Accident in intersectie la Timisoara. Una dintre soferite a fost luata cu ambulanta. FOTO

TIMISOARA. Impact într-o intersecție din Timișoara între două mașini conduse de femei.

CITESTE SI: Ca la biliard. Accident cu trei masini pe un bulevard din Timisoara. O soferita insarcinata a fost preluata de ambulanta. FOTO

Accidentul a avut loc lângă pasajul Popa Șapcă, la interseția cu strada Aristide Demetriade. O șoferiță care circula dinspre Punctele Cardinale a intrat pe culoarea roșie a semaforului și a izbit masina alteia care venea dinspre Gara de Est.

La fața locului au ajuns echipaje ale ambulanței, iar femeia ce conducea a doua mașină a fost transportată la spital.

La fața locului au ajuns echipaje ale ambulanței, iar femeia ce conducea a doua mașină a fost transportată la spital.

O femeie de 33 de ani, a condus un autoturism pe strada Popa Șapcă dinspre punctele cardinale, iar, la un moment dat, la intersecție cu strada Aristide Demetriade, ar fi intrat în coliziune, cu un autoturism ce circula pe strada Aristide Demetriade dinspre strada Baader între strada Alexandru Ioan Cuza, condus de către o femeie de 36 de ani.

În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv femeia de 36 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Ambele șoferițe au fost verificate cu etilotestul, care a arătat că niciuna nu băuse.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Din păcate niciuna nu a trecut pe rosu……deși accidentul a avut loc intr-o intersecție semaforizata

    • I-auzi intre_bare, uite-o intrebare (de fapt nu ti-o adesez tie, doar o mica provocare): de ce in comunicatul politiei – organul eminamente constatator- apare “ar fi intrat in coliziune”? Ce, e posibil sa fi picat de fapt pietre din cer?
      De ce ti-o adresez tie – ca te-ai legat de cel cu semaforizarea: jurnalistul cam avea obligatia sa investigheze situatia semaforului “electric”si respectarea indicatiei, de dragul calitatii actului jurnalistic.
      Na, comenteaza, te rog…

      • Cetatene, fara sa fi fost acolo (nici la momentul accidentului, nici ulterior), fara ceva imagini filmate, sau macar niste martori (desi treaba cu martorii e cam cu cantec, e demonstrat ca nu prea poti pune baza pe martori chiar daca sunt ei ultraconvinsi de ce au vazut) n-am ce sa comentez. Semafoarele(presupunand ca functionau) sunt vizibile acolo cand vii pe Popa Sapca dinspre punctele cardinale? La ce ora a fost accidentul, cum batea soarele? Au fost testate cu etilotestul, dar pentru alte substante au fost testate? O clipa de neatentie poate interveni din j-de-mii de motive (oboseala, stat pe telefon, ceva din trafic iti distrage atentia etc etc inclusiv prostie in stare distilata) si sa nu observi semaforul. Nu stiu, nu ma pronunt. Si cred ca nu are niciun sens sa ne dam cu parerea. Cat despre obligatia jurnalistului… careeee… jurnalist?🤡😁🤡 „Articolele” astea sunt interesante🤡🤡 pentru de-aia care filmeaza cand trec pe langa un accident cu victime, nu pentru cei putini care ar putea intelege ceva dintr-o analiza cat de cat profesionista. S-a deschis dosar penal, se va da(sau nu) NUP in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale… si… cu asta basta. Se conduce prost, infrastructura e de kakat, politia are lipsa de personal si si ala care e e demotivat, scolile de soferi sunt scoli de luat permisul, nu de conducere auto, ca la bani putini nici pretentii prea multe nu poti sa ai…

        • Adevarul e ca ai dreptate! Cu ziaristul, cu traficul si cu toate. De asta e mai bine sa fii cu ochii-n patru cand conduci, chiar daca ai verde… vorba ‘ceea – daca vine un meserias?
          Totusi mi-a parut hilara declaratia politiei cu “ar fi intrat”, atat de evaziva si neasumata, parca tipic organelor de la noi.

          • Pai ei or sa traga niste concluzii in urma anchetei, dar nu se face chiar asa, un-doi. Si pana la finalizarea anchetei n-au cum sa zica ceva sigur, indiferent ca politistul sosit sa ancheteze e sau nu deja convins. Daca cumva se ajunge si la proces (cu asiguratorul de exemplu)… e cu cantec sa dea ca „sigur” ceva acum purtatorul de cuvant (sau ce-o fi insemnand „reprezentantii IPJ” care ar fi transmis comunicatul) Si uneori purtatorul de cuvand inca nu a apucat sa vorbeasca cu cei indreptatiti sa zica ce si cum asa ca transmite si el ce poate la acel moment cand e solicitat!
            M-as mira sa nu fie in zona aia camere de filmat, or sa se uite pe imagini, iau declaratii si de la victima daca n-au apucat deja, fac un raport, se face si medicina legala… si procurorul vede apoi ce face mai departe.

            Acolo chiar e urat daca vine un… meserias🤡🤡., ca nu vezi decat inainte, nu si dupa coltul pasajului.

            Verdele iti da drepturi dpdv legal dar nu te face mai rezistent la impact, asta nu prea inteleg multi, nici soferi, nici pietoni, nici biciclisti…