Noutati :

Abonamentele TelPark aproape ca se tripleaza in 2012 in Timisoara! Soferii care vor sa parcheze in zona centrala vor plati 1,5 lei pe ora. Afla care sunt strazile pe care se limiteaza stationarea la 2 ore!

8 decembrie, 2011 - 07:13 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
7

TIMISOARA. Consilierii locali au decis in sedintele de comisii care au avut loc joi sa scumpeasca abonamentul TelPark, la propunerea ADP. Asa se face ca timisorenii vor scoate aproape de trei ori mai multi bani din buzunar pentru un abonament general.

In plus, cei care vor parca pe strazile din zona centrala, la care stationarea va fi limitata la 2 ore, vor plati 1,5 lei pe ora.

Marti, alesii locali vor decide daca noile tarife pentru anul 2012 sunt batute in cuie, dupa ce Comisia I si Comisia III din CLT se vor pune de acord.

CITESTE SI: Parcare limitata la 2 ore pe toate strazile din zona centrala a Timisoarei si din jurul pietelor! Vezi lista cu strazile propuse de ADP!

„A ramas ca valoarea tichetului de o ora si a abonamentului pe o zi raman neschimbate, 1,5 lei pe ora si 9 pe zi. In zona centrala sunt valabile numai tichetele sau parcarea cu SMS, nu sunt valabile abonamentele”, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro consilierul local Valentin Moldovan.

Daca alesii municipali membri ai comisiilor CLT au decis sa nu mareasca tarifele pe ora, acestia au votat ca abonamentele sa fie mult mai scumpe de anul viitor. O comisie nu a fost de acord insa cu pretul de parcare la ora propus de ADP, care era de peste 2 lei/h.

„Abonamentele se vor scumpi substantial de la anul, de 2 ori jumate. Aproape se tripleaza pretul lor. Ajunge la 1.024 lei pe an. Am aprobat propunerea ADP, dar nu am aprobat majorarea tichetelor pe ora. Noi vrem sa asiguram mobilitatea in zona respectiva”, ne-a mai spus Moldovan. In prezent, un abonament general pe un an de zile la TelPark costa in jur de 400 de lei.

Una dintre comisii a aprobat propunerile Societatii de Administrare a Domeniului Public, insa cealalta comisie care are un cuvant de spus la acest capitol a amanat discutiile pentru marti, zi in care este programat si plenul Consiliului Local.

Proiectul de scumpire a abonamentelor si de modificare a tarifelor pe ora nu va mai intra in plen, ci va fi aprobat din start, daca cele 2 comisii ajung la un numitor comun.

„Daca cealalta comisie nu aproba tarifele, trebuie sa facem o sedinta comuna si sa ne intelegem”, a completat Valentin Moldovan.

Aici puteti vedea care sunt cele 28 de strazi din zona centrala pe care ADP vrea sa limiteze parcarea la doar 2 ore. Acestora li se adauga si 3 mari piete din oras, dar si cateva strazi adiacente acestor piete.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 7comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Niste gunoaie de oameni …

  2. tare as vrea sa stiu ce procent din incasari a mers pe salarii si dotari la ADP si cat pentru infiintarea de noi parcari (ca eu stiu foarte putine parcari noi); ce ziceti, opinia, va prindeti voi sa publicati date din bilantul lor financiar?

  3. 16% din incasari merg pe infintarea de noi locuri de parcare …

  4. Numai un sfert din bani merg pt parcari, @rimi. Nu ai auzit ca ADPistii primesc prime de craciun? tot pe opinia scria

  5. adica, sa inteleg ca platim atatia bani pe telpark, ca sa ia unii salaraii mari si doar o suma infima din incasari se investeste in oras? Pai sa alegem primar pe unul care promite ca desfiinteaza (sau reformeaza) ADP-ul!

  6. mai 1d10t1 decit astia care maresc abonamentul inainte de alegeri sint doar aia care l-au mazilit pe geoana si au ramas fara sefia senatului…

    • Idioti nu sunt aia care cer … idioti sunt aia care platesc …