A pornit in cursa de 12 ore de inot fara oprire pe Bega. Antrenamentul lui Avram Iancu de la Timisoara, urmarit de o multime de curiosi. Foto si video

TIMISOARA. De la 9 dimineata la 9 seara. Timp de 12 ore, faimosul inotator roman Avram Iancu face duminica, 6 iunie, un antrenament pe Bega, la Timisoara.

El se pregateste pentru un nou record mondial si inoata in continuu intre Podul Mitropolit Andrei Saguna (de la Mihai Viteazu) si Podul Traian (catre Piata Maria).

In tot acest timp, Avram Iancu nu se va atinge deloc de barca insotitoare sau de mal.

Va fi un antrenament pe cinste, un antrenament foarte bun de 12 ore, neîntrerupt, de la 9 dimineața, la 21.00 seara. Am ales acest loc pentru că îmi place foarte mult Timișoara, este orașul schimbării, iar după ce am trecut înot Canalul Mânecii, la Aeroportul din Timișoara am atreizat. Am simțit căldura timișorenilor și de aceea mi-am dorit ca în mod plenar să înot în acest loc pentru ca toți concetățenii mei să vadă ce înseamnă un înot atțt de lung. Este mai special pentru că înot și împotriva curentului și reprezintă17-18 la sută din ceea ce însemană recordul pe care vreau să îl dobor. Actualul record este de 67 de ore și 16 minute, ori eu mi-am propus să înot trei zile și trei nopți în continuu, adică 72 de ore prin dubla traversare a lacului Balaton din Ungaria, voi înota și 150 de kilometri. Va fi teribil de greu, dar nimic nu este imposibil, dacă crezi cu adevărat„, a declarat Avram Iancu inainte de a porni in cursa de 12 ore de inot fara oprire.

VIDEO: George Stefanita

La ora 9.00, inotatorul a sarit in Bega, in aplauzele celor aflati pe mal la start, intre care se afla si fiica lui Avram Iancu.

Cursa de 12 ore reprezinta unul dintre antrenamentele premergatoare incercarii de a inscrie un nou record mondial de inot de anduranta. In 17 iulie, in Ungaria, Avram Iancu va inota in lacul Balaton 72 de ore fara oprire, pe o distanta de 150 de kilometri.

Timisorenii care vor sa il salute si sa il sustina pot veni duminica pe malul canalului Bega intre cele doua poduri, intre orele 9.00 si 21.00.

Va reamintim, bibliotecarul, de loc din Petrosani, judetul Hunedoara, este cunoscut pentru performantele sale sportive.

In prezent, Avram Iancu este detinatorul recordului romanesc la inot de anduranta, el reusind ca in 2020 sa inoate in apele Dunarii timp de 36 de ore si 29 de minute.

Totodata, a traversat inot Canalul Manecii, in august 2016, iar in vara anului 2017 a inotat intreg cursul Dunarii, pe o distanta de 2.860 de kilometri. Pe lista reusitelor este inscrisa si traversarea Marii Negre, in toamna lui 2018, cand a inotat 680 de kilometri, de-a lungul tarmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile.


In martie 2019, hunedoreanul a incheiat si ultramaratonul de la Polul Nord. Iancu a parcurs cei 611 kilometri ai cursei Arctic Ultra 6633, de la Eagle Plains (Yukon) pana la Tuktoyaktuk, in 206 ore si jumatate, timp neoficial, potrivit AIMX.ro, terminand al treilea.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. tu ai baut apa din Bega de faci in halul asta?