenta semnificativa.
Condu tu preventiv si protesteaza pentru preturile practicate de service-uri, ca alea cresc mult pretul asigurarii. Iar tinerii care vor asigurari mai ieftine sa-si ia masini de putere mai mica, asta e ce pot face, ca nu pot sa faca o minune ca alti tineri sa nu mai faca atatea accidente.
Oare de ce e mai mică asigurarea obligatorie, te-ai întrebat? Chiar crezi că-s imbecili ăia și decid ei așa, din pix, le plac lor boșorogii în mod deosebit? Cum puteți fi atât de încuiați?
Faceti controale medicale foarte amanuntite celor peste 70+ ani !
ca e vorba de vreo afectiune medicala? E suficienta o clipa de neatentie, poate fi cauzata de o multitudine de factori.
Medicul de familie (sau orice alt medic la care ajunge conducatorul auto) are OBLIGATII legale daca banuieste ca soferul are afectiuni incompatibile cu soferia. Dar ca sa nu-si piarda asiguratul inscris la el de pe urma caruia face un ban… prea multi ignora acele obligatii.
Fa-ti si TU un control, userismul dauneaza grav sanatatii!
eu cred ca tu ar trebui sa mergi pe Vacaresti la un control, de unde stii tu ca este userist si daca este userist nu are voie
sunteti penibili voi astia care sunteti toata ziua cu user, banane, blugi(ca parca nu mancati banane si nu purtati blugi), dar neuronul vostru atat functioneaza
Eu cred că tu ar trebui să mergi pe la Moscova și să rămâi acolo, sau în Siberia. #marș