A murit James Caan, actorul care l-a interpretat pe Sonny Corleone in Nasul

James Caan s-a stins din viata la varsta de 82 de ani. Anuntul a fost facut de familia actorului, care nu a oferit alte detalii.

A jucat in peste 100 de filme sau seriale, insa cel mai important rol al carierei ramane cel al lui Sonny Corleone, fiul cel mare si impulsiv al sefului mafiot Vito Corleone, in capodopera „Nasul” a lui Francis Ford Coppola, din 1972.

James Caan si-a inceput cariera in 1961 prin aparitia in diferite seriale, iar primul rol intr-un film l-a obtinut in 1964, cu „Lady in a cage”.

Rolul carierei l-a primit in 1972, odata cu primul film din seria „Nasul”, cand il interpreteaza pe Sonny Corleone. Caan va relua aceasta partitura si in al doilea film al seriei, aparut doi ani mai tarziu. Pentru aceasta partitura, Caan a si fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar.

A mai ramas in memoria cinefililor si pentru partiturile din „El Dorado”, „Misery”, „Mickey Blue Eyes”, „Eraser” sau „Elf”, dar si-a imprumutat si vocea lui Sonny Corleone pentru jocul video „Nasul”.

Ultimul film in care James Caan a aparut este „Fast Charlie”, ce urmeaza sa fie lansat in 2023, si in care apare alaturi de Pierce Brosnan sau Morena Baccarin.

In ultimii ani, Caan a postat mai multe fotografii pe retelele de socializare din filmele in care a aparut, una dintre ele fiind chiar din „Nasul”, unde apare alaturi de Marlon Brando.

Foto: nytimes.com

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.