A fost finalizat primul proiect cu bugetare participativa al Consiliului Judetean Timis. Comuna Foeni are trei statii noi de autobuz

TIMIS. Consiliul Judetean Timis a pus la bataie 1 milion de lei pentru proiecte ale comunitatilor, organizatiilor sau ale oamenilor obisnuiti din judet in 2021. Este vorba de asa-numitul buget participativ. Trei astfel de proiecte au fost declarate castigatoare, iar primul dintre ele a ajuns la final.

CITESTE SI: Se circula din nou cu 70 km/h pe intrarile si iesirile din Timisoara. In oras limita ramane la 50 km/h pe toate strazile 

Este vorba despre montarea a trei statii de asteptare a autobuzelor la Foeni.

Timisenii au propus si votat, iar Consiliul Judetean a implementat. Unul dintre proiectele finantate prin programul de bugetare participativa, initiativa lansata in premiera de CJ Timis anul trecut, a fost finalizat. Astfel, au fost achizitionate si montate, pe raza comunei Foeni, trei statii de asteptare pentru mijloacele de transport in comun. Valoarea investitiei se ridica la 48 de mii de lei”, transmite Consiliul Judetean Timis.

Proiectul este cu atat mai important cu cat va deservi si unui alt proiect al Consiliului Judetean Timis, reabilitarea conacului Mocioni din Foeni. Odata reabilitat acest obiectiv, la Foeni vor fi asteptati turisti.

Linia de autobuz ce traverseaza Foeniul asigura naveta pentru populatia activa si pentru elevi.

Consiliul Judetean Timis a alocat, anul trecut, 1 milion de lei pentru finantarea de proiecte ale comunitatii, asa-numitul buget participativ. Aproape 70 de initiative au fost inscrise in prima faza, in competitie, iar, dintre acestea, 16 au intrunit toate conditiile si au ramas dupa validarea juriului.

In final, doua proiecte au fost declarate castigatoare. Pista de biciclete pe traseul Timisoara – Dumbravita – Giarmata si Oraselul Sigurantei – MINI-LUG au intrunit cele mai multe voturi din partea oamenilor. Mai precis, 4.538 voturi au fost adunate pentru pista de biciclete, proiect pentru care suma solicitata a fost de 500.000 lei, in timp ce pentru infiintarea Oraselului Sigurantei ai votat 3.199 de oameni, iar proiectul va fi finantat cu 431.278 lei.

Un Orasel al Sigurantei era gandit sa fie construit pe 1500 mp, unde cei mici sa deprinda regulile rutiere.

Deoarece a mai ramas un ”rest” de bani, a fost admis si un al treilea proiect, cel de la Foeni.

Si anul acesta, Consiliul Judetean Timis a prevazut buget participativ prin care se vor realiza obiective propuse de cetateni. Acesta a fost dublat fata de anul trecut, de la 1 milion de lei la 2 milioane de lei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.