A trecut si septembrie, cooperativa dor de munca inca lucreaza cu ‘spor’ la Fantana cu Pesti din centrul Timisoarei

TIMISOARA. N-a fost sa fie nici septembrie. In luna august, dupa luni intregi de intarzieri, amanari si amenintari cu… plangeri penale si penalitati pentru firma care se ocupa de lucrari, JDA Consult SRL, reprezentantii primariei spuneau pentru opiniatimisoarei.ro ca au primit asigurari ca, in luna septembrie, fantana va fi complet reabilitata si se va putea infatisa timisorenilor in noile straie. Nici vorba insa de asa ceva, dupa cum se poate vedea in fotografia de mai jos facuta marti, 4 octombrie, in jurul orei 11.00.

CITESTE SI: In 2 luni vom afla care sunt cele mai galagioase strazi si cartiere din oras in 2022. Se actualizeaza harta de zgomot a Timisoarei

Constructorul, la randu-i, spunea tot in august ca cea mai mare parte din lucrari s-au realizat deja, iar astepta ca artistul care se ocupa de reconditionarea elementelor arhitecturale sa incheie si aceasta etapa.

Noi speram ca undeva spre sfarsitul lunii septembrie vom putea finaliza lucrarea. Mai sunt la reconditionat, la Bucuresti, anumite elemente arhitecturale, braurile de la vazon (partea de sus a fantanii – n.r.). S-au facut instalatiile, probele, iluminat, pestii sunt deja curatati, acum lucram la hidroizolatie si la cuva fantanii„, spunea in 20 august pentru opiniatimisoarei.ro Deian Jifcu, reprezentantul JDA Consult.

Antreprenorul mai sustinea ca s-a trezit abia la mijlocul lucrarii ca Primaria si Directia de Monumente i-au solicitat reabilitarea ornamentelor fantanii arteziene de catre un expert restaurator care a fost foarte greu de gasit si a cerut foarte multi bani ca sa realizeze lucrarea. Aceasta, desi, la licitatie, nu a existat o astfel de conditie.

Cei de la Monumente impreuna cu Primaria au cerut un expert pentru reabilitarea ornamentelor. Sunt 24 in intreaga tara, dintre care jumatate nu mai lucreaza deja, pentru ca sunt trecuti de 70 de ani. Acest expert nu s-a cerut in faza de licitatie, si, pana am gasit unul, n-a fost simplu… Iar acest artist, expert, a cerut mai mult de jumatate din valoarea contractului„, preciza pentru opiniatimisoarei.ro Deian Jifcu.

Va reaminim, au trecut deja 3 ani de la semnarea contractului pentru reabilitarea Fantanii cu Pesti, insa ordinul de incepere a lucrarilor a fost amanat de catre fostul edil pentru ca santierul sa nu porneasca in plina vara. Au inceput primele operatiuni de reabilitare in 2020, insa au fost oprite dupa scurt timp, intrucat a venit pandemia, s-a amanat titlul de Capitala Culturala a Europei pentru 2023 si s-a schimbat conducerea la nivelul Primariei Timisoara.

A fost dat ordinul de reincepere a lucrarilor in 2021 de catre administratia Fritz, iar fantana ar fi trebuit sa fie gata in februarie 2022.

Valoarea contractului se ridica la aproximaiv 130.000 de euro.

Fantana cu Pesti din Piata Victoriei, un simbol al Timisoarei, a fost construita in 1957 sub forma unei stele cu cinci colturi. A fost apoi modificata, ajungand la infatisarea de acum.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

loading...

    Pareri

  1. Kata spune:

    Iar ati “uitat” sa mentionati “amanuntul” ca firma este a unui pnl-ist?? Si ca si asta face parte din sabotajul pnlsd-istoid, cica impotriva adm USR, dar de fapt impotriva cetatenilor Timisoarei?!?

    • Lae spune:

      Voi postacii USR sunteti toti bolnavi la cap…Dar de ce sa n-o luam altfel, incompetentul vostru n-a fost in stare intr-un an sa-l stranga de coa…e pe PNL-istul sabotor? Ca e ditamai primarul ales, plin de atitudini de dupa tastatura de la FB, unde se chinuie PR-istii sa-i scrie texte triumfaliste.

      • cetatean spune:

        Poate esti de la haur si tu te bati cu ciomagul. In rest oamenii aplica legea si lasa justitia sa ia de … ce o lua pe ala care greseste.

