Accident cu 3 mașini într-o intersecție din Timișoara. Oameni răniți, preluați de SMURD. VIDEO

TIMIȘOARA. Accident, sâmbătă dimineața, într-o intersecție din Timișoara, în cartierul Fratelia.

CITEȘTE ȘI: Totul a fost filmat. Prădată de hoți într-un supermarket din Timiș. I-au furat portofelul și au scos bani de pe card. VIDEO

3 mașini s-au izbit, după ce unul dintre șoferi nu a fost atent la un viraj.

Accidentul s-a petrecut la intersecția străzii Emile Zola cu Galileo Galilei. Doua femei au fost rănite.

Un conducător auto care venea pe Zola a vrut facă stânga pe Galileo Galilei, nu s-a asigurat și a lovit în lateral o mașină ce venea din față. Autoturismele au ajuns de-a curmezișul străzii, iar un al treilea șofer ce venea în spatele mașinii izbite n-a mai putut evita impactul și a intrat și el în ea.

În urma ciocnirii, două femei aflate în mașina lovită inițial au fost rănite, iar echipaje SMURD au intervenit rapid și le-au preluat pentru a le transporta la spital.

Traficul în zona a fost blocat până când pompierii au degajat carosabilul.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu precizie cine se face vinovat de producerea accidentului.

Momentul impactului a fost filmat!

In jurul orei 11:10, un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autovehicul pe strada Emil Zola, dinspre strada V. Hugo către strada Bujorilor, iar la intersecția cu strada Galilei Galileo, acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 54 de ani. În urma impactului, un al treilea autoturism, condus de un bărbat de 67 de ani, care se deplasa în aceeași direcție cu primul autovehicul, a intrat în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier, au rezultat două victime, respectiv două femei în vârstă de 51 de ani și 74 de ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani, ambele victime fiind transportate la spital pentru acordarea îngrijilor medicale de specialitate.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, transmit reprezentantii IPJ Timis.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.