
TIMISOARA. Patru mașini s-au izbit, miercuri dimineață, la intrarea în Timișoara.
În accidentul care a avut loc pe Calea Lugojului au fost implicate 3 autoturisme și o dubiță. Impactul a avut loc la un semafor. Mașinile s-au izbit una de altra, fără ca vreunul dintre șoferi să fie rănit.
Traficul a fost dat peste cap în zona accidentului. În urma cercetărilor, polițiștii au avut parte de o surpriză. Șoferul care a provocat accidentul avea o alcoolemie uriașă.
“Un bărbat de 34 de ani a condus un autoturism pe Calea Lugojului dinspre Remetea Mare către Timișoara, iar la un moment dat, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, proiectându-l în următoarele două autoturisme din fața.
În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale, fără victime.
Conducătorul auto de 34 de ani a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice, în vedere stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
INDUSTRIA CALULUI nu am avea astfel de probleme, calul stie drumul spre casa si are instinct de conservare, carutasul poa’ sa doarma in caruta rupt de beat!
34 de ani, barbat… cam slab! alta era discutia daca era o tanara sau un batran…