  2. UNDE AM AJUNS spune:

    KATA Mai scutestene de asemenea tampeni! Ca tot orasul este vraiste,lucrari de a napoda peste tot unde te uiti,SF+ DALI te mire pentru ce lucrari stintifico fantastice. Dar lozinca sus si tare: greaua mostenire,guvernul nu ne sprijina,PSD si PNL ul ne saboteaza.Dar frate omul tau cu partiduletul lui sant la BUTOANE de 2 ani de zile! Si ce au realizat au bagat Coletermul in insolventa urmeaza STPT ul,au transformat orasul il halda de gunoi,haos in circulatie.Astea sant marile realizari???

    • Daniel spune:

      Cred ca esti printre cei mai analfabeti oameni pe care ii cunosc care au impresia ca isi pot da cu parerea pe un subiect serios. Ne-am saturat de conducatori analfabeti si lichelele lor. USL-istii pacii, cancerul Romaniei de peste 30 de ani. La puscarie cu voi, cu toti!!

  3. Rodica spune:

    Pești sunt ținuți ostatici de PNL asta e clar. Orașul e mult mai curat decât pe vremea lui Robu, mult mai curat. Sunt probleme dar în zonele unde se aruncă gunoi de cetățeni imediat după ce se strânge. Referitor la haosul din oraș sunt lucrări de mentenanță urgente la apa și încălzire ce nu au fost făcute de 30 de ani ,și oameni profita și dacă și drumul daca tot se sparge sau preferi sa se spargă de 2 ori că pe vremuri. Nu sunt perfecți usristi dar sunt de 10 ori mai ok decât liberalii care in acest mandat deși au o oarecare putere in oraș nu au făcut absolut nimic ,adica daca ei nu fura sa moara toți. In rest numai bine.

    • Liviu spune:

      Lipitorii de afise ai USR sunt tinuti ostatici in scaunele caldute de la CA-urile societatilor din subordinea primariei, prin birourile primariei unde le-a dat Donimic de taiat frunze la caini pe bani frumosi, pe la centrul de proiecte, pe la horticultura, la piete, la stpt…sa-ti mai zic de ostaticii hoti ai USR? de 2 ani numai asta fac, sug la banii publici pe joburi cu dedicatie si pe contracte de studii si consultante si para consultante, asa ca marsh mah!

      • xu spune:

        Doare? Ma refer la prostia ta.
        Trebe ca esti postac robulian sa nu vrei sa vezi ca orasul e mai curat, ca proiectele sunt facute cu mult mai mult cap, ca lucrarile avanseaza. Probabil esti unul din cei care si-a pierdut unul din locurile caldute despre care vorbesti de te faci ca nu vezi ca Timisoara de acum este mult peste cea din mandatul 2 al lui robulete.

  4. Horatiu S spune:

    Măcar se renovează fântâna. Cei din PNL și fostul PNȚCD sunt niște mizerabili. Nu au făcut nimic pentru oraș, iar pe vremea lui nea Robu Timișoara a devenit din ce în ce mai murdară. Era haos total la capitolul tăiere iarbă și boscheți, toaletare pomi, curățare gunoaie, nicio operațiune organizată pentru curățenie de primăvară și toamnă, nicio operațiune de deszăpezire. Așa că mie personal nu îmi displace Fritz. Nu e perfect, dar măcar orașul e mult mult mult mai curat decât oricând în ultimii 30 de ani (poate mai mult). Postacii PNL, dacă aveți probleme mintale, mergeți la psiholog. Am votat cu PNL și numai țeapă am luat, cu toții. Doar nu o preferați cumva pe imbecila de Alina Ghorghiu …

    • Misto spune:

      Cred ca Robu se si gandea cum o sa-si faca poza la taierea pamblicii, acolo, langa fantana, cu luminitze colorate, cu muzica de manele .- in cinstea prealuminatului primar. Cred ca i-a cumparat si vopsea noua de par pentru acest eveniment.
      Si hop, uite ca a venit USR-ul si i-a stricat visul. Acuma ce i-a ramas lui Robu, numai bucuria de abaga betze prin gard, prin firmele lui. ^Pentru aia de se intreaba de ce nu ii strange de xoaie actualul primar? Pai daca in contzract nu scrie explicit ca se pot pune penalizari, nu ai ce sa-i faci la constructor. Contractele facute de primarie lui Robu sunt facute asa ca sa nu poti sa faci nimica, numai sa te uiti . Astza este .
      Si cu pestisorii aia aveti de grija, ca unii au pus deja ochii pe bronzul ala. Si sa vezi ca la inaugurare ai numai 4 pesti acolo,in loc de 5 (sau cati o fi) si pui unul din polistiren acolo, ca asa se face la unele firme de partid.

