Accident in intersectie la Timisoara. Una dintre soferite a fost luata cu ambulanta. FOTO

TIMISOARA. Impact într-o intersecție din Timișoara între două mașini conduse de femei.

CITESTE SI: Ca la biliard. Accident cu trei masini pe un bulevard din Timisoara. O soferita insarcinata a fost preluata de ambulanta. FOTO

Accidentul a avut loc lângă pasajul Popa Șapcă, la interseția cu strada Aristide Demetriade. O șoferiță care circula dinspre Punctele Cardinale a intrat pe culoarea roșie a semaforului și a izbit masina alteia care venea dinspre Gara de Est.

La fața locului au ajuns echipaje ale ambulanței, iar femeia ce conducea a doua mașină a fost transportată la spital.

La fața locului au ajuns echipaje ale ambulanței, iar femeia ce conducea a doua mașină a fost transportată la spital.

O femeie de 33 de ani, a condus un autoturism pe strada Popa Șapcă dinspre punctele cardinale, iar, la un moment dat, la intersecție cu strada Aristide Demetriade, ar fi intrat în coliziune, cu un autoturism ce circula pe strada Aristide Demetriade dinspre strada Baader între strada Alexandru Ioan Cuza, condus de către o femeie de 36 de ani.

În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv femeia de 36 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Ambele șoferițe au fost verificate cu etilotestul, care a arătat că niciuna nu băuse.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Din păcate niciuna nu a trecut pe rosu……deși accidentul a avut loc intr-o intersecție semaforizata

    • Adevarul e ca ai dreptate! Cu ziaristul, cu traficul si cu toate. De asta e mai bine sa fii cu ochii-n patru cand conduci, chiar daca ai verde… vorba ‘ceea – daca vine un meserias?
      Totusi mi-a parut hilara declaratia politiei cu “ar fi intrat”, atat de evaziva si neasumata, parca tipic organelor de la noi.

  2. Doua tute,cel putin cealalta poate reusea sa evite.

  3. Semaforul ăla se vede cam greu cand vii dinspre punctele cardinale.

    • Circuli cu prudenta, ca nu esti la curse…tot timpul trebuie sa ne plangem ca nu ni se ofera totul pe tava…

    • Da. Prin alte tari, cand un semafor e greu/tarziu vizibil, se pune un „pre-semafor”, o lumina galbena sub care scrie:
      „Pregateste-te sa opresti cand lumina galbena clipeste”.
      Au mai fost accidente aici, dupa remodelarea intersectiei de catre cel mai bun primar din ultimii 700 de ani, imi amintesc de unul cu o masina rasturnata, condusa de o femeie. Vinovatul (barbat) venea tot dinspre Punctele Cardinale.

  4. Tot Asteptăm DEMISIA șefilor de la Rutieră, (puși pe pile de partid) și aducerea unor PROFESIONISTI ADEVARATI. La fel si șefii din PRIMARIE si Consiliul Local, ce fac umbră locului degeaba…in loc să preia modele de succes de preventie, din Ungaria, Austria, Germania . Cum ar fii PATRULE auto in CIVIL, care să-i prinda pe toti șoferii ce incalcă CRIMINAL codul rutier punind oameni nevinovati in PERICOLde moarte.