
Un motociclist a murit și pasagerul care se afla cu el pe vehicul a fost rănit marți seară pe o șosea din Banat.
CITEȘTE ȘI: Și-a băgat prietenii în spital. O șoferiță de 18 ani s-a dat peste cap cu mașina pe o șosea din Timiș
Accidentul a avut loc în localitatea Oravița.
O mașină și o motocicletă s-au izbit, iar cei care se aflau pe vehicolul cu două roți au fost trântiți pe asfalt.
La fața locului au ajuns rapid echipaje ale ambulanței și poliției.
Din nefericire, pentru conducătorul motocicletei nu s-a mai putut face nimic.

“În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au stabilit că la data de 02.06.2026, în jurul orei 21.30, un tânăr în vârstă de 18 ani, care conducea un autoturism pe strada Cloșca din orașul Oravița, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de mers spre stânga pentru a intra într-o parcare, moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula din sens opus, condusă de un tânăr de 23 de ani.
În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei a decedat, iar pasagerul acesteia, un tânăr de 18 ani, a fost rănit grav, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi ocupanți ai motocicletei purtau căști de protecție, însă nu purtau echipament de protecție.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele fiind negative, fiind de asemenea recoltate mostre biologice“, transmit reprezentantii IPJ Caras-Severin.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Ce bine că nu a fost unul pe trotineta că se întâmpla o nenorocire și eram plin de revoltă așa totul cand este implicată o mașină toată lume tace….
Nu ti-e rusine? Nu te temi ca te bate Dumnezeu? Ai o gura mare si proasta.
Dumniezo nu citeste chiar tot! :)))))))))))
A dreaq indisciplină a pietonilor și bicicliștilor, a lovit din nou
Combinatie fatala clasica: tanar de 18 ani cu bemweu. Nu ne facem bine ca neam. Felicitari caldurease parintilor, ati crescut si sponsorizat un criminal.
Ce echipament de protecție trebuia în afară de cască? Costum de scafandru? Viteză și neatenție.
Ziua si motocicleta,pacat de niste vieti pierdute.
R.I.P.!
Prioritate ai (numai) când ți se dă! 🙁
Și mare atenție la cocalarii cu BMW.