    • Cristian Fitz spune:

      Daaa, maaa, cand esti incompetent si incapabil, toata lumea te saboteaza. Dupa 2 ani de kkturi si furturi, mai puteti bai USR-isti jegosi, mincinosi si hoti??????????? Hai, postacilor, sariti tata, dati din taste , lingeti strimfii lu fritz, mare om, mare caracter. Bahhh, nu vedeti ca vomita lumea pe tziganiile voastre, pe minciunile voastre, pe nesimtirea voastra? Baaa, postacilor, mai puteti vomita? Mai aveti ce? Bata-va D-zeu de neghiobi cu 2 clase ca trenu. USR=O MARE MARE MARE MARE MIZERIEEEEEEE

      • Anonim spune:

        Ba, Cristi, da tu cate clase ai? Ce te-a invatat ma-ta , asa sa vorbesti? Asa sa porti un dialog, Sugi tu poate strimfi lu idolul tau, sau esti frizerul lu vopsitu. Dai si tu aici in taste ca sa arati ca uite, ce „destept” sunt eu, Mare viteaz esti, Vezi ca iti da partidul tau un blid cu fasole si ciolan, ca sa ai si tu ce sa te besheshti aici. Desteptu Timisoarei. Ai tu habar cum se deruleaza un proiect? Sau faci ca hauristii, invadeaza Primaria ca sa arate ca ei au dreptate. Sau crezi ca e aici ca la Ociko, te targuiesti, dai cu injuraturi, pana cedeaza. O fi la partidul vostrui de primari ratati

        Cristi, ia vezi ca pate ai nevoie de un peste prin curte. Nu rata ocazia si ia-ti unul

    • Bauuauau spune:

      Foarte corect

  5. ALUPIGUS PSD spune:

    MULTUMIM ROBU si firmelor vostre de partid .

    • Nelu spune:

      Multumim USR pentru grija ce o poarta lipitorilor de afise recompensati cu salarii uriase pe posturi de taiat frunze la caini, cu contracte grase de numarat strazi, de copiat studii de la Cluj la Timisoara. Pastele ma-mii voastre de hoti. USR-istii SUNT CEI MAI CRETINI SI HOTI , MAI RAU CA PSD, PNL SI AUR LAOLALTA

  6. 314zde_PSD spune:

    asa e cand pui o firma de partid si surpiza pierde Robu ….ce facem ? pai ce sabotam dai dreaku de USR .
    Lumea o sa dea vina pe ei stiu ei detaliile astea …..Robu primat sef peste acest oars de olteni.

  7. Nica interlopul spune:

    stati linistit ca se lucreaza la statia de metrou : Fantana cu Pesti cu peronul pe dreapta !!!!

  8. Mihai spune:

    Pana la urma vor ,,disparea,, si pestii…….

  9. Xxx spune:

    Dupa nivelul comentariilor pro-USL ți-e groaza dacă ajung astia sa câștige din nou primăria TM . Stimați cetățeni, după ce postați mizeriile pe care le postați (unii și la TION, se știu ei …) nu va crapa obrazul de rușine ?! Daca aveți un elementar spirit civic, evident ….

  10. Avram spune:

    Salut, PNL! Cand ne dai fantana cu pesti inapoi? Am inteles, lupta politica, Fritz nu face nimic, e praf, e slab, etc – dar vrem pestii inapoi! Hai lasati joaca asta de copilasi si rezolvati problema. Gasiti voi alt proiect mai mare in care sa-i puneti bete in roate lui Fritz, dar ajutati Timisoara cu fantana asta.

  11. Dan A. spune:

    Treaba cu pestii si ornamentele o fi asa cum zic reprezentantii firmei, dar sa ne explice de ce „acum lucram la hidroizolatie si la cuva fantanii”.
    Cu putin noroc vom vedea fantana mergand cateva zile anul asta, pana nu da frigul.
    Eu doar sper din suflet sa nu fie din nou cu lumini colorate ca la iarmaroc.

  12. Retorică spune:

    Mijlocul este tot în foma de stea cu 5 colțuri ?

