A fost votat bugetul judetului Timis, de peste 700 de milioane de lei

TIMISOARA. Consilierii judeteni au votat in unanimitate bugetul pe 2022 al judetului Timis, de 737 milioane de lei. Nu s-a modificat nimic, in buget, fata de forma propusa de Executivul CJ Timis.

CITESTE SI: 4 tramvaie noi turcesti vor fi la Timisoara, din weekend. Se fac reglaje la prima garnitura

Fostul presedinte al Consiliului Judetean Timis, acum consilier judetean din partea PSD, Calin Dobra, a propus un amendament, insa acesta a fost respins. Mai exact, Dobra a cerut ca banii de intretinere a drumurilor judetene (4,5 milioane de lei), la care sa se adauge suma prevazuta in fondul de rezerva (500.000 de lei), sa fie alocati municipiului Timisoara pentru Colterm, avand in vedere problemele cu care se confrunta aceasta companie.

Propunerea a fost respinsa, insa, de presedintele actual al CJ Timis, Alin Nica (PNL).

Problema timisorenilor in ceea ce priveste incalzirea este reala si dureroasa, insa nu putem rezolva aceasta problema punand in discutie siguranta circulatiei, luand bani de la drumurile judetene.

Amendamentul nu este potrivit pentru ca am aduce deservicii sigurantei circulatiei. Nu pot fi de acord cu alocarea banilor de la drumuri la Colterm. In masura in care putem, vom ajuta Timisoara din fondul de rezerva, dar acesta este limitat la 500.000 de lei anul acesta, il vom majora in masura in care putem. Suma este nesemnificativa fata de cele 130 milioane lei solicitate de Primaria Timisoara. Daca vrem sa ajutam Timisoara, trebuie sa venim cu initiative care chiar sa ajute. In consecinta, nu sustin acest amendament”, a declarat Alin Nica.

In final, toti cei 33 de consilieri judeteni prezenti au votat in favoarea bugetului propus de Consilul Judetean Timis.

E un buget axat pe dezvoltare. Suntem intr-o perioada in care poiectele de finantare europene trebuie pregatite pentru exercitiul bugetar. Proiectele existente sunt in grad avansat pe teren, singurele probleme sunt pe drumul judetean Timișoara – Giarmata unde am reziliat contractul. (…) Cele 5 milioane euro pe care le-am angajat pentru Capitala Culturala Europeana cred ca le vom depasi. Daca punem la socoteala si investitiile in infrastructura culturala, bugetul este chiar de 4 ori mai mare decat anul trecut”, a explicat Alin Nica.

Bugetul judetului Timis, pe acest an, este de 737 milioane de lei, fata de 718 milioane lei, cat a fost anul trecut.

La capitolul Venituri este prevazuta suma de 584,6 milioane lei, la care se adauga excedentul de 152,4 milioane.

Bugetul judetului Timis poate fi consultat AICI!

 

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cati bani se pierd cu salarii pentru funstii inutile?

  2. Are ce cheltui Fritz & co. !