Noutati :

A murit Padre, unul dintre cei mai iubiti preoti din Timis, infectat cu COVID. Avea 42 de ani

3 noiembrie, 2020 - 01:03 AM
Autor: Redactie      
Categorie: SOCIAL
7

TIMISOARA. Dumnezeu l-a luat langa el. S-a stins Padre, staretul Manastirii Partos, unul dintre cei mai apreciati, respectati si iubiti preoti din Timis.

Parintele Varlaam era internat in stare foarte grava la Terapie Intensiva la Spitalul Victor Babes de mai multe zile, dupa ce s-a infectat cu COVID, in urma cu aproape trei saptamani.

Din pacate, in ciuda eforturilor medicilor, inima mare a lui Padre a incetat sa mai bata…

CITESTE SI: Timisoara merita aplauze la scena deschisa. S-a umplut o strada cu bunatati pentru cei 50 de copii necajiti carora un preot le ofera o masa calda si educatie

Cunoscut drept Padre, preotul de 42 de ani era sufletul manastirii de la marginea judetului, slujitor plin de har in locul in care in urma cu aproape o jumatate de mileniu a pastorit si si-a gasit apoi linistea Dumnezeiasca Iosif cel Nou, cel asezat in randul sfintilor pentru minunile infaptuite. Ajuta de ani buni o multime de copii din familii sarmane pentru care a fost mai mult decat un tata, le-a purtat de grija si ii invata carte.

Cei care l-au cunoscut sunt sfasiati de durere si spun ca n-au intalnit om mai bun ca Parintele Varlaam, datorita caruia au gasit calea spre credinta si au dat o alta valoare iubirii de semeni.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Iata mesajul postat de Manastirea Partos:

„S-a dus să-L vadă precum este…”
De astăzi, inima iubitoare a părintelui stareț Varlaam bate în veșnicie, lângă inima Celui pe care l-a iubit din veșnicie și pentru veșnicie.
De astăzi s-a întors Acasă, unde mereu a trăit cu inima, deși s-a dăruit în întregime oamenilor. După 18 zile de luptă cu virusul SARS-COV2, Padre s-a mutat la Domnul.
Chip al bunătății infinite, al iubirii jertfelnice și al slujirii tuturor, Padre este de astăzi rugător neobosit în ceruri și, așa cum mereu le-a promis ucenicilor săi, de astăzi îi așteaptă la poarta veșniciei. Omul-lumină, omul-bucurie, omul pentru care iubirea era modul de viață își liniștește acum inima în iubirea Tatălui, iubire pe care fiecare om care l-a întâlnit a putut să o vadă în ochii săi. Omul în ai cărui ochi puteai să vezi o adiere a veșniciei, omul a cărui rugăciune te purta prin durerile vieții, omul al cărui cuvânt zidea inimi.
Viața sa a fost o Liturghie a slujirii aproapelui, o Liturghie a crucii în ultimele săptămâni și astăzi a biruinței în veșnicie. În 14 ani de preoție și 12 ani de slujire ca stareț a ars mereu pentru cei din jur, ca o lumină în bezna lumii, luminând prin faptă și cuvânt, dăruindu-se tuturor cu iubire și jertfelnicie. Existența sa este privilegiul nostru! De astăzi lumea îl va cunoaște prin cuvântul său dăruit „cu timp și fără timp”, de astăzi îl vom privi tainic într-o icoană a inimilor noastre.
Acasă pentru el a fost mereu Cerul și neliniștit a fost sufletul său până nu s-a întors la Domnul său cel adorat. „Totul Lui și totul spre slava Lui”, așa a trăit Padre fiecare zi de zidire a sufletelor, așa a readus la viață casa Sfântului Iosif, așteptându-i mereu în prag pe cei flămânzi, pe cei bolnavi și suferinzi, pe cei pe care viața i-a încercat.
A umplut cu zâmbetul lui inimile și ne-a arătat tuturor ce frumos strălucește Chipul lui Dumnezeu în oamenii Săi aleși. A trăit într-o viață scurtă cu toată intensitatea ființei, a ars pentru oameni, pentru credință, slujire și iubire. A trăit neobosit într-o continuă alergare, cuvântul său era mângâiere, visele lui speranță pentru cei încercați. Padre este pentru toți cei din jurul său omul care ne-a învățat iubirea – iubirea căreia îi este de ajuns doar să iubească, fără a aștepta ceva în schimb, nejudecarea apropelui, omul care te primea cu un zâmbet cald, indiferent cine erai.
A slujit oamenii care, așa cum spunea mereu, „dau sens preoției mele”, ca părinte duhovnicesc, păstor, prieten. Omul care trăia în Cer, deși complet dăruit slujirii semenilor săi, omul dăruit rugăciunii și Liturghiei. Nu a avut nimic al său, bogăția lui erau oamenii… așa era Padre, al tuturor și numai al Cerului, omul pentru care viața de aici era drumul către veșnicie, dar care a trăit pentru a oferi viața cea adevărată sufletelor din jur, pentru a hrăni zeci de copii, de bătrâni, pentru a educa, pentru a alina suferința, pentru a zidi inimile în credință și bucurie.
Mergi acum prin lumină… și te odihnește lângă Domnul pe care atât de mult l-ai iubit, Padre drag. Să-ți fie dragostea dăruită lumii scară spre veșnicie. Acum te-ai născut în Cer, acum e ziua mântuirii pentru tine, până în clipa în care vom fi din nou Acasă, împreună. Ai fost lumină din Lumină, viață din Viață și inimă din inima Lui… privim în gol drumul plecării tale, dar nu plângem ca unii care nu avem nădejde, știm că tu mereu ți-ai dorit să te întorci lângă Mirele inimii tale. Deja ne doare dorul de tine, iartă-ne micimea, iartă-ne neputința de a înțelege taina inimii tale, gândul tău cu fiecare dintre noi, cu lumea întreagă. Te rugăm să nu ne lași din inima și din veghea ta, de Acasă acum…
Veșnică să-i fie pomenirea.
Hristos a înviat!


Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 7comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Pacat:(

  2. D-zeu sa-l aseze in dreapta Lui ! Odihneste-te in pace, suflet bun ! 🙁

  3. R.I.P.

  4. Dumnezeu sa il odihneasca

  5. De când infarctul din cauza obezității se numește moarte din cauza Coronei?
    Când se va trezi lumea la realitate, poate când ne vor implanta în fălci botnițe cum ne tratăm noi patrupedele?!
    Dumnezeu să ne ocolească, în plm!

    • L.am cunoscut de 20 de ani…o somitate si un caracter….RIP!!!!
      Pentru toti postacii: go away….far away…keep it for some other times…

  6. Dumnezeu sa il ierte.

    Nu o spun cu rautate, dar trebuie constatat faptul ca:

    1) Sfantul Iosif cel Nou de la Partos ocrotitorul Manastirii Partos nu l-a putut vindeca; desenele cu faceri de vindecari sculptate pe racla sa sunt propaganda popeasca a la long

    2) Hristos nu te poate vindeca de covid19 sau poate nu are vreme in aceste vremuri; clientii sunt prea documentati, cauta informatii singuri, a inventat dracul internetul, nu vor sa creada pur si simplu ceea ce nici contemporanii nu au crezut, pentru ca nu au vazut minunile sale in timpul vietii si nu le vad nici la purtatorii de Duh Sfant din zilele noastre, tot mai ortodocsi si mai canonici. faceti si voi ceva si o sa va credem. umblati fara masca si calcati peste scorpii si peste balauri, dar va impedicati de un virus care nici macar nu traieste fara o gazda? sau poate v-ati pierdut curajul? ce o sa facem la razboi? trimitem tot pacatosii in prima linie la lupta?

    3) asezati mastile purtate de preoti impotriva covid19 pe strada ca sa treaca lumea pe sub umbra lor si sa se vindece, sa scapam toti de napasta asta binemeritata dupa referendumul de familie. nu? macar mastile si manusile purtate de episcopi, egalii in har ai sfintilor apostoli din care s-au nascut in Duh pe linie directa neintrerupta de 2000 de ani..

    3) Sfanta Impartasanie nu te protejeaza de infectia cu sars-cov-2 , indiferent din ce material e lingurita. de ce? pentru ca virusul ramane viu chiar si intr-o gazda care s-a impartasit, si nu este cu nimica afectat biologic, dupa cum nu moare in alcoolul diluat cu apa din sfantul potir. dovada o aveti in cazurile clinice. ar trebui sa luati favipiravir/avigan/fabiflu in loc de remdesivir, cu remdesivir ii lichidati pe toti cardiacii si obezii cu semnatura pe proprie raspundere. dar cu medicii si profesionistii alungati de rautatea si pizma autohtona prin tari straine, unde nu trebuie sa plateasca pentru un test covid, asta e rezultatul..

    4) a trebuit o Dancila sa mareasca salariile medicilor inainte de pandemie? sa aveti grija sa dati vaccinul mai intai la securisti si la turnatorii cu pensiile speciale, ca sa fim siguri ca ne protejaza mai departe si ne poarta in sufletele lor tampe si negre.

    5) daca apare vreo mutatie in proteina spike dupa care se face vaccinarea, o sa puteti sa va abonati toti la lectii de kamasutra si karezza, ca oricine are webcam acuma fetelor

    6) o sa vedem cum se termina meciul la dublu dintre Patriarhul Irineu al Serbiei, in echipa cu Duhul Sfant, si diavolii de pe insula pedofilului Epstein, cu SARS-n-CoV-2 pe de cealalta. hai galeria, hai cu minunile, sa vedem moastele cum functioneaza.

    Cine leaga gura boiului care treiera, suporta consecintele. Cine are urechi de auzit sa auda. Legati boul sa nu lucreze, il bateti cu lantul pana e cald, apoi n-aveti decat sa luati plugul pe umeri.