A fost salvată! Casa Mühle cumpărată de Universitatea Politehnica Timișoara

Casa Mühle cumpărată de Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate

  • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara. De altfel, în urmă cu mai bine de un secol familia Mühle a donat terenul pe care ulterior s-au construit mai multe clădiri ale facultăților UPT;
  • Construită la începutul secolului XX, clădirea a trecut printr-un proces amplu de degradare, iar foștii proprietari au fost obligați de instanță să o aducă la forma inițială. Universitatea Politehnica Timișoara a decis să achiziționeze imobilul pentru a-l reda comunității;
  • O comisie UPT a negociat cu proprietarii, iar suma plătită este cu 5% mai mică decât evaluarea unui expert evaluator independent. Clădirea are un regim de înălțime D+P+M, o suprafață de 702 metri pătrați utili și are un teren de 2369 metri pătrați.

CITESTE SI: Ziua in care venea pe lume Wilhelm Muhle, florarul imperial care a amenajat Parcul Rozelor si a adus Timisoarei faima de ‘orasul florilor’. FOTO

Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat procesul de achiziție a Casei Mühle, un imobil cu o puternică valoare simbolică și emoțională pentru comunitatea locală.

Clădirea a fost refăcută de către vechiul proprietar, conform obligațiilor stabilite de instanță. UPT va continua lucrările de restaurare, astfel încât imobilul să își recapete integral identitatea arhitecturală și funcțională.

Prin acest demers, Universitatea Politehnica Timișoara își propune să ofere orașului un spațiu dedicat educației, culturii și colaborării.

Casa Mühle va fi transformată într-un hub educațional modern, după consultări cu specialiști și oameni din societatea civilă.

Este foarte important ca cetățenii să știe că va fi un spațiu deschis studenților celor patru universități din Timișoara, nu doar pentru cei ai UPT. La parter intenționăm să avem un muzeu. Spațiul dedicat activităților studențești urmând să fie la demisol și mansarda. Am vrut să redăm acest imobil comunității. Universitatea Politehnica Timișoara era una dintre instituțiile cele mai atașate de această casă. Familia Mühle a donat mai multe hectare de teren pe care acum se află campusul nostru. Așa că era nevoie de implicarea noastră. Casa are o încărcătură emoțională și pentru noi, dar și pentru oraș”, a declarat Florin Drăgan, rectorul UPT.

Casa Mühle, situată pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 3, reprezintă un reper al istoriei Timișoarei. Vila a aparținut celebrei familii de florari Mühle, care a modelat identitatea peisagistică a orașului încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Terenul a fost achiziționat în 1878 de Wilhelm Mühle. Apoi proprietatea a fost administrată de fiul acestuia, arhitectul peisagist Árpád Mühle, cunoscut pentru contribuțiile sale la dezvoltarea grădinilor și parcurilor timișorene.

De altfel, soiurile de trandafiri create de el la Timișoara erau vândute la casele regale din Viena și Budapesta. La vremea respectivă, casa era înconjurată de una dintre cele mai frumoase grădini de flori din oraș. Acest fapt a dus la consolidarea statutului simbolic al imobilului.

Pasul următor pentru noi este implicarea întregii comunități pentru a reda funcționalitatea casei și a terenului. Vom căuta parteneri să refacem interiorul clădirii pentru că aici nu s-a intervenit deloc. Planul este să implicăm cei mai buni specialiști din domeniu în restaurarea completă a imobilului. Vrem să refacem inclusiv curtea așa cum a fost ea concepută inițial. Va fi o oază de spațiu verde, la câteva sute de metri de centrul orașului”, a continuat rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Clădirea este pe Lista Monumentelor Istorice – Ansamblul urban “Bd Mihai Viteazu” – TM-II-a-B-06110 și se află sub regim strict de conservare. Toate intervențiile trebuie avizate de Direcția de Cultură a Județului Timiș. Prin această investiție, UPT își asumă rolul de custode al unui monument cu valoare identitară majoră. Astfel, întărește legătura istorică dintre universitate și familia Mühle.

Ne dorim ca restaurarea și reconversia Casei Mühle să reprezinte un exemplu de bune practici în protejarea patrimoniului și în transformarea acestuia într-un motor educațional, cultural și economic pentru comunitate. Vom lucra transparent, consultând experți în patrimoniu, arhitecți, peisagiști, dar și reprezentanți ai societății civile, astfel încât fiecare etapă a proiectului să respecte istoria acestui loc”, a încheiat Florin Drăgan, rectorul UPT.

