Accident cu 12 victime. Impact puternic intre doua microbuze si un autoturism. Foto

Grav accident in Arad, luni dimineata, soldat cu 12 raniti.

Putin inainte de ora 8.00, pe Calea Aurel Vlaicu, doua microbuze si un autoturism s-au izbit violent. Soferul masinii nu a pastrat distanta regulamentara, a lovit microbuzul aflat in fata lui, pe care l-a proiectat intr-un al doilea.

La locul accidentului au intervenit rapid pompierii si echipajele SMURD cu autospecialele de descarcerare si de victime multiple, precum si medici de la ambulanta.

In urma accidentului au rezultat 12 victime constiente, cooperante. Acestea au fost evaluate la fata locului de catre echipajele medicale prezente, iar apoi transportate la spital„, transmit reprezentantii ISU Arad.

Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.