A murit soprana Mariana Nicolesco. Avea 73 de ani

Mariana Nicolesco, una dintre cele mai mari voci ale operei din Romania s-a stins din viata vineri dupa amiaza, la un spital din Bucuresti.

Soprana de renume mondial Mariana Nicolesco a sedus publicul cu vocea sa şi cu personalitatea ei scenică, scrie antena3.ro.

Mariana Nicolesco a fost membră de onoare a Academiei Române, aleasă la 31 mai 1993. Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi. A fost decorată în Franţa cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer, precum şi cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer. Distinsă cu Medalia UNESCO pentru merite artistice.

În 2007 a inaugurat Cursuri de Măiestrie Artistică la Academia Internaţională de Canto din cadrul Universităţii din Cardiff (2007).

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a acordat sopranei Mariana Nicolesco, în 2008, la Ateneul Român din Bucureşti, Diploma de Onoare a Fundaţiei Internaţionale Omenia.

Mariana Nicolesco a fost proclamată la Berlin „Muzicianul Anului” pentru performanţele sale excepţionale în arta cântului.

Soprana Mariana Nicolesco s-a născut în localitatea Găujani, judeţul Giurgiu, la 28 noiembrie 1948. A studiat vioara la Şcoala de Muzică din Braşov, ulterior s-a înscris la Secţia Canto a Conservatorului din Cluj-Napoca, ca mezzosoprană.

A câştigat o bursă la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, unde a studiat cu Jolanda Magnoni, lucrând apoi cu Rodolfo Celletti şi cu Elisabeth Schwarzkopf. Au urmat Concursul Verdi la Busseto, Concursul internaţional de Canto Voci Rossiniane organizat de Radioteleviziunea italiană RAI la Milano, cel mai important concurs de canto din lume la acea dată, începând astfel o remarcabilă carieră internaţională.

Mariana Nicolesco are un vast repertoriu muzical, de la stilul Baroc la cel contemporan, cu o admiraţie specială pentru stilul Belcanto şi pentru compoziţiile lui Mozart şi Verdi. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte pe cele mai importante scene ale lumii.

În 1982, a debutat la Teatrul Scala din Milano, în premiera mondială a operei „La Vera Storia” de Luciano Berio, fiind protagonistă apoi în numeroase noi puneri în scenă, recitaluri şi concerte. A strălucit în spectacole şi la Metropolitan Opera din New York, la München, Viena, Paris, Hamburg, Roma, Chicago, Barcelona, Dresda, Tokyo, la Festivalul de la Salzburg şi la Rossini Opera Festival de la Pesaro, precum şi la Rio de Janeiro, Pretoria, Caracas, Toronto, San Francisco. Sonorităţile vocii sale au cucerit publicul marilor săli de concert, Carnegie Hall din New York, Royal Festival Hall Londra, Accademia Santa Cecilia de la Roma, sau cele de la Amsterdam şi Viena, Marea Sală a Conservatorului din Moscova. A captivat atenţia publicului de la prima sa apariţie în rolul Violettei din „La Traviata”, pusă în scenă la Florenţa. În lunga istorie a Teatrului Scala din Milano, Mariana Nicolesco este soprana care a apărut în cele mai multe premiere absolute.

A cântat sub bagheta unor dirijori ca: Thomas Schippers, Carlo Maria Giulini, Wolfgang Sawallisch, Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Lorin Maazel, Colin Davis sau Alberto Zedda şi a colaborat cu regizori precum: Luchino Visconti, Franco Zeffirelli, Luca Ronconi, Giorgio Strehler, Jean-Pierre Ponnelle, Patrice Chereau, Jonathan Miller.

La invitaţia Papei Ioan Paul al II-lea, a cântat la Vatican, în Concertul de Crăciun din 1993, vechile colinde româneşti, ascultate de peste un miliard de oameni prin intermediul Mondoviziunii, potrivit Dicţionarului „Membrii Academiei Române 1866/2003”, ediţia a III-a (Ed. Enciclopedică / Ed. Academiei Române Bucureşti, 2003). În ianuarie 1997, a interpretat, în premieră mondială, sub bagheta lui Lorin Maazel, „Seven Gates of Jerusalem”, capodopera lui K. Penderecki, dedicată celor 3.000 de ani ai Oraşului Sfânt, partea sopranei fiind compusă pentru vocea sa.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.