  13. Rodica spune:

    Cei de la PNL au fost șinguri ce sau abținut atunci când a fost votat bugetul pt capitala culturala Timișoara,mai e ceva de spus? Gheorghiu și cu tabăra au vrut să dea bani la sate , wtf eu zic că în Timiș nu treceți pragul de 5 %

  14. Timisoara2020 spune:

    Este cea mai mare batjocura la adresa Banatului , pnl ,psd, usr ,pntcd si au batut joc , simplu!

    Deci firma care s-a ocupat cu amenajarea acestei fantani trebuie sa dispara , deci nu va este rusine nesimtitilor .

  15. Mosu spune:

    Filiala Timiș a USR se laudă zilele acestea cu Raoul Trifan, senator. Acesta ar fi, zic useriștii din Banat (care, se știe, e fruncea), unul dintre inițiatorii unei legi prin care se transparentizează cheltuirea banilor publici de către partide. Proiectul de lege, de fapt, căci e departe de a fi devenit lege, încearcă să determine partidele să publice contractele pentru promovare în presă și, în același timp, să determine presa să marcheze corespunzător materialele publicitare realizate pentru partide. Asta ar însemna, pe de-o parte, că aproape 90% din programul televiziunilor de știri ar trebui să fie marcat drept publicitate politică, fiindcă, în definitiv, în țara asta și furturile, violurile sau bătăile între clanuri interlope tot politică sunt.

    În campania electorală din 2020, Raoul Trifan a pus în circulație mai multe CV-uri personale (vreo trei la număr), în funcție de necesități. În cel pe care li l-a arătat colegilor de partid pentru a fi desemnat drept candidat, a uitat să menționeze că nu a terminat facultatea și că a întrerupt școala după doar doi ani, lăsându-i să creadă că are studiile de licență încheiate. Când s-a descoperit adevărul, cu două săptămâni înainte de alegeri, era deja prea târziu pentru a se mai opera schimbări în lista de candidați din Timiș, iar Raoul Trifan a ajuns, în cele din urmă, senator.

    Dar nu aici este ipocrizia. Acesta este doar un fapt de viață și studii, ca multe altele în cadrul USR. Ipocrizia apare când tocmai USR Timiș vorbește despre cumpărarea simpatiei presei. Căci, chiar dacă în Timiș nu sunt folosiți bani din subvenția de la buget pe care o primește USR pentru a se cumpăra publicitate nemarcată în presă, asta nu înseamnă că nu se folosesc deloc bani publici în același scop.

    Aplicând exemplul clasic, deja împământenit în mai toate feudele locale, Primăria condusă de useristul Dominic Fritz nu-și cumpără bunăvoința presei nici cu bani de la partid și nici cu bani din bugetul Primăriei, ci indirect, prin intermediul companiilor deținute de Primărie.

    Astfel, o publicație online apărută anul trecut, buletindetimisoara.ro, editată de către Buletin de informare SRL, strânge, din numai cinci contracte cu firme ale Primăriei Timișoara, 111.000 de lei anual.

    De la Societatea Metropolitană de Transport, Buletin de Timișoara încasează 12.000 de lei, de la Timpark 13.500, de la Aquatim 9.000 de lei, de la Drumuri Municipale SA 60.000 de lei, iar de la Piețe SA mai ia 16.500 de lei.

    Buletin de Timișoara îi aparține lui Eugen Chiosa, fost consilier al ex-președintelui CJ Timiș, Călin Dobra, de la PSD. Dat afară de noul președinte al CJ Timiș, penelistul Alin Nica, Eugen Chiosa s-a convertit la jurnalism, găsind rapid și surse de bani. Și cum sursele de bani sunt în ograda lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei beneficiază de articole binevoitoare în publicația online alimentată de firmele Primăriei.

    Cine a crezut că USR nu este în stare să se adapteze la metodele vechii clase politice s-a înșelat amarnic. Deși există varianta ca Dominic Fritz să ne spună că a început lupta cu mafia din interior.

  16. Hopa Ioane spune:

    Imediat dupa inaugurarea cu fast !
    In prima luna dispar luminile partial
    Dupa alte 2 luni dispar 2 pesti
    Dupa alte 4 luni urme severe de degradare ale materialelor de inalta calitate
    Dupa alte cateva zile romanii inventivi o vor folosii ca cos de gunoi
    Si prin 2023 capitala europeana, mare stand de Forneti in locul fantanei.
    Caz rezolvat !