TIMISOARA. Două mașini s-au izbit, joi la prânz, la Timișoara, iar un om a fost preluat de ambulanță.
CITESTE SI: Atentie, soferi! Circulatie ingreunata pe drumul Timisoara – Arad. Interventii ale echipelor DRDP
Accidentul a avut loc pe strada Miresei, ce care face legătura între Calea Torontalului și Calea Aradului. În urma impactului, doi oameni au fost răniți, unul fiind și transportat la spital.
„Pompierii intervin cu o autospecială de primă intervenÈ›ie È™i comandă È™i un echipaj SMURD.
ÃŽn accident au fost implicate 2 autoturisme în care se aflau 4 persoane. 2 persoane (adulÈ›i) necesită îngrijiri medicale, dintre care 1 victimă va fi transportată la spital„, au transmis reprezentanÈ›ii ISU TimiÈ™.
Polițiștii urmează să stabilească cauzele producerii accidentului.
„Un tânăr de 21 de ani, a condus un autoturism pe strada Miresei dinspre Calea Aradului înspre Calea Torontalului, iar la un moment dat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, ce circula regulamentar în faÈ›a sa, condus de către un bărbat de 42 de ani.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv bărbatul de 42 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
ÃŽn cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârÈ™irii infracÈ›iunii de vătămare corporală din culpă„, au transmis reprezentan’ii IPJ TimiÈ™.
Ambii șoferi au fost verificați cu etilotestul, care a arătat că niciunul nu a băut.
Foto: Arhiva