TIMISOARA. Grav accident rutier, noaptea trecută, în intersecția străzii Gheorghe Lazăr cu Calea Circumvalațiunii din Timișoara. Au fost implicate două mașini în care se aflau patru oameni.
”În data de 25.01 a.c., în jurul orelor 00:50, un tânăr în vârstă de 19 ani a condus un autovehicul pe strada Gheorghe Lazăr, iar la intersecția cu Calea Circumvalațiunii a virat la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un tânăr în vârstă de 23 de ani”, a transmis IPJ Timiș.
În urma impactului, patru oameni au fost răniți, respectiv conducătorul auto în vârstă de 19 ani, 2 persoane pasagere în mașina sa ambele cu vârsta de 19 ani și conducătorul auto în vârstă de 23 de ani.
La fața locului a intervenit și descarcerarea.
”La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD cu medic și două ambulanțe SAJ”, a transmis ISU Timiș.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcool test, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.
Pareri
ziua si prostu’
Dacă se mergea regulamentar nu se lovea asa tare masina dar cu ce viteza a venit taxi de sa întâmplat asa dacă șoferu de 19 ani se pierdea la volan ca pana la urma e un copil puteau sa moara toți sa va fie rușine la aia ce comentați aiurea nu vi frica de Dumnezeu cas tineri și puteau sa moara
Intersecția aia e prea grea pentru românași, ar trebui să facă ori sens giratoriu acolo
Evitați intersecția. Luați drona.
FARA DESCARCERARE….nu informati gresit
Ori?
„Soferul” de 19 ani care a produs accidentul ar trebui lasat fara permis vreo 10 ani, pina se „coace”….tot mai multi pe care-i doare la cipic de prioritate, important este sa fie primul/prima si sa castige 2 secunde….
daca s-au ciocnit la circulatia de noapte si au fost raniti POATE ca soferul cu prioritate avea viteza.
O inregistrare cu accidentul?
Indiferent cum s-a intamplat accidentul asta, la cate accidente au fost acolo mie mi-e clar ca „administratorul drumului” efectiv isi doreste victime cat mai multe, altfel ar face naibii ceva.
intersectia calea aradului cu miresei. 4 faze
am revenit dupa 33 de ani acasa si constat ca mamica idiotilor a fost gravida tot timpul , e plin de imbecili in trafic si nu vad nici o tuta care sa NU vorbeasca la telefon !
Asta e valabil deja cum treci granita cu austria. Acolo s-a terminat civilizatia.
Da. Din pacate. De ce ai revenit?
Nu va plangeti … maine va fi mai rau. Aveti rabdare.
Nu se va schimba nimic pana nu se va face semafor dedicat pentru stanga acolo.
Poate cand moare cineva, se va trezi si mu13 fritz.
SS-ist nenorocit!
Daca era unul de 70 ani zicea lumea ca bosorogii sunt de vina.
Adevarul este ca de fapt, tot bosorogi-s de vina! Daca erau tinerii la decizie in comisia de circulatie, probabil ca problema era deja rezolvata. Si Apropo! La cate nereguli sunt privind semnalizarile in Timisoara, nu stiu sa fi auzit de vreo demisie in semn de protest sau asumata, in aceasta privinta. Precis careva are obligatii fata de service-urile auto din oras si poate chiar si fata de medicii de la „service-urile pentru oameni”! 😉
Presedintele comisiei de circulatie e Latcau. Componenta comisiei o gasesti pe site-ul PMT, dar pe principiul „Ponta – demisia” (mult mai aplicabil in cazul asta totusi)… zic sa stim ce scriem. Nu varsta e problema, ci durerea de sub coccis a intregii comisii cat si a celor care voteaza asemenea administratie miserupista.
Nu intersectia e de vina,de vina idiotii care nu se uita ce semn au in fata.
De cate N accidente mai este nevoie pana cand incompetentii de la noi o sa fie in stare sa modifice timpii semafoarelor conforme unei tari civilizate.
Degeaba se tot anunta in fiecare an de decenii ca la noi in tara au cele mai multe accidente si mor cei mai multi in ele, daca nu se face nici macar un lucru simplu intr-o intersectie pt a evita asa ceva.
FARA INTERSECTII IN CARE SA STAI IN MIJLOCUL EI CAND AI VERDE CA SA POTI TRAVERSA !
Aproape in toate intersectiile din timisoara unde poti face stanga stai in mijlocul intersectiei pentru a da prioritate de dreapta si ma refer ca poate nu apuci sa franezi si intri, normal ca vine unu cu viteza care a prins verde si te ia in lateral din plin, sunt sute de cazuri in acest mod in toata tara, iar cei de la administratia drumurilor nu fac nimic in legatura cu aceste intersecti si sunt constienti de vatamarea soferilor sau a pasagerilor (TRAIM IN ROMANIA degeaba cerem daca nu se da) nu iau apararea nimanui dar eu ca pasager am vazut cat de nasol e (ar trebui sa fie un semafor dedicat doar pentru stinga in aceste intersectie pus deasupra benzi cu sageata)
Aproape in toate intersectiile din timisoara unde poti face stanga stai in mijlocul intersectiei pentru a da prioritate de dreapta si ma refer ca poate nu apuci sa franezi si intri, normal ca vine unu cu viteza care a prins verde si te ia in lateral din plin, sunt sute de cazuri in acest mod in toata tara, iar cei de la administratia drumurilor nu fac nimic in legatura cu aceste intersecti si sunt constienti de vatamarea soferilor sau a pasagerilor (TRAIM IN ROMANIA degeaba cerem daca nu se da) nu iau apararea nimanui dar eu ca pasager am vazut cat de nasol e (ar trebui sa fie un semafor dedicat doar pentru stinga in aceste intersectii pus deasupra benzi cu o sageata)