TIMISOARA. Încă un liceu a intrat în reabilitare la Timisoara, iar renovările trebuie terminate într-un an si jumătate.
Este vorba despre Colegiul „Henri Coandă” din zona Ronaț din Timișoara, în care învață peste 600 de elevi.
Vor fi reabilitate toate cele cinci clădiri ale unității de învățământ: corpul principal al liceului, internatul, sala de sport, cantina și clădirea atelierelor.
Fațadele vor fi termoizolate, va fi modernizat sistemul de alimentare cu apă caldă și va fi construit un punct termic pentru întregul campus. Vor fi refăcute de asemenea instalațiile electrice și sanitare, va fi pus la punct și sistemul de canalizare, dar vor fi montate și becuri ecologice.
Lucrările, în valoare de peste 29,5 milioane de lei (TVA inclus), vor fi executate de NEDEX GRUP SRL. Primăria Timișoara a obținut o finanțare pentru investiție de aproape 19,7 milioane de lei prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar restul este acoperit de la bugetul local. Durata contractului este de 18 de luni.
Pareri
Colegiul este pe strada Coriolan Brediceanu nr. 37. Asta e în zona ‘Cetate” nu Ronaț. Bine că se mai repară si școlile!
Am văzut ce au scos în parcare sa arunce la gunoi (containere retim). Burete din anii 80 pe post de saltele. Rușine. Mobilier scolar – bănci – tot din anii 70-80. Incredibil.