A ajuns dupa gratii. Cercetata pentru ucidere din culpa, educatoarea de la cresa din Timisoara unde a murit un copil inecat a fost arestata. Ultima decizie a judecatorilor

TIMIȘOARA. Trimisă inițial acasă, sub control judiciar, după ce, în 1 septembrie, un copil a murit la o creșă privată din Timișoara, înecat într-un lac ornamental, educatoarea anchetată pentru ucidere din culpă a ajuns acum în Arest.

CITESTE SI: Cu putin timp inainte ca un baietel sa moara inecat la o cresa din Timisoara, educatoarea pierduse o fetita de 1 an si cateva luni. A gasit-o plangand la poarta gradinii in care s-a petrecut nenorocirea. VIDEO

Imediat după tragedie, magistrații de la Judecătoria Timișoara au luat decizia de a o plasa sub control judiciar pentru 60 de zile pe educatoare, care este totodată și administrator și coproprietar al clubului care functiona drept creșa și la care s-a întâmplat nenorocirea.

Nemulțumiți, procurorii au făcut contestație, iar acum judecătorii de la Tribunalul Timiș au stabilit că femeia să fie arestată preventiv pentru 30 de zile.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a formulat contestație împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara.

În dată de 16.09.2025 judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș au admis contestația și au dispus luarea măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile împotriva inculpatei„, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

***

Vă reamintim, in 1 septembrie, pe când trebuia să supravegheze 11 copii care se jucau în grădina restaurantului din vecinatatatea creșei din zona Girocului, restaurant care a pus la dispoziție spațiul verde, educatoarea ar fi mers să-și facă o cafea și i-a lăsat pe cei mici doar sub ochii unei îngrijitoare.

Când i-au încolonat pe copii să-i readucă în creșă, angajatele și-au dat seama că lipsesc o fetiță și un băiețel. Pe micuța de 1 an și câteva luni au găsit-o plângând în dreptul porții, iar pe băiețel înecat în iazul artificial.

Au cerut imediat ajutor la 112, medicii de pe Ambulanță au intervenit rapid, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu au mai reușit să-l aducă pe micuț în simțiri și au declarat decesul copilașului.

După ore de audieri la Biroul de Investigațîi Criminale din IPJ Timiș, educatoarea în vârstă de 33 de ani și-a petrecut prima noapte în arest. Apoi, judecătorii au stabilit ii aplice o măsură mai blândă până la finalizarea cercetarilor.

Acum insa s-a intors in Arest.

Creșa neacreditată nu face parte din rețeaua școlară.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. exces de zel din partea „justitiei”. Femeia chiar nu reprezinta pericol public, ce s a intamplat a fost un accident si asta e…ce mare dreptate se face daca distrug viata acestei persoane? Big circus sa tina ocupate si cu burta plină nevertebratele ce se hranesc de pe urma „justitiei”.
    Era bauta? Nu. Drogata? Nu. A facut intentionat fapta? Nu. Atunci pentru ce sa i fie distrusa viata?

    • De aia, ca erau prea multe ilegalitati acolo. Si cresha si club si restaurant? Nu se face. Dar in primul rand – cafea tocmai sara? Deci femeia aia e pericol public totusi: avea o responsabilitate, chiar mai multe responsabilitati – si s’a comportat iresponsabil. Iar daca si cafeaua aia de sara e tot cusuta cu atza alba si ea, in loc de lapte, atunci e si mai rau.

    • Dar daca odrasla ta ar muri ai mai avea aceeasi parere?noi o platim pentru a lasa copii in siguranta
      ..nu la.tigari si cafele..PEDEAPSA PE VIATA MERITA!

      • Zevzecule, daca esti om cat de cat normal nu iti lasi copilul pe mana altora, il cresti tu, in asta consta rolul de parinte..sa i porti de grija, sa il cresti. Sa l duci cu suv ul second la cresa dimineata si sa te bati cu pumnul in piept ca dai 300 lei pah luna la cresa nu inseamna cresterea copilului…dar cred ca i un subiect orea complex pt tine.
        Sa incerc ceva mai ușor: in viata, nu pune nimic important in mainile altora.

        • Nu știu dacă știi dar unii mai trebuie și să muncească pentru a oferi un trai decent copilului în România. Nu toată lumea își lasă de drag copilul la creșă. Plus ca e treaba fiecăruia ce decide pentru copilul lui, ei sunt acolo să aibă grijă de copii punct. Dacă nu sunt în stare pentru ce mai profesează în asta? E ca și cum ai angaja o bonă , tu o plătești ea trebuie să aibă grijă de copilul tău simplu. Și în primul rând trebuie să aibă grijă pentru ca nu e copilul lor e și mai important asta. Dacă așa au grijă de copii ălora imaginează-ți de ai lor.

        • Duci copilul la cresa pentru ca te duci la munca si nu ai cu cine sa il lasi. Si dai bani pentru asta.

    • Dar dacă era copilul tău mai spuneai asta?! Pentru ce e plătită?! E plătită să aibe grijă de copii nu să stea la cafele și etc! Părinții merg la muncă și știu ca au copii în siguranță dar de fapt uite ce se întâmplă! Să îți fie rușine ca ai lăsat așa comentariu!

    • Daca era copilul tău nu mai vorbeai așa..
      habar nu ai ce vorbești…

    • Era macar autorizata cresa? S-a ocupat de copii, macar cu prezenta? A distrus viata altora, merita parnaie pe viata

  2. Nu functiona ca si Cresa ..era club de joaca pentru copii …deci numai spuneti ca era Cresa …

    • Cucoana, dacă nu ești polițist, procuror, judecător, Anaf și alte astea, lasă ne, știi tu ce era în acte?!
      Te închide cineva fără probatoriu obiectiv și clar?!
      Tu în ce lume trăiești?!
      Fix asta a dus o după gratii, mai multe nereguli, ai înțeles?! Din neglijență a murit un copil ceea ce este cel mai grav iar dacă functina ca la carte, probabil ca nu murea. Mai da mi tu un caz din asta în istoria creselor din Timișoara!
      Știe ea ce scrie în hartii, tu ai habar ce înseamnă să n ai autorizații de funcționare, sa pretinzi ca poți avea grija de minori, sa încasezi bani și sa moara vreunul când e în grija ta? Vorbești numai tâmpenii!”