
TIMIȘOARA. Un accident a avut loc în intersecția străzilor Emile Zola din Timișoara cu Aleea Chișodei, duminică după-amiază.
Două femei au fost rănite în cartierul Fratelia.
”Polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția străzii Chișodei cu strada Emile Zola, din municipiul Timișoara. Din primele verificări efectuate, a rezultat că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Emile Zola, la intersecția cu strada Chișodei, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus, condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani”, a transmis IPJ Timiș.
În urma impactului, două femei, în vârstă de 58 și 32 de ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani, au fost rănite și transportate la spital.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.
Foto: Arhivă
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Pai nu au nici o treaba cu condusul ca doar oamenii vin de la sat si la sat se conduce ca la sat