
TIMISOARA. Impact între două mașini, luni dimineață, într-o localitate de lângă Timișoara.
CITEȘTE ȘI: Accident într-un sens giratoriu la ieșire din Timișoara. Șofer încarcerat. VIDEO
Accidentul a avut loc pe Strada Principală din Moșnița Nouă. Un șofer nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din fața sa și a izbit-o în plin.
În urma impactului ambele autovehicule au fost avariate, iar șoferița autoturismului lovit a fost rănită. Ea a fost preluată de o ambulanță și dusă la spital pentru investigații suplimentare.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat de 43 de ani a condus un autoturism pe strada Principală din localitatea Moșnița Nouă, dinspre Albina înspre Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de o femeie de 47 de ani.
În urma impactului, femeia de 47 de ani a fost rănită și transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Foto: Arhivă
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!