Opinia Timisoarei

Accident cu 7 victime in Timis, intre care si copii. Au fost chemate doua elicoptere SMURD. Video

TIMISOARA. Grav accident de circulatie pe cea mai tranzitata sosea din vestul tarii, marti dimineata. Doua masini s-au izbit violent pe DN 68A, langa Faget.

CITESTE SI: Un nou focar de pesta porcina langa Timisoara. Localitatile din jur, plasate in zona de protectie si supraveghere 

7 oameni, intre care doi copii, au fost raniti in urma accidentului. Un barbat a ramas incarcerat intr-unul dintre autoturismele avariate.

La locul incidentului au fost solicitate doua elicoptere SMURD, de la Arad si Caransebes.

Au intervenit pompierii de la Statia din Faget si de la Lugoj, cu autospeciala de transport victime multiple si mai multi salvatori, precum si echipaj de descarcerare, ambulante SAJ si SMURD.

O copila de 6 si sora sa, insotite de mama, au fost transportate la Spitalul de Copii Louis Turcanu, doi barbati au fost preluati de elicopterele SMURD si dusi la Spitalul Judetean din Timisoara, iar alti doi barbati au fost transportati la acelasi spital cu ambulantele SAJ.

Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Un barbat, in varsta de 42 de ani, a condus un autoturism pe DN68A dinspre Faget spre Margina, iar la un moment dat a efectuat viraj la stanga catre DC107, fara a se asigura, moment in care a intrat in coliziune cu un autoturism condus de o femeie, in varsta de 35 de ani, care se deplasa pe aceeasi directie de mers fiind angajata in efectuarea manevrei de depasire pe linie continua.

In urma impactului, 5 persoane au fost ranite, respectiv, conducătorul auto si un barbat in varsta de 53 de ani, pasager in același autoturism, si doi barbati de 40 și 62 de ani si o fetita de 6 ani, pasageri in autoturismul condus de femeie.

Politistii au întocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa si efectueaza cercetari pentru stabilirea tuturor cauzelor si imprejurarilor producerii accidentului rutier„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

VIDEO: George Stefanita

Exit mobile version