Prin această inițiativă, UPT își propune să redea orașului un loc încărcat de istorie și să îl transforme într-un spațiu. Aici, tinerii, profesorii, specialiștii și comunitatea să se poată întâlni și dezvolta împreună. Proiectul devine astfel un nou punct de legătură între trecutul Timișoarei și generațiile care îi vor contura viitorul.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. PRIMARIA NU S-A INTELES LA PRET PROBABIL CU PROPRIETARU🤣🤣

  2. Carcotasii isi pun intrebarea de unde a avut UPT atita banet sa cumpere o casa? Noi le raspundem ca nu ne priveste.

  3. Casa respectiva a ajuns dupa 1948 pe mana unui securist sovietic.
    Dupa 1990 a fost folosit tiganu ca sa il scoata cu japca pe sovietic afara din ea.
    Acum in 2025 a fost scos tiganu din casa (pt ca si indeplinit menirea) ca sa poate fie data unui securist cu haine noi.

    … circuitul furtului la slavi …

  4. De unde s i cum a devenit proprietatea țiganilor, care au acaparat tot fondul de clădiri vechi?!

  5. O actiune (inca una) a UPT in folosul comunitatii.
    Politehnica a fost, este si va fi parte integranta din ceea ce numim Spiritul Timisoarei.

    • Țigănia face parte din spiritul Timișoarei ?
      Încă o dovadă că Banatu-i fruncea. Cel mai probabil la prostie.

  6. Felicitari celor care chiar produc si platesc taxe, tocmai ati achizitionat un nou imobil…fireste si in acest caz nu veti avea niciodata drept de proprietate sau folosinta dar in schimb veti plati pentru remodelare si intretinere ca niste boscheti de bugetari sa aibe un nou loc de joaca si huzur.

  7. As fi vazut salvarea, daca nu se achita vreun ban pe ea, adică sa si fi făcut autoritățile treaba cu mult timp in urma.a

  8. Vad ca – sub acoperirea anonimatului – apar tot felul de aiureli(ca sa ma exprim elegant!) legate de achizitia de catre UPT a Casei Muhle.
    1. De unde are UPT bani nu se intreaba tendentios aici, ci sunt alte surse de informare , la indemana oricui.
    2. Cladirea va avea dublu rol , atat muzeal(deschis publicului) cat si de instruire a studentilor. Daca nici asta nu va convine …. Moscova va asteapta!

  9. nu este treaba UTP sa infiinteze muzee…cat despre instruire,UPT are destule spatii. achizitia este o noua bataie de joc la adresa celor carora statul le fura banii sa finanteze astfel de extravagante. Institutia mai bine investea in profesori mai competenti ca asta existenti sunt depasiti cam de orice adolescenti pasionati de informatica.

  10. UPT ar trebui anchetat de DNA pentru o achizitie care clar nu are legatura cu invatamantul universitar.

  11. Și ce are dacă înființează UPT muzeu și spatii pentru studenti? Ce lege interzice acest lucru?
    Altfel ce ați fi pus acolo? Bar și casă de pariuri? Ce investitor privat ar face ceva cu funcțiune publică acolo, care chiar să aducă plus valoare?
    Plus că se vede că nu știți că UPT mai are finanțări și din altă parte, nu numai de la buget.
    Și habar nu aveți că UPT totuși nu are suficient spațiu…și are in subordine 10 facultăți, nu doar cea de Informatică și in unele dintre ele chiar sunt probleme cu sălile.
    În schimb nu vad sa va deranjeze masurile useristoide care fură efectiv banii contribuabililor prin scumpirea exagerata a serviciilor publice… De la timpark (… unde se strâng bani… și apoi primăria desființează parcări) până la transportul în comun (care e mai scump ca la Cluj dar nu exista îmbunătățiri de eficiență de pe vremea primarului Robu – tot ce e tramvai nou e cu fonduri europene! ) și multe alte afaceri dubioase ale useristilor care au fost expuse în presă și ar trebui anchetate!

  12. Bine ca pentru manevre imobiliare cu case UPT are bani dar ca sa respecte legea si sa acorde bursele sociale pentru familii monoparentale nu are.
    Au stabilit arbitrar ca venitul pe menbru de familie sa nu depaseasca 1.500 lei in conditiile in care legea nu spune nimic de venituri. Doar de familie monoparentala.
    Si ce poti sa le faci?
    Doar ca o serie de studenti o vor duce mai greu.
    Hai cu abandonul scolar universitar!