TIMISOARA. Trei mașini s-au izbit luni după-amiază pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara, iar o femeie a fost ranită.
Accidentul a avut loc pe sensul de circulație de ieșire din oraș, la intersecția cu strada Aurel Popovici. Un tânăr de 34 de ani nu a fost atent la drum și a lovit mașina din fața lui, pe care a proiectat-o într-un alt autoturism.
În urma impactului, o femeie de 72 de ani, pasageră în prima mașină izbită, a fost rănită și dusă la spital.
„Un bărbat de 34 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Take Ionescu, dinspre Punctele Cardinale înspre strada Simion Bărnuțiu, iar, la un moment dat, la intersecția cu strada Aurel Popovici ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 74 de ani.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 74 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani.
O femeie de 72 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 74 de ani, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Toți șoferii au fost puși să sufle în etilotest, care a arătat că niciunul nu băuse.
Pareri
Umbla cu coteturi ambulante:) daia …
Normal că șoferul nu este vinovat doar nu a fost atent la drum…biciclistul, motociclistul este vinovat…excelenta știre din partea șoferului