Accident în intersecție la Timișoara. Motociclist luat cu salvarea

TIMISOARA. Impact între o mașină și o motocicletă miercuri după-amiază la Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Chiar n-a contat culoarea politică. Timișul are buget pe 2026, cel mai mare din istorie. A fost votat în unanimitate de către consilierii județeni

Accidentul a avut loc la intersecția Căii Torontalului cu strada Timiș. În urma impactului, motociclistul a fost trântit pe asfalt și a fost rănit.

La fața locului au ajuns o autospecială a pompierilor, o ambulanță SMURD și echipaje ale poliției.

Motociclistul a fost preluat conștient de salvare și dus la spital.

Un bărbat, de 35 de ani, a condus un autoturism pe Calea Torontalului, dinspre bulevardul Cetății înspre Calea Alexandru Ioan Cuza, iar la un moment dat, la intersecția cu strada Timiș, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 39 de ani.

În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul de 39 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Iubesc motocicletele, insa cele decente, conduse cum trebuie, decent , nu agresiv, nemodificate de derbedei🤫
    Seful comisiei de circulatie din PMT, (ilustrul Viceprimar Lațcău), țărănuș din Bihor parvenit politic la TM ca lacheul lui Fritz (alt habarnist in administratie),dupa acelasi model fara pic de competențe (altele decit TUPEU)
    Altfel demult ar fii luat niste masuri impotriva acestor citiva derbedei pe 2 roți (nu mai multi decit 100) ce terorizeaza ZI și NOAPTE un oraș de 400 mii de locuitori.😡 Puteau macar prelua masuri din țara vecina Ungaria, unde au introdus Patrule de Politie in CIVIL. daca tot aunt habarnisti sadea.
    La fel si Politia Rutiera care priveste nepasator cum soferii vbesc nestingheriti la telefon in trafic.
    In TM numa pieton sa nu fii, ca traiesti periculos.
    DankeSchön Fritz, neamțul vopsit…că modeul GERMAN promis in campanie lipseste cu desavirsire. Doar mitici si turcisme ne-ai adus la TM

    • Multumim frumos pentru opinie.

    • Poți să te muți pe o stradă mai liniștită.

      • Poate-l muta ANI pe Slitz!

  2. Ceva mai liniște in oras,sper motorul sa fie dauna totala

    • Cu ambulanța,nu cu salvarea,mai modernizați-va și voi.

    • Sper că îți ajunge copilul cum urezi tu motorului

  3. E prea grea intersectia aia pentru multi soferi, zilnic e risc de acccident acolo mai ales cand isi duc toti tarusii odraslele la gradinita, scoala din zona. Ar fi util un sens giratoriu sau sa modifice sincronizarea la semafoare macar

    • ca sef al comisiei de necirculatie ce parere are, oare?

    • Da, foarte grea, semafoare din toate partile. E adevarat ca e greu sa respecti 3 culori si sa reduci putin viteza sa te asiguri ca intri in siguranta prin intersectie chiar daca ai verde. Singura parte mai nasoala e ca e foarte scurt timpul la semafor pt cei care vin din Dacia si intra pe Torontalului, dar in rest? nici o scuza. capcauni si selectie